As vrea sa ma iubesc ...as vrea sa ma traiesc viata cu batai intense ale inimii...sa simt ca plutesc de fiecare data cand ma trezesc si stiu ca sunt iubita...dar e prea greu...cu toate ca mi-as dori foarte mult....plutesc spre abisul durerii...incep sa ma scufund si parca nici un salvator nu imi este de ajutor sa ma scoata la suprafata...
Doare, doare tare cand toti cei din jur sunt iubit si daruiesc iubire...iar eu...eu ma inchid in mine..imi doresc sa zbier, sa plang, sa fug...dar degeaba ca nu pot face nimic din toate acestea...ma inchid in mine...ma racesc de oameni de tot ce inseamna bucuria vietii...si de ce oare?! pentru ca am si eu nevoia de a iubi, de a darui...ca sunt om si eu si am nevoie de protectie la fel cum si o planta are nevoie de o mica raza de atentie, de lumina si soare
E intuneric in mine, e innorat in suflet , e furtuna-n inima si ploaia inca imi bantuie ochii...as vrea sa fiu si eu un om fericit, sa simt ca sunt iubit dar totul e in zadar caci odata ce sufletul iti e ranit e foarte greu de iubit...cu toate ca ai vrea..ti-ai da si viata nimic nu se mai poate...si totusi vreau?
Da,vreau sa mai traiesc dulcea clipa a altor vremuri in care simteam ca am lumea la picioare si ca nu exista rau, clipa in care credeam acele cuvinte "te iubesc" si clipele in care credeam ca ingerii au coborat pe pamant...as vrea...si doar atat...
Un suflet plin de ura am...si totusi dornic de iubire...buzele-mi uscate demult isi doresc sa fie sarutate...si totusi sunt prea uscate ..prea crapate....bratele-mi mi s-au racit si adesea si-au dorit pe cineva sa fi primit...da! chiar imi doream sa pot avea pe cineva in clipele grele...in clipele in care lumea arunca cu noroi in mine....in zilele neoprite de tunete si fulgere ce imi acopereau chipul cu un siroi de ploaie...si totusi...au trecut luni, zile , saptamani in care nici macar un cuvant bun nu am primit, aveam o singura speranta ca totusi intr-o zi Dumnezeu va aduce cer senin si in viata mea.
Am intalnit oameni care isi doreau sa aduca lumina in viata mea, am intalnit oameni care imi intelegeau durerile...si totusi i-am alungat...de ce?!? de ce tot timpul alung ce ar fi bun...?! am sansa la fericire si totusi o alung...am sansa sa fiu macar iubita daca nu daruiesc si refuz...de ce?! poate pentru ca am renuntat la ideea de iubire...la semnificatia acelui "te iubesc" care parca nu isi mare are acelasi farmec...toti il zic doar cu gura...dar cu sufletul e putin mai greu..cat gura vorbeste e bine caci nu doare pe nimeni ...dar cand inima da frau liber sentimentelor si incep a se desfasura si nimeni nu apreciaza acest lucru atunci iti dai seama ca nu exista iubire ...si nici macar oameni sinceri care sa te aprecieze pentru ceea ce vine din interior si nu ceea ce inseamna prima expresie exterioara...asta este...
Au fost unii oameni care au venit si au plecat din viata mea...de la care am avut de invatat cate ceva si carora le darorez multe...dar au existat si mizerii care continua sa scoata noroi din ei spre ami inamoli incontinuare viata...candva au reusit sa ma doboare...da acum imi doresc ca sa le fie totusi bine si cand le va fi mai greu in viata sa isi aminteasca de mine, ca niciodata nu le-am dorit sau facut rau chiar daca in schimb doar asta am primit...sa le fie bine in lumea lor...
Continui sa traiesc in ciuda singuratatii crunte care ma apasa...tot ce imi doresc e sa pot sa imi traiesc viata linistita fara ca nimeni sa nu mai intre cu papuci plin de praf in sufletul meu...