Citind ''Boierismul'' am avut prilejul să-mi verific păreri și poziții despre scrisul de azi și scrisul de mîine la noi și aiurea.Am așteptat și alte opinii asupra textului, dar în locul unor critici de fond, discuția a degenerat în ad hominem argumentum sau chiar insulte. Cele ce voi spune mai jos vin să sublinieze puncte nevralgice ale textului, idei și termeni ce jenează și trezesc neîncrederea și suspiciune privind motivația autorilor de a scrie un astfel de ''manifest''.Textul în sine e ambiguu, controversial, nestructurat.
''Boierismul este un manifest literar și, în același timp, o razie.'' Iată într-o frază simplă termenii ecuației: boierism, manifest literar, razie.Ar mai fi de adăugat termenii de ''asanare'' și de 'vaccinare' la fel de nefericiți ca și ceilalți trei .De ce spun asta? Căci boierism, razie, manifest literar, asanare, vaccinare sunt concepte confuze, vagi cititorului, deloc definite, nuanțate, dezvoltate pe parcursul textului.Cum se relaționează conceptul de boierism la creatorul de poezie nu aflăm din text; cum se desfășoară programul manifestului literar, în ce constă propriu zis, la fel, e necunoscut cititorului. Ce fel de razie, cine o face și în ce sens sau pe ce creații nu e numai un mister dar și un penibil bluff.Ori nu putem lua literatura de la Kerouac încoace și proscrie în piața publică, nu putem interzice tinerilor sau celor curioși să citească ''Pizdeț'', nu-i putem cenzura filmele lui Almodovar pe motiv că prezintă numai degenerați.De aici ridicolul în care cad autorii ''Boierismului'' în a ne vesti că sunt puși pe razii de parcă ar dispune de un aparat de epurare a culturii naționale, de parcă ar fi echipa de deratizare a literaturii române, de jivinele scriiturii pornografice ca subprodus al postmodernismului.
"Propunem anihilarea haosului adus în ultima vreme de postmodernism, prin avansarea dinspre periferie spre centru. Destul s-a zăbovit în flegma periferiei."
Fenomen cultural global pornografia postmodernă nu poate fi eradicată prin programe sociale, politice, artistice. Ea e expresia eliberării de cenzurile de orice fel la nivelul artelor vizuale și literaturii. E o oglindă care deformează, ne vedem sluți, monstruoși, nemernici, dar poate fi o etapă necesară în demersul de autocunoaștere al umanității.Fenomenul nu e fără precedent în cultură. Renașterea florentină a generat reacția arderii operelor de artă în piața publică de către Savonarola.Dominicanii s-au îngrozit să vadă goliciunea, nudul, orgia zugrăvite artistic.
Postmodernismul pornografic e doar un alt fenomen cultural, deci ca fenomen e supus istoricității. De ce trebuie să ne sperie?! Trăim într-o societate diversă în care există câte ceva pentru toate gusturile. Nu ne place pornografia nu trebuie s-o consumăm.Vrem a scrie frumos, păi asta și facem. Gestul creației de frumos, frumos ca opus al obscenului, al urâtului, al vulgarului gratuit nu trebuie însoțit și de înfierarea a ceea ce e diferit, obscen, urât, nonvaloare. Abia în prezența nonvalorii se poate recunoaște valoarea.Raziile și vaccinele sunt o eroare intelectuală și o practică mai puțin nobilă pentru cei care se vor boieri, adică spirite alese, cultivate, elegante, cu mănuși, mânuind floreta(citește metafora).Vremea raziilor polițienești(vezi societatea burgheză), vremea raziilor fasciste, vremea asanării proletcultiste e consumată istoric.Societatea sec. XXI este o societate deschisă în care vânătoare de vrăjitoare devine un proiect anacronic, eșuat, ridicol.
Textul ''Boierismul'' se anunță ca un manifest literar. Spun că alegerea termenului de manifest e nefericită, căci un manifest e de regulă, un program de acțiune, el pregătește sau anunță o revoluție. Când e vorba de literatură acesta revoluție e la nivelul limbajului sau conținuturilor.Manifestul literar, artistic s-a cristalizat în istoria culturii ca un set de reguli, valori, principii, teme.Unde sunt aceste elemente prezentate în textul ''Boierismul''? Ele strălucesc prin absență. Avem însă parte de lectura unor deziderate de grup cu titlul de metaforă.
''Vrem ca operele noastre să aibă tonalități simfonice, să fie jucăușe ca o bagatelă, inflamante ca un bolero, rebele ca un hit rock, subtile ca un jazz.''
Frumos, aș spune, dar ăsta nu e program, nici manifest.E o ...bagatelă.Manifestul literar e un instrument de lucru al unui grup de artiști, de scriitori. Când e expresia unui singur artist e un credo, o ars poetica. A vorbi de manifeste culturale la ora actuală e desuet și pretențios. Cultura societații noastre, a secolului XXI, e o cultură de integrare a valorilor, nu de sciziune.Masificarea culturii a dus la omogenizarea culturii. Cu atît mai nefericit, mai nepotrivit, mai ridicol e să definim boierul(o castă feudală bine determinată conceptual și istoric)și boierism ca măsură a ''noului'' model cu care vrem să combatem pornografia postmodernă.
Dacă înțeleg eu bine, 'boierismul', așa cum intenționează autorii textului, vrea să fie un apel la trezirea conștiinței culturale a neamului, dar nu apare nicăieri exprimat în termenii intelectuali și conceptuali adecvați.Totuși răzbate din acest apel cu platoșă și sabie nevoia substanței, a valorilor afirmării (deși amintesc 'boierismul e un manifest literar și o razie', deci presupune și o negație), a reperelor de gândire proaspătă, viguroasă, românească, artistică, intelectuală, demne de un popor care dispune de o zestre culturală cu nimic mai prejos decât a oricărei alte țări europene.
Poate tocmai aici stă răspunsul, în a face un apel și nimic mai mult la conținuturi și valori umaniste în spiritul de creație, îmbogățire a patrimoniului național și universal al culturii și civilizației.Nu prin izolare, delimitare, distrugere, epurare, ci prin interpretare, înțelegere, asimilare, conservare de valori culturale.Iar vorbind de valori e poate timpul regândirii lor, redefinirii lor. O face, o poate face, o va face ''boierismul''? Acesta e întrebarea!
Înțelepciunea la care trebuie să ajungem e să depășim intoleranța epocilor precedente(ex.cruciadele nu sunt și ele războaie, prin ce se deosebesc de jihad?!) a unor practici ce au ajuns până în zilele noastre (vezi distrugerea statuilor budiste in Afganistan de către Taliban), de ardere pe rug de oameni și creații artistice, de distrugerea de temple și monumente, de vandalism cultural, prin acceptarea unor valori diferite, uneori și a nonvalorii ca oglindă a valorii.Aceasta este implicit rezonanța semantică a termenului 'razie'.
Ceeace ce vreau să cred e că autorii textului se ridică împotriva cantității și calității literaturii de prost gust care invadează piața, sufocă valorile frumosului estetic, al marii arte căror îi mai suntem încă prizonieri de spirit. Voi încerca să prezint tabloul la care consider eu că asistăm în cultura și literatura de azi, marcată de postodernism, de anularea cenzurilor literare, morale, intelectuale ce au dominat secole de-a randul lumea publicistică.
Să zicem că omul, artistul sec. XXI a ajuns la o luciditate exacerbată a locului său în istorie și în lume. Postmodernismul ne-a făcut să ne speriem de această luciditate. Ca om această luciditate se anulează prin drog, ca artist anularea lucidității se realizează în actul creației estetice.După vremea descoperirii și a adevărului gol-goluț vine vremea visului în care deopotrivă omul și artistul se reinventează nu în consumator de drog sau artă, ci în creator, țesător de vise.Masificarea culturii face posibilă nu numai creația de masă, dar și publicarea acesteia. Se scrie, se publică, se creează, se produce mai mult ca oricând. Suntem în plină desfășurare a galaxiei Gutenberg mână în mână cu cea a internetului. Revista literara, cartea, tipăritura sunt înlocuite de internet, de blog, de publicarea electronică. Se scrie fără program, fără rețete, fără corsetul canonului, se scrie liber, eliberat, se scrie despre tot și toate, se dărâmă idoli, statui, se contestă monștrii sacri.E cea mai cuprinzătoare democrație a scrisului din toate timpurile:dreptul și libertatea de a se exprima neconstrâns de normă.Mai mult afirmarea de poziții în piața publică, în forumul sau blogul electronic, în carte, în plachetă, în pagina web.Oricine poate publica orice pe internet.Trăim cu frenezie revoluția eliberării cuvântului, a spusei, a opiniei, a versului, a documentului, a revelațiilor istorice, sociale, politice. oare nu asta e victoria la care omenirea a visat de milenii, expresia liberă?!Suntem o civilizație a cuvântului liber, descătușat. Nimeni nu mai se preocupă de măsurarea acestui cuvânt, de învelirea lui în țoala limbii altor epoci, feudale, burgheze, comuniste. Cuvântul apare așa cum a fost lăsat în lume, gol, despuiat de podoabe, de farduri, de zorzoanele, de fandoselile unor epoci și clase ce sunt persiflate, gonite din lumea noastră , a secolului XXI. Creatorul contemporan nu mai are un maestru, o elită(vezi Mitul Culturii faustice,http://www.poezie.ro/index.php/essay/73242/index.html)

care dă tonul scrisului său, un manifest, un program, nu mai e un epigon. El e singur cu limba, limbajele, adevărul, realitatea sa și a celor din jur.El explorează o nouă dimensiune a scrisului: hidoșenia realului, atrocitățile istorice și politice, degenerea umană.Se vede spuneam în oglinda timpului și a momentului cu o luciditate fără precedent, morbidă.Omul postcomunismului percepe istoria și se percepe pe sine ca pe un monstru fără salvare. Epoca lui Prospero care încă mai avea speranțe pentru Caliban(turbulerntul secol XVI) e infirmată de secolul XX, de conflagrațiile mondiale, de minciuna comunistă.Artistul actual se găsește aruncat în prăpastia conștiinței, de unde iși strigă nemernicia condiției într-o lume a haosului valorilor, goliciunea spiritului, urâciunea morală.Omul și artistul postmodern e îngrozit de imaginea sa din oglindă, de diavolul din el. Echilibrul artei și conștiinței sociale, morale a secolului XXI și celor care vor veni stă în capacitatea de a înțelege că demonii din om nu pot fi stârpiți, amputați, eliminați, arși pe rug , că sunt parte a condiției umane, omul e înger și demon deopotrivă (asta ne spune și Kirkegaard)și acestă acceptare a sa așa cum este trebuie însoțită de efortul de a controla și domina demonul, a elibera și proslăvi îngerul.Omul postcomunist, artistul postmodern e copleșit de un adevăr evident, la ora întâlnirii cu istoria s-a prezentat doar Caliban. Omul postcomunist este omul care nu mai crede în Prospero, fiindcă Prospero este o impostură. Artistul postmodern este artistul care l-a așteptat în van pe Godot. Omul de azi, artistul contemporan are nevoie să-și recapete speranța, încrederea în el ca demiurg, creator de bine, frumos și adevăr, valori fundamentale ale oricărei culturi.Prospero nu mai e un mentor, Caliban nu mai e o brută. Prospero și Caliban sunt două forțe ce le găsim în noi, în fiecare om, secretul e să știm să armonizăm aceste forțe pentru ca cea pozitivă, Prospero să ne conducă în acțiunile noastre.
Se face mențiune în textul ''Boierismul'' la apolinic și dionisiac. De ce le-am opune unul altuia, de ce am scinda cultura, creația umană? E timpul să ne desprindem de mentalitatea aristocratic-burgheză a selecției, a purificării, a apolinismului, de mentalitatea comunistă și proletcultistă a spiritului sănătos, robust, al originii sănătoase care a dat o cultură și literatură sterile, false, artificiale, demagogice și nu în ultimă instanță alienante.Apolinicul și dionisiacul sunt un artificiu, o dihotomie în conflict cu spiritul valorilor umaniste, de toleranță, de armonie, de coexistență pașnică a celor diferite.In secolul XXI nu mai putem vorbi de o poezie și o artă apolinică, de conac, făcută de boierul neamului pe motiv că nici conacul, nici boierul nu fac parte din peisajul social și cultural actual. Poezia de azi se scrie la mall, pe genunchi la laptop, în piețe, pe garduri.E spiritul în stare pură, eliberat de orice inhibiție, de orice lege.Artistul nu mai e un ales, ci un oarecare. Există arta grafitti.Arta nu mai e o zeiță pe piedestal, e clipa de răgaz a gospodinei care face versuri , e dreptul și liberatea ei de a se exprima creator.
Ora poeziei e pentru mine atunci când nu mai stau în fața chiuvetei cu mîinile în zoaie, cînd nu mă vad în oglindă că îmbătrânesc, atunci cînd devin ''peruzele'' și îi țin de urât lui Mitică Genuneanu și amândoi ne facem că scriem epigrame.
Va veni timpul să redefinim esteticul să-i dăm dimensiunea pe care o dobândește în viața noastră de cetățeni ai satului global.Cetățeanul creator scrie pentru sine și pentru împlinirea sa ca ''trestie cugetătoare'', nu mai e stihuitorul de profesie, cavalerul penei înnobilat cu premiul Nobel pentru literatură. Scrisul nu mai e o meserie de breaslă, mecenatul literar nu mai are menirea de a se cristaliza în celulă ideologică a unei societăți.
Aceste considerații pe marginea textului ''Boierismul'' și inspirate de el, le fac în ideea lămuririi(e înțelegerea mea!) unui fenomen pe care îl trăim în literatura de azi în Romania și în lume.
Avem cel puțin doi poeți care publică pe ''Agonia'', vers nobil, curat, de valoare artistică incontestabilă, doi Munteni care au îmbogățit în ultimii ani verbul limbii române, Adrian Munteanu și Vasile Munteanu.De ce programe, manifeste, călăuză au nevoie ei, acesti devotați scrisului, a căror abnegație literară e de-a dreptul copleșitoare?!Mă bucur și mă simt onorată că le pot citi aici pe site creațiile proaspete, fierbinți, încă aburinde de febra artistică ce le-a generat.
Închei aici această personală și rog pe autorii textului ''Boierismul''să fie încredințați de cele mai bune intenții cu care am scris cele de mai sus. E lumina unui reflector ce am aruncat asupra textului așa cum apare el în punctele obscure și în termenii și ideile discutate sau atinse de autorii ''Boierismului''.