Predică la Duminica a V-a după Rusalii
(Despre iad și chinurile păcătoșilor)

Ce este nouă și Þie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? (Matei 8, 29)

Iubiți credincioși,
Una din învățăturile Sfintei Evanghelii de azi este aceea despre iad și chinurile lui, de care și diavolii se tem și se cutremură. Cînd Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a ajuns cu predicarea cuvîntului în părțile Gadarenilor, zis și Gherghesenilor, L-au întîmpinat doi oameni îndrăciți care ieșeau din morminte și erau foarte munciți. Diavolii care chinuiau pe acești oameni, văzînd pe Mîntuitorul, au strigat: Ce este nouă și Þie Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?
Să ne punem întrebarea de ce au zis diavolii "mai înainte de vreme?" Cum să înțelegem acest cuvînt? Iată cum. Dracii știau prea bine că la Judecata de apoi îi așteaptă osînda cea veșnică.
Despre aceasta ne arată dumnezeiasca Scriptură, zicînd: Căci dacă Dumnezeu, pe îngerii care au păcătuit nu i-a cruțat, ci legîndu-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziți pînă la judecată... (II Petru 2, 4). Încă și apostolul Iuda, în a sa sobornicească epistolă, același lucru arată, zicînd: Pe îngerii care nu și-au păzit vrednicia, ci au părăsit locașul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanțurile veșnice, spre judecata zilei celei mari (Iuda 1, 6).
Așadar, frații mei, acest lucru știindu-l preabine diavolii, că mare osîndă și grele munci îi așteaptă în ziua cea mare a Judecății de apoi, și, totodată, cunoscînd puterea cea fără de margini a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Îl rugau să nu-i muncească înainte de vreme. Adică să nu-i trimită mai înainte de judecata cea de apoi în gheena focului nestins, dacă îi scoate din cei doi oameni, ci să le dea voie să se ducă în turma cea de porci, care nu era departe de ei (Matei 8, 29-31).
Iubiți credincioși,
Avînd în vedere că și diavolii se tem de muncile iadului, voi vorbi pe scurt despre iad și muncile din el. De la început vă rog să țineți minte că nici un patriarh, nici un prooroc, nici un apostol, nici un sfînt sau dascăl al Bisericii, nu ne-a vorbit mai luminat despre muncile iadului, ca Însuși Domnul și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa. De aceea ni se cuvine mai mult a crede și a asculta despre acest mare adevăr, că nu unul din robii lui Dumnezeu ne-a vorbit despre muncile iadului, ci Însuși Ziditorul și Dumnezeul nostru. Vrednice de crezare sînt și învățăturile sfinților prooroci din Legea Veche, despre chinurile cele veșnice ale iadului. Dar cu mult mai mult ni se cuvine a crede în cuvintele Sfintei Evanghelii pentru că sînt rostite de Însuși Fiul lui Dumnezeu și după acestea vom fi judecați.
Iată mărturiile principale ale Sfintei Scripturi despre iad și chinurile veșnice ale lui. Mai întîi trebuie să știm că iadul este un loc de chin (Matei 18, 8; 23, 33). În iad se muncește și trupul și sufletul (Daniel 12, 2; Matei 5, 29). Iadul are pedeapsă veșnică (Matei 25, 46; Marcu 3, 29: I Tesaloniceni 1, 10). Iadul are iezer de foc (Apocalipsa 19, 20; 20, 15). Iadul are rîu de foc (Matei 18, 8; 25, 41) Iadul are flacără veșnică (Isaia 33, 14). Iadul are foc mistuitor (Evrei 10, 27). Iadul are cuptor veșnic (Matei 13, 50). Iadul are gheena focului celui nestins (Matei 5, 22). Iadul are tartar, adică frig cumplit. Iadul are întuneric veșnic (Matei 22, 13). Iadul are plîngerea și scrîșnirea dinților (Matei 22, 13). Iadul are deznădejde și este veșnic cu toate muncile lui. Iadul are vierme neadormit, adică mustrarea conștiinței, și foc nestins (Marcu 9, 44).
Să auzim acum ce zic Sfinții și dumnezeieștii Părinți despre iad și chinurile păcătoșilor. Sfîntul Ioan Gură de Aur zice despre muncile iadului: "Nu crede, omule, că acel foc se aseamănă celui din această lume; focul din această lume consumă și schimbă deplin tot ceea ce aprinde, iar focul de dincolo de mormînt va arde totdeauna ceea ce a aprins și nu va înceta niciodată să ardă. De aceea se numește nestins, că și păcătoșii care vor arde în el vor deveni nemuritori pentru chinuri" (Viața repausaților noștri, București, 1890, p. 327).
Sfîntul Ioan Damaschin zice: "Păcătoșii vor fi dați focului veșnic; nu unui foc material ca al nostru, ci unui foc ce nu este cunoscut decît lui Dumnezeu. Acel foc va arde fără a consuma sau a distruge. El va lucra nu numai asupra trupului păcătoșilor ci și asupra duhurilor celor netrupești, ale demonilor, el va fi întunecat și tainic. Pe lîngă acest foc, cei păcătoși vor fi mîncați de viermele conștiinței lor. Viermele și focul ce muncește pe păcătoși în gheenă este conștiința lor" (Teologia dogmatică, de Macarie, tom 2, p. 656-657).
Sfîntul Vasile cel Mare recunoaște viermele din iad ca o realitate, iar nu o ficțiune, o alegorie, o idee abstractă. Sfîntul Ioan Gură de Aur pune, de asemenea, viermele și amarul muncilor iadului, ca simțual, zicînd: "De la sicriu și de la vierme aruncă-ți cugetarea ta la viermele ce nu moare și la focul ce nu se stinge; la scrîșnirea dinților și la întunericul cel mai dinafară, la suferința unei strîmtori veșnice". Sfîntul Dimitrie al Rostovului, zice: "În gheenă va fi un foc nestins, o iarnă friguroasă, un vierme ce nu moare, o putoare nesuferită, o întristare netîlcuită, o foame grozavă, o sete nepotolită și o strîmtoare extremă" (Omilia a doua, despre intrarea Domnului în Ierusalim).
Să auzim acum și pe dumnezeiescul părinte Chiril al Alexandriei, care zice despre muncile veșnice ale iadului: "Mă înfricoșez de gheenă, că fără de sfîrșit este. Mă înspăimîntez de tartarul cel mai dinafară, că nu are împărtășire cu lumina. Mă înfricoșez de viermele cel neadormit, că fără de sfîrșit chinuiește. Mă înfricoșez de rîul cel de foc care curge înaintea scaunului înfricoșatului și prea Veșnicului Judecător, care va face sunet mare și cu văpaie prea iute va arde. Mă înfricoșez de negura cea fără de lumină. Mă înfricoșez de întunericul cel mai din afară și de legăturile cele nedezlegate, de scrîșnirea dinților și de plîngerea cea nemîngîiată...". Apoi zice: "Acolo totdeauna se aude: "Vai!" Acolo toți strigă: "Vai mie", "Vai mie" și nu este cine să le ajute. Suspină neîncetat și necurmat din adîncul inimii lor și nimeni nu este cine să-i audă. Plîng și se jelesc, dar nimeni nu este cine să se milostivească spre ei. Unde este desfătarea, unde este nălucirea averilor, unde este acolo frumusețea femeilor mincinoase și nefolositoare? Unde este acolo spoirea și sulemenirea femeilor celor rele pe care o uneltesc spre a înșela tinerii? Unde este podoaba hainelor? Unde este dulceața păcatului cea necurmată și întinată? Unde este mîndria cea fără de omenie? Unde sînt boierii, unde împărații, unde egumenii și cei ce se fălesc cu dregătoriile și bogățiile lor? Ei defaimă pe Dumnezeu care i-a făcut pe dînșii" (Ușa pocăinței, 1812, p. 371-380).
Sfîntul Clement al Romei zice despre muncile iadului: "Toate sufletele sînt nemuritoare, chiar și cele ale păcătoșilor. Mai bine ar fi fost acestora să nu mai fi existat, căci în prada muncilor celor fără de sfîrșit, în focul care nu se stinge, nemurind niciodată, ei nu vor vedea sfîrșitul chinurilor lor". Sfîntul Policarp, episcopul Smirnei, zice: "Tu mă ameninți pe mine cu un foc care se consumă pentru un timp și se stinge curînd, căci nu cunoști nimic de focul judecății viitoare și de munca cea veșnică pregătită pentru necredincioși". Sfîntul Iustin Martirul, vorbind de muncile iadului, zice: "Satana cu toată armata lui și cu toți cei ce au urmat exemplul său, vor fi trimiși în focul cel nestins și acolo veșnic vor suferi".
Sfîntul Chiril al Ierusalimului zice: "Dacă cineva este păcătos, el primește un trup veșnic destinat a suferi chinurile păcatului și va arde veșnic în foc, fără a se distruge sau a se mistui vreodată". Sfîntul Vasile cel Mare, arătînd că muncile iadului sînt veșnice, zice: "Domnul afirmă că aceștia vor merge în munca cea veșnică" (Matei 25, 46). În alt loc trimite pe cei păcătoși în focul cel veșnic care este gătit diavolului și îngerilor lui (Matei 25, 41).
După cum ne spune Mîntuitorul în Sfînta Evanghelie (Matei 25, 41), iadul a fost creat de Dumnezeu, nu la începutul zidirii, ci în clipa căderii din cer a îngerilor săi. El a fost destinat nu oamenilor, ci "diavolului și îngerilor lui", pentru că s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, dorind "să fie asemenea Celui Preaînalt". Iadul este o temniță de chin veșnic pentru ei, întrucît îngerii căzuți nu mai au iertare și pocăință, căci au păcătuit în știință și voință liberă, nu ca oamenii care cad din slăbiciune și neștiință. De aceea numai oamenii au pocăință și iertare, iar diavolii niciodată.
Atunci de ce se pedepsesc sufletele oamenilor păcătoși în muncile iadului, în temnița diavolilor și la un loc cu ei, dacă iadul este numai pentru ei? Pentru că oamenii ascultă mai mult de îndemnurile diavolilor spre păcat, decît de poruncile lui Dumnezeu spre mîntuire. Și dacă nu se pocăiesc din viață de bună voie, prin spovedanie și lacrimi de căință și dacă nu părăsesc păcatele pînă la moarte datorate necredinței, nepăsării, mîndriei și altor patimi care îi țin legați, atunci sufletele păcătoșilor sînt aruncate în chinurile iadului, la un loc cu diavolii pe care i-au ascultat.
Dar oare și sufletele oamenilor nepocăiți rămîn veșnic în iad cu diavolii? Oare păcătoșii din chinurile iadului nu mai au nici o salvare? Ce ne învață despre aceasta Sfînta Biserică? Cei care au murit în păcate grele împotriva Sfîntului Duh, cum sînt necredincioșii, care pînă la moarte declară că nu cred în Dumnezeu, cei care refuză la sfîrșitul vieții spovedania și Sfînta Împărtășanie, cei care se leapădă de dreapta credință și mor în secte, vrăjitorii, cei care se sinucid și nu au nădejde în mila lui Dumnezeu, toți aceștia nu mai au nici o iertare după moarte și Biserica nu se roagă pentru ei niciodată, iar sufletele lor se chinuiesc veșnic în iad cu diavolii.
La fel zac în chinuri și sufletele celor ce au făcut păcate de moarte și strigătoare la cer, pînă în ceasul morții, precum: înjurături de cele sfinte, tot felul de desfrînări, ucideri de copii (avorturi), cei stăpîniți de mîndrie, de ură care mor neiertați unii cu alții, zgîrciții, bețivii și toți cei robiți de patimi care mor nespovediți pînă în ceasul morții. Pentru aceștia Biserica se roagă, dacă nu s-au lepădat de credință, însă sufletele lor numai se ușurează de chinuri, dar nu se scot cu totul la lumină, fiind nepocăiți și nedezlegați de păcate pe pămînt.
A treia categorie de suflete ce se chinuiesc în iad este a celor ce au crezut în Dumnezeu, dar s-au spovedit și căit de păcat numai la moarte și n-au mai avut timp a-și face canonul pentru ele pe pămînt. Aceștia suferă chinuri mai ușoare în iad și toți sînt izbăviți de osîndă prin slujbele Bisericii și milosteniile făcute în numele lor. Trebuie să mai știm că sînt multe locuri și feluri de chinuri în iad, după măsura păcatelor fiecăruia și după urmările și sminteala pe care le-au pricinuit altora. Altfel și în alt loc se chinuiesc apostații, adică lepădații de credință și necredincioșii și altfel se chinuiesc ucigașii, desfrînații și urîtorii de oameni. Iar altfel se chinuiesc vrăjitorii și mincinoșii și în alt fel și loc se chinuiesc cei zgîrciți și nemilostivi, căci precum în Împărăția lui Dumnezeu "multe locașuri sînt", după măsura faptelor fiecăruia, tot așa și în iad multe locuri și feluri de chinuri sînt după măsura păcatelor omenești.
Nu este om în trup care să poată vedea chinurile iadului și să nu moară de frică și durere. Că dacă și diavolii fug de iad și stau pe pămînt sau în văzduh pînă la ziua cea mare a judecății de apoi, cuprinși de groaza chinurilor din iad, cum ați auzit în Evanghelia de azi, apoi cum să nu ne temem și să nu fugim noi păcătoșii de muncile iadului? Cum să nu ne pocăim aici, în trup, și să nu ne plîngem păcatele prin spovedanie și fapte bune, acum cînd mai avem puțină vreme, știind că fără pocăință nu este mîntuire și că dincolo nimeni nu mai poate face nimic? Cum să nu purtăm grijă de morții noștri care au murit nepregătiți, știind că în iad nu mai este pocăință și că ei așteaptă în foc rugăciunile, slujbele și milostenia noastră?
Deci să ne pocăim cît mai curînd, că nu știm ceasul plecării noastre din trup. Să ne mărturisim păcatele cu mare căință și cu lacrimi la duhovnici iscusiți, ca să luăm dezlegare și să facem pe pămînt canon pentru păcatele noastre, știind că în curînd ne cheamă Hristos din trup și nu știm dacă ne va mai pomeni cineva după moarte. Căci acum cît este Sfînta Liturghie pe pămînt, cît mai sînt duhovnici iscusiți și mai avem puține zile cu ușurință ne putem pocăi. Iar dacă vom muri în păcatele noastre, în nepăsare, în necredință, în răutate, în mîndrie, în desfrîu, cine ne va scoate din focul iadului, din mîinile diavolului care stă gata să ne ucidă?
Să ne temem de Dumnezeu, frații mei, să ne temem de judecată și de orice păcat. Să alungăm pe diavoli dintre noi și păcatele din inimile noastre, prin pocăință adevărată și viață curată, prin spovedanie, rugăciune, ascultare și iubire în Hristos. Să ne îndreptăm acum cît mai sîntem în trup, că după moarte și mai ales după Judecata de apoi, nimeni nu mai poate schimba nimic.
Cu aceste îndrumări creștinești, să-L rugăm pe Mîntuitorul Hristos să alunge dușmănia dintre oameni, necredința și dezbinarea din lume și tot păcatul din inimile noastre, ca să avem cu toți parte de rai și de Cereasca Împărăție împreună cu îngerii și cu toți sfinții. Amin.