agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4932 .



Predică \"Despre sfînta rugăciune\"
personals [ ]
Predici ale Părintelui Cleopa la duminicile de peste an

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Cleopa_Ilie ]

2006-11-01  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Nicole Chinez




Predică la Duminica a IX-a după Rusalii
(Despre sfînta rugăciune)

S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Și făcîndu-se seară, era acolo singur (Matei 14, 23)

Iubiți credincioși,
Întrucît în Sfînta Evanghelie de astăzi se vorbește de patru ori despre rugăciune, vom vorbi acum despre sfînta rugăciune, care este numită de dumnezeieștii părinți "maica tuturor faptelor bune". Că precum nu putem trăi fără fără hrană și apă, așa nu putem trăi și nu ne putem mîntui fără rugăciune. Ce este rugăciunea? Rugăciunea este vorbirea noastră directă cu Dumnezeu. Rugăciunea este viața noastră în Hristos și a întregii lumii văzute și nevăzute. Credința în Dumnezeu este izvorul rugăciunii, iar iubirea de Dumnezeu este sufletul ei.
Rugăciunea este îndeletnicirea neîncetată a îngerilor, care slăvesc fără odihnă pe Dumnezeu, cîntînd: Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Savaot; plin este cerul și pămîntul de mărirea Lui...! (Isaia 6, 3). Rugăciunea este cununa de laudă a tuturor sfinților din cer, începînd cu Maica Domnului, care se roagă neîncetat înaintea Preasfintei Treimi pentru mîntuirea noastră, a celor de pe pămînt.
Însuși Duhul Sfînt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, spune Apostolul Pavel (Romani 8, 26). Ba, Însuși Fiul lui Dumnezeu se roagă Tatălui zicînd: Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum sîntem și Noi! (Ioan 17, 11).
Astfel tot cerul este în neîncetată rugăciune de laudă, de mulțumire și cerere înaintea Tatălui, începînd cu Domnul și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos pînă la îngerii cei mai de jos. Toți laudă, "pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfînt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită". Toți se închină și mulțumesc lui Dumnezeu pentru răscumpărarea neamului omenesc prin întruparea, moartea și învierea Fiului Său. Toți se roagă pentru mîntuirea noastră și a întregului neam omenesc. Rugăciunea deci, este viața, lucrarea, și bucuria veșnică a tuturor îngerilor și sfinților din cer.
Dar și pe pămînt, rugăciunea de laudă, de mulțumire și de cerere, formează lucrarea de căpetenie a creștinilor, a călugărilor, a mamelor, a copiilor, și a întregii creații. Slujbele din biserică, în frunte cu Sfînta Liturghie, formează cea mai înaltă rugăciune și jertfă de laudă și de mulțumire adusă de oameni lui Dumnezeu, în numele întregului univers. Apoi rugăciunile neîncetate din casele lor, formează al doilea imn de laudă, de mulțumire și de cerere înaintea Preasfintei Treimi, după jertfa cea fără de sînge a Sfintei Liturghii.
După cuvîntul proorocului David, toată zidirea laudă pe Dumnezeu, Creatorul ei, și păsările văzduhului și peștii mărilor și animalele pămîntului și stelele cerului și soarele și luna și norii și vînturile toate cele de sub cer (Psalm 148). Toate în frunte cu oamenii de pe pămînt și cu sfinții și îngerii din cer sînt în neîncetată rugăciune întru slava Preasfintei Treimi, pentru că rugăciunea de laudă și de mulțumire este însăși viața lumii văzute și a celei nevăzute.
Iubiți credincioși,
Să vedem cum ne învață Domnul să ne rugăm în Evanghelia de astăzi. După ce Mîntuitorul a înmulțit cele cinci pîini și doi pești prin rugăciune și binecuvîntare și a hrănit cu ele atîtea mii de oameni, ca să ne învețe și pe noi a face toate cu rugăciune, a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie și să meargă înaintea Lui, la celălalt țărm... (Matei 14, 22). De ce i-a trimis Hristos pe ucenici să meargă noaptea singuri pe mare? Ca să se deprindă și ei a se ruga mai mult lui Dumnezeu, mai ales în vreme de primejdie, și ca să se învețe a se lupta cu valurile și furtuna ispitelor acestei vieți, căci marea este imaginea lumii lovite de răutate, de păcate, de boli, de necredință, de ură și de tot felul de păcate.
Dar în timp ce apostolii erau singuri în corabie și se luptau cu valurile mării, Iisus Hristos a liberat mulțimea și S-a suit în munte ca să Se roage deosebi. Și, făcîndu-se seară, era acolo singur (Matei 14, 23). Rugăciunea în liniște și singurătate, este cea mai înaltă rugăciune. Este rugăciunea sfinților, a sihaștrilor, a călugărilor și a celor mai rîvnitori creștini. Ea se face în totală reculegere și singurătate, mai ales noaptea cînd nimeni nu te vede și nimic nu-ți poate fura gîndul și simțirea inimii de la rugăciune. Aceasta se cheamă și rugăciunea inimii, pentru că izvorăște din inimă și se urcă cel mai repede la cer.
Mîntuitorul, ca Dumnezeu, nu avea nevoie să se retragă la liniște și în singurătate pentru a se ruga Tatălui ceresc, căci El vedea și vorbea față către față cu Tatăl. Dar obișnuia uneori să se roage singur, mai ales noaptea, precum făcea de obicei pe Muntele Taborului și în Grădina Ghetsimani, ca să ne învețe și pe noi a iubi mai mult rugăciunea în liniște și cea din timpul nopții decît cea din timpul zilei. Sfinții Părinți numesc rugăciunea de noapte "de aur" pentru că noaptea mintea se poate ruga fără gînduri și imaginații. În schimb, rugăciunea de dimineață o numesc "de argint" fiind amestecată cu oarecare griji și gînduri, iar cea din timpul zilei o numesc "de aramă" pentru mulțimea grijilor și a gîndurilor pămîntești care slăbesc mult puterea rugăciunii.
Prin rugăciunea de pe munte, Domnul ne îndeamnă la cea mai înaltă rugăciune individuală, numită de unii Sfinți Părinți "rugăciunea minții și a inimii". Iar, cînd sîntem trimiși pe cale sau grijile vieții ne înconjoară corabia inimii ca niște valuri, atunci să ne rugăm cu rugăciunea apostolilor loviți de furtună pe mare. În aceste momente, creștinii trebuie să repete psalmii lui David, să facă rugăciuni scurte pe de rost sau, mai ales, să repete cu atenție și simțire rugăciunea inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul". Aceasta este cea mai înaltă rugăciune personală ortodoxă practicată de mulți sfinți și sihaștri, adică repetarea deasă, neîncetată și tainică a numelui lui Iisus Hristos. Se cheamă și "rugăciunea inimii".
Ne spune Evanghelia că în a patra strajă a nopții, adică pe la orele trei în zorii zilei, a mers Domnul la ucenicii Săi, umblînd pe mare ca pe uscat. Cînd L-au văzut ucenicii de departe, "de frică au strigat", adică s-au rugat, crezînd că ar fi vreo arătare de noapte. Aceasta ni se întîmplă și nouă. Cînd mergem noaptea singuri pe întuneric, pe cărări necunoscute de păduri și ni se pare că auzim sau vedem vreo nălucire sau animale sălbatice, facem ca și ucenicii Domnului, adică de frică strigăm, ne rugăm, facem semnul crucii, zicem rugăciuni scurte cu credință, din toată inima și îndată scăpăm de primejdie.
Domnul însă i-a liniștit pe apostoli prin cuvintele: Îndrăzniți! Eu sînt, nu vă temeți! Petru atunci, cuprins de îndoială, s-a rugat, zicînd: "Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe apă!" "Vino!" i-a răspuns Domnul. Dar pe cînd mergea el pe valuri către Hristos, "văzînd vîntul cel tare", s-a biruit de frică și îndoială și a început a se afunda. În clipa aceea a strigat: "Doamne, mîntuiește-mă!" Iar Domnul l-a apucat de mînă și l-a mustrat: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? (Matei 14, 30-31).
Vedeți, fraților, urmările rugăciunii făcute cu îndoială și cu puțină credință? În vreme de primejdie și ispită nu te ajută decît în parte. Oare nu tot așa se roagă mulți din credincioșii noștri? "Doamne, dacă ești Tu cu adevărat în cer și în inima mea, ajută-mi să vin la Tine! Ajută-mi să fac minuni în numele Tău! Ajută-mi să reușesc la examene și la servici! Ajută-mi să biruiesc pe vrăjmașii mei și-mi împlinește dorința mea!" O asemenea rugăciune făcută cu îndoială, fără credință vie, din interes și mai mult pentru lucruri pămîntești nu este primită la Dumnezeu și cu greu ni se împlinește cererea.
Să fugim de o asemenea rugăciune lipsită de credință, îndoielnică, pe care o facem numai la nevoie, cînd apa necazurilor ne este pînă la gură! Da, să ne rugăm pentru orice avem nevoie în viață, dar mai întîi să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile ce ni le-a dat; apoi să-L lăudăm că în veac este mila Lui și apoi să-I cerem iertarea păcatelor și mîntuirea. La urmă să cerem Domnului și cele de nevoie vieții și să zicem: "Doamne, facă-se voia Ta!" nu voia mea, precum ne învață "Tatăl nostru".
Iar cînd sîntem în primejdie de moarte, sau pe masa de operație, sau într-o grea încercare, atunci să facem rugăciuni scurte, de cîteva cuvinte, rostite cu glas sau în taină, din adîncul inimii, cu lacrimi și credință. Adică să strigăm ca și Petru, cînd se îneca: "Doamne, mîntuiește-mă!"; "Doamne, ajută-mi!", cum striga femeia cananeeancă și "Doamne miluiește-mă!" Sau să repetăm mereu "Tatăl nostru", Crezul, un stih din psalmi, ori rugăciunea monahilor: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!"
Iubiți credincioși,
Nimeni nu poate trăi, nu se poate izbăvi de necazurile vieții și nu se poate mîntui fără credință tare în Dumnezeu și fără rugăciune vie, continuă, neîncetată, cum ne învață Sfîntul Apostol Pavel: Rugați-vă neîncetat! (I Tesaloniceni 5, 17).
De veți merge regulat la biserică și veți asculta cu evlavie sfintele slujbe, mai ales Sfînta Liturghie, multe daruri veți primi în viață și de grele ispite și păcate veți fi izbăviți. De veți crește copiii în frica lui Dumnezeu și veți face casele dumneavoastră locașuri de rugăciune și de laudă lui Dumnezeu, iar nu case de ceartă, de beție și de păcate, vă va da Domnul zile îndelungate, reușită în toate cele de folos și mîntuire. Iar de veți păși pe marea vieții cu îndoială, fără credință, fără rugăciune și cărți sfinte de călăuză, fără biserică și duhovnici buni, fără spovedanie și împărtășanie regulată, vă veți îneca în marea păcatelor și veți pierde mîntuirea sufletului.
Să-l rugăm pe Domnul nostru, Iisus Hristos să ne întărească credința, să ne învețe cum să ne rugăm, să ne dea vreme de rugăciune și lacrimi de pocăință ca să ne închinăm și noi cu Apostolii, zicînd: Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Tu ești Mîntuitorul și Salvatorul lumii! Mîntuiește-ne să nu pierim, că după Tine suspină toată făptura! Amin.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!