Predică la Duminica a IV-a după Rusalii
(Despre puterea rugăciunii pentru aproapele)

Și a zis Iisus sutașului: Du-te! Fie ție după cum ai crezut (Matei 8, 13)

Iubiți credincioși,
În Sfînta Evanghelie de astăzi se arată cum a vindecat Mîntuitorul pe sluga greu bolnavă a unui conducător de oști roman care locuia în Capernaum, un mic oraș de lîngă Marea Galileei. Minunea aceasta însă are cîteva caracteristici aparte. Ea s-a săvîrșit datorită credinței dregătorului roman păgîn, care se închina la idoli. Apoi poate și sluga lui, care zăcea în casă bolnav, era tot păgîn, deci străin de Legea Vechiului Testament. De asemenea vedem că Mîntuitorul vindecă bolnavul de la distanță, fără să fie adus de față, ceea ce mai rar se întîmplă. Multora le poruncea pentru bolnav: Aduceți-l aici la Mine! Iar pe alții îi întreba: Crezi că pot să fac Eu aceasta? Și dacă bolnavul sau părinții și însoțitorii lui mărturiseau cu tărie credința în minunile lui Dumnezeu, îndată minunea se săvîrșea și bolnavul se făcea sănătos de orice boală era cuprins.
Pe sutașul roman nu l-a întrebat, însă, de crede în dumnezeirea lui Hristos, căci îi cunoștea credința inimii. Ba nici nu l-a așteptat să-i spună ce dorește. Ci îndată ce sutașul s-a apropiat de El și I-a zis: Doamne, sluga mea zace în casă slăbănog, cumplit chinuindu-se; Mîntuitorul, cu multă blîndețe, i-a zis: Venind, Îl voi vindeca (Matei 8, 6-7). Dar sutașul, pe lîngă credință mare, avea și multă smerenie. De aceea răspunde: Doamne, nu sînt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvîntul și se va vindeca sluga mea! Auzind aceasta Iisus Hristos, S-a minunat de credința sutașului și a zis: Adevăr grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atîta credință! De aceea vă spun că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția Cerurilor. Iar fiii împărăției vor merge în întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plîngerea și scrîșnirea dinților. Apoi i-a zis sutașului: Du-te, și după cum ai crezut, fie ție! Și s-a făcut sănătos sluga lui în ceasul acela (Matei 8, 7-13).
Vedeți credință la un om păgîn? Vedeți cît poate credința curată unită cu smerenia? Amîndouă la un loc fac adevărate minuni. Credința pogoară harul asupra aceluia ce se roagă și smerenia îi deschide inima. Vedeți leacul prin care se poate vindeca lumea? Credința și smerenia. Că dacă omul a decăzut moral atît de mult, este numai din cauză că s-a depărtat de Dumnezeu și de smerenie. Necredința în Dumnezeu și mîndria au adus ființa umană în starea în care se găsește astăzi. Vedeți care este calea cea scurtă și mai sigură a mîntuirii noastre?
Credința și smerenia! Credința că Dumnezeu există și are milă de lumea pe care a creat-o, de fiecare dintre noi, și în același timp, smerenia sinceră, mărturisită că nu sîntem vrednici să intre Hristos în casa și în inima noastră din cauza mulțimii păcatelor pe care le-am făcut. Iată leacul care poate vindeca omul de astăzi. Să creadă cu tărie și dreaptă credință în Iisus Hristos și să se socotească cel mai păcătos de pe pămînt.
Zicea sutașul roman către Hristos: Nu sînt vrednic să intri sub acoperișul meu, ca să ne învețe și pe noi creștinii de azi cum să ne apropiem de El. Cum să ne apropiem de rugăciune, de Sfînta Biserică, de cele sfinte din Altar, de Sfînta Scriptură și mai ales de Sfînta Împărtășanie. Căci dacă ne rugăm lui Dumnezeu fără frică și cutremur, dacă intrăm în biserică cu nepăsare și răutate în inimă, dacă citim Sfînta Scriptură cu mîndrie și cu duh de iscodire, toate ne sînt spre păcat; căci ne lipsesc cele două virtuți amintite mai sus - credința tare și smerenia. Aceeași osîndă ne așteaptă dacă ne apropiem de Trupul și Sîngele lui Hristos nevrednici, nepocăiți, cu păcate nespovedite, certați cu aproapele nostru sau cu canonul neîmplinit.
Vedeți că acest om, păgîn după credință, avea inimă de creștin după faptă. Necreștin fiind, era mai credincios ca iudeii de odinioară și ca mulți creștini din zilele noastre. De aceea Mîntuitorul îl laudă în public, zicînd: Adevăr grăiesc vouă, că nici în Israel n-am găsit atîta credință! Nu numai între evrei, dar nici între creștinii de astăzi nu se găsesc oameni cu mai multă credință ca acest sutaș. Credința și smerenia lui l-a mîntuit, i-a vindecat sluga și l-a făcut nemuritor.
Iubiți credincioși,
Nu de mult am avut ocazia să discut cu niște oameni rătăciți de la dreapta credință. Printre altele ei susțineau despre copiii mici că nu pot fi botezați pentru că, ziceau ei, copiii mici nu au credință. Nu pot fi botezați spuneau ei, deoarece Mîntuitorul a zis către Apostoli cînd i-a trimis la propovăduire: Cel ce va crede și se va boteza, se va mîntui; iar cel ce nu va crede se va osîndi (Marcu 16, 16).
Avînd în vedere că acești oameni rătăciți de la adevăr pe mulți îi înșeală cu cuvintele lor greșite, m-am gîndit ca în predica de azi să arăt că nu numai credința personală în Dumnezeu aduce mîntuire și folos, ci și credința celor din jur poate vindeca, ierta păcatele altora și poate chiar sfinți pe alții și învia din morți. Așa de exemplu vedem în Legea Veche, că prin credința lui Iosua a lui Navi, Dumnezeu a oprit apele Iordanului pînă ce a trecut tot poporul și preoții cu sicriul Legii darului (Iosua Navi 3, 11-17; 4, 16-23). Și tot cu credința sa a oprit soarele și luna din mersul lor pe cer pînă ce a bătut pe vrăjmașii săi (Iosua Navi 10, 10-14). Tot așa prin credința lui Ghedeon, cei trei sute de ostași au biruit pe Madianiți (Judecători 7, 16-25). Prin credința unei văduve sărace marele Prooroc Ilie a înviat pe fiul ei (III Regi 17, 20-22), iar prin credința Sunamitencei, Elisei proorocul a înviat pe fiul ei (IV Regi 4, 30-36).
În Legea Nouă, Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a făcut multe și mari minuni prin credința unora asupra altora. Așa vedem minunea pe care ne-o arată Sfînta Evanghelie de azi, cum Mîntuitorul, prin credința cea mare și tare a sutașului, a vindecat de la distanță pe sluga sa (Matei 8, 13). Altă dată prin credința neîndoielnică a patru oameni ce purtau pe slăbănogul din Capernaum, Hristos a vindecat și a iertat păcatele celui purtat de ei, poruncindu-i să-și ia patul și să meargă la casa sa (Matei 9, 2-6). Prin credința lui Iair, Mîntuitorul a înviat pe fiica sa (Marcu 5, 36-43). Prin credința femeii Cananeence, Domnul a vindecat de duh necurat pe fiica sa (Matei 15, 22-28). Prin credința Martei și Mariei, surorile lui Lazăr, Mîntuitorul a înviat pe fratele lor mort de patru zile, căci ziceau cu credință: Doamne, dacă ai fi fost aici, nu ar fi murit fratele nostru (Ioan 11, 21). Iarăși, vedem că pentru credința tatălui său, Mîntuitorul a vindecat pe tînărul lunatic (Matei 17, 18). Dar nu numai vindecare și înviere din morți poate face cineva prin credința altora, ci și sfințire, după mărturia marelui Apostol Pavel care a zis: Se sfințește bărbatul necredincios prin femeia credincioasă (I Corinteni 7, 14).
Așadar, frații mei, dacă cineva vă spune că pruncii nu se pot boteza deoarece nu au credință, voi le spuneți că ei cu adevărat nu au credință, dar la botez se sfințesc prin credința părinților lor și a nașilor de la botez care mărturisesc credința în locul pruncului celui ce se botează. Nașii de la botez sînt părinții spirituali ai pruncului care se naște la o viață nouă în Duhul Sfînt, așa cum părinții trupești l-au născut pe el trupește. Totodată nașii sînt și garanți în fața lui Dumnezeu și a Bisericii Sale că fiul duhovnicesc va fi crescut în credința ortodoxă și va fi un om credincios.
Dacă cel rătăcit de la adevăr va zice că nu știe copilul cînd îl botezi, și deci nu este voia lui liberă a se boteza, la aceasta să se răspundă că botezul Legii Noi, adică botezul creștin prin apă și prin Duh poruncit de Domnul (Ioan 3, 5) a înlocuit botezul Legii Vechi, adică tăierea împrejur, despre care mărturisește Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: În Hristos ați și fost tăiați împrejur, cu tăiere nefăcută de mînă, prin dezbrăcarea de trupul păcatelor cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos, îngropați fiind cu El prin Botez (Coloseni 2, 11-12).
După cum tăierea împrejur în Legea Veche se făcea la opt zile după nașterea pruncului și după cum Isaac s-a tăiat împrejur după opt zile, nu cu voia, ci cu știrea lui, căci era numai de opt zile (Facere 17, 10-14; Levitic 12, 3), așa și pruncul în Legea Harului nu știe cînd a fost botezat. Dar prin mărturia preotului care l-a botezat, a părinților și a nașilor care mărturisesc credința în locul lui, se face valabilă Taina Botezului, deoarece pe mărturia a doi sau trei martori se va rezema tot cuvîntul (Ioan 5, 32; II Corinteni 13, 1; I Timotei 5, 19).
Cît despre vindecarea bolnavilor și pocăința multor păcătoși prin credința și stăruința rudelor, este de ajuns să ne gîndim la atîtea fapte minunate din zilele noastre. Cîți creștini nu se roagă acasă și la biserică pentru cei dragi ai lor stăpîniți de beție, desfrîu și necredință? Dumnezeu văzînd lacrimile, rugăciunea și credința lor, întoarce la credință și pocăință pe soții și fiii stăpîniți de păcate. Aceleași minuni se săvîrșesc și cu rudele care fac Sfîntul Maslu pentru bolnavii lor din spitale, ce nu pot fi de față și cu darul lui Hristos li se ușurează durerea sau se vindecă deplin. Cîți nu se roagă lui Dumnezeu pentru cei din călătorii, pentru cei din primejdie, pentru cei amenințați cu moartea și pentru cei din examen? Datorită credinței, rugăciunilor, Mîntuitorul ajută și salvează pe cei din primejdie și împlinește cererea credincioșilor noștri.
Dar și slujitorii Bisericii noastre se roagă la Sfîntul Altar pentru vii și morți, pentru tot felul de necazuri, boli, secetă și neînțelegeri de familie. Credința lor și harul Duhului Sfînt, pe mulți bolnavi îi vindecă, pe cei certați îi împacă, ploile adapă pămîntul lovit de secetă, cei robiți de patimi se întorc la pocăință și multe suflete ale celor răposați în păcate sînt salvate din muncile iadului. Toate acestea sînt adevărate minuni ale credinței slujitorilor și credincioșilor noștri, care, în numele dragostei creștine, se roagă lui Dumnezeu pentru fiii sufletești ai Bisericii Ortodoxe, pentru ajutorul și mîntuirea tuturor.
Să vă relatez un caz adevărat din zilele noastre, ca să vedeți cum o femeie credincioasă, datorită credinței ei, și-a salvat copilul de la moarte și soțul de la necredință și ucidere.
O femeie de curînd căsătorită a rămas însărcinată. Soțul ei însă nu voia nicidecum copilul. Femeia a cerut sfatul duhovnicului care i-a spus: "Chiar dacă te va lăsa sau te amenință, să nu ucizi copilul. Mai bine sacrifică-te și dă-ți viața pentru copil și vei fi numărată în rîndul mucenicelor, decît să-l ucizi și să fii chinuită în iad ucigaș. Roagă-te cu credință lui Dumnezeu pentru soțul tău și cred că-l va îmblînzi mila Lui".
Rugîndu-se mult cu post și lacrimi într-o noapte femeia a adormit puțin și a avut un vis înfricoșat. Se vedea că mergea singură pe o vale de munte. Pe marginea drumului din dreapta a văzut copaci mari încinși de foc și cîte o femeie ce făcuse avorturi legată de trunchiul lor, iar vulturi cu gheare și cioc de foc veneau și le mîncat pieptul. În stînga drumului, iarăși, copaci aprinși și femei ucigașe de prunci legate cu funii de ei, iar șerpi fioroși le sugeau sînii.
Plîngînd de spaimă, a văzut un tînăr frumos venind spre ea și l-a întrebat: "Doamne, tu ești Mîntuitorul Hristos?" Iar el i-a răspuns: "Nu sînt Hristos, ci sînt sluga Lui și îngerul tău păzitor, care pururea te păzesc în această viață și am venit să te scot de aici. Și l-a întrebat femeia: "care este păcatul acestor femei ce se chinuiesc așa de cumplit, legate de copacii încinși de foc?" Iar îngerul i-a răspuns: "Aceste femei au ucis copiii lor în pîntece și n-au vrut să-i nască după porunca lui Dumnezeu. De aceea așa se vor chinui în veci. Iată, aici aveai să te chinui și tu, dacă ascultai pe bărbatul tău și-ți avortai copilul...".
Deșteptîndu-se din somn cuprinsă de spaimă, femeia a spus toate cele văzute soțului ei. Iar el, mișcat de Duhul Sfînt, i-a cerut iertare, făgăduind că niciodată nu o va mai sili la acest păcat cumplit. Apoi a cerut să fie dus și el la preot să-și mărturisească păcatele. Și așa credința femeii a salvat și copilul și soțul de la pierzare.
Iubiți credincioși,
Să cerem de la bunul nostru Mîntuitor să ne dea și nouă credința sutașului roman din Evanghelia de astăzi. Credința și smerenia lui, ca și dragostea lui pentru sluga bolnavă, sînt virtuți care lipsesc multor creștini din zilele noastre. Să cerem de la Dumnezeu în rugăciunile noastre mai multă credință și toate virtuțile părinților noștri, care ne-au născut și crescut. Oare de cîte ori s-au rugat și s-au jertfit pentru noi tata și mama? Oare nu credința lor curată și lacrimile lor ne-au făcut de atîtea ori sănătoși, ne-au ajutat în necazurile vieții, ne-au întărit în credință și ne-au ținut aproape de Hristos?
Să facem deci și noi ce au făcut părinții și sfinții noștri. Să le imităm viața, credința, smerenia, răbdarea și jertfa lor. Să ne rugăm cu credință tare în Dumnezeu pentru toată lumea, începînd cu cei din casa noastră. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ca fiii și rudele noastre să aibă credință tare și curată, să vină la biserică regulat, să se ferească de secte și păcate, să se vindece de boli sufletești și trupești și să urmeze în toate lui Hristos.
Să ne rugăm pentru întărirea dreptei credințe și a unității creștine în lume. Să ne rugăm cu credință pentru cei bolnavi care suferă greu și așteaptă rugăciunea și mîngîierea noastră. Să ne rugăm pentru săraci, pentru orfani, pentru toți oamenii și pentru credința și dragostea noastră îi va milui Dumnezeu. Iar Dumnezeul dragostei, al milostivirii și al iubirii de oameni va primi rugăciunea și credința noastră, va intra în casele și inimile noastre, va întări credința și pacea în lume, va vindeca și va alina suferințele noastre sufletești și trupești, va binecuvînta pămîntul cu ploaie timpurie și tîrzie, va ajuta pe cei pentru care ne rugăm, ne va ierta și nouă păcatele și va mîntui în dar sufletele noastre. Amin.