De multe ori în viață căutăm perfecțiunea și cu cât tindem să fim mai perfecți cu atât căutăm mai mult în adâncul nostru. Oamenii se bazează în viață pe concepții, valori etice și morale, prin urmare, ființa mea nu era cu totul desăvârșită și am înțeles de la natură că trebuie să fie cât mai desarvârșit. Cât privește ideile pe care le aveam despre anumite lucruri dinafara mea, ca cerul, pământul lumina, căldura și multe altele, nu –mi era atât de greu să știu de unde vin, deoarece, nevâzănd la ele nimic care să imi pară că le face să imi fie superioare.
Viața fiecăruia dintre noi se petrece în limite determinate, de la naștere până la moarte. Până la nașterea noastră timpul s-a scurs neîcetat și avem convingerea că se va scurge și după ce vom fi pierit.
Astăzi, cei mai mulți oameni consideră că moartea este capătul vieții, dincolo de ea nu mai există nimic .
Viața ni se pare atât de ciudată cu bune și cu rele , trăim fiecare clipă , gândim fiecare gând , vorbim cu noi și cu cei din jurul nostru , iubim cu pasiune și urâm. Ne izbim deci la om , la toate nivelurile, de aceași dorință de a suprima timpul profan și de a trăi în timpul sacru. Mai mult, ne aflăm unei dorințe și a unei speranțe de a regenera timpul în totalitatea lui, adică de a putea trăi OMENEȘTE .
Tot timpul egoismul și pretențile ne fac să fim orbi în fața celor cu valoare și stăm pe un prag al prăpastiei dar nici nu tindem să ne dăm la o parte și doar cădem încet și cât mai încet până ne cunfundăm iar în pământ. Până la urma toți suntem o apă și un pământ dar vrem și cerem tot.
Concepția depre perfecțiune care există în imaginația noastră și o căutăm în fiecare om, lucru și obiect ne lasă să dorim și mai mult. Privim suntem disperați dăm dovadă de un brav curaj dar suntem lași . Lași în fața adevarului, în fața luptei, a acceptarii și a resemnări. Cine suntem să judecăm și să vrem mai mult. De ce tot cerem și insistăm că tot în aceea tărână ne întoarcem și carnea tot de viermi o sa fie mâncată .
Să mă gândesc mai bine e vorba de spirit , de puritate , de mulțumire, satisfacție și întelepciune cât mai profundă .......ridicare sufletului la acel abis de fericire. Acel sentiment când punem mâinile pe piept și spunem am realizat ceva în viață – și vorbesc de la iubit , urât , luptat și acel gram de muncă lăsat în urma noastră.
Ființa perfectă oare există ? Se spune că DA si anume Dumnezeu deși eu tind să nu cred asta . Până și El greșește și dacă studiem religia a greșit cu Eva .........să fim un pic pragmatici să gândim totul la rece și asta o sa fie concluzia.

Tot ce contează e sa fim măcar puțini corecți cu noi și apoi să avem pretenții la cei din jur până atunci ar fi cazul să ne abținem de la comentari, fie că există sau nu viața de dincolo.

M-am tot gândit cum ar fi să vedem în cateva minute toate amintirile (trecut , prezent ) și chiar viitorul? Să ne vedem propiul sfârșit ...............oare am mai fi în stare să schimbăm ceva? Am fi așa speriați încât am renunța la tot? Am lupta , am accepta?
Eu nu am găsit răspunsul .......m-am pierdut pe un drum și teama de a gândi și a accepta e prea mare, timpul prea scurt dar accept ce sunt: un simplu om aflat printre voi. ;)