Predică la Duminica a XIV-a după Rusalii
(Despre haina de nuntă)

Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? (Matei 22, 12)

Iubiți credincioși,
Pilda din Sfînta Evanghelie de azi, pe lîngă alte învățături tainice ce le ascunde în ea, ne aduce aminte și de haina de nuntă, cu care ne-am îmbrăcat la sfîntul și dumnezeiescul Botez. De această haină ni se va cere răspuns în ziua cea mare a judecății lui Dumnezeu de la sfîrșitul veacurilor.
Trebuie să înțelegem că această haină este Însuși Iisus Hristos, Domnul și Mîntuitorul nostru, după mărturia marelui Apostol Pavel care zice: Cîți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat! (Galateni 3, 27). Ne punem întrebarea: ce datorie avem noi, cei care ne-am îmbrăcat în Sfîntul Botez cu Hristos? Ca răspuns vom spune că toți cei ce ne-am îmbrăcat cu Hristos, avem datoria mare de a lepăda lucrurile întunericului și de a ne îmbrăca în hainele luminii (Romani 13, 12).
Care sînt lucrurile întunericului și de ce se numesc așa? Lucrurile întunericul sînt toate faptele rele fără de rod, adică păcatele pe care le facem cu voia noastră, despre care ne spune dumnezeiescul Apostol Pavel (Efeseni 5, 11).
Faptele rele se numesc așa din două motive și anume: întîi, pentru că ele vin de la diavolul, care se zice stăpînul întunericului (Ioan 14, 30; Efeseni 6, 12; Coloseni 1, 13) și, în al doilea rînd, se numesc fapte fără de rod ale întunericului, fiindcă întunecă mintea și sufletul omului și-l despart pe om de Dumnezeu, Care este lumină: Dumnezeu este lumină și lumina luminează tuturor și întunericul nu a cuprins-o (Ioan 1, 5), căci Dumnezeu locuiește în lumina cea neapropiată (I Timotei 6, 16).
Care sînt hainele luminii pe care trebuie să le îmbrăcăm, după învățătura Sfîntului Apostol Pavel? Acestea sînt toate faptele bune, care mai sînt numite și arme ale luminii (Romani 13, 12). Cu aceste fapte bune și arme duhovnicești ale luminii se cade a ne îmbrăca noi creștinii, după cum ne îndeamnă același apostol, zicînd: Stați deci tari, avînd mijlocul vostru încins cu adevărul și îmbrăcați-vă în platoșa dreptății și vă încălțați picioarele voastre întru gătirea Evangheliei păcii. Întru toate luați pavăza credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile vicleanului cele aprinse, și coiful mîntuirii luați, și sabia Duhului care este cuvîntul lui Dumnezeu (Efeseni 6, 14-17). Așadar, vedeți ce fel de haine se cuvin nouă creștinilor a îmbrăca, și care sînt faptele cele fără de rod ale întunericului de care trebuie a ne dezbrăca?
Noi, fraților, ne-am îmbrăcat în dumnezeiescul Botez cu Hristos și prin El avem putere a lucra toată fapta bună, după cum ne învață Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întărește (Filipeni 4, 13). Încă și Domnul ne-a arătat că, prin unirea cu El, toate faptele bune le putem lucra, iar fără de El, nimic bun nu putem face, după cum Însuși spune: Rămîneți întru Mine și Eu întru voi, căci fără de Mine nu puteți face nimic (Ioan 15, 4-5). Căci trebuie să avem în toată vremea unire cu Hristos, prin credința cea lucrătoare care se lucrează prin dragoste (Galateni 5, 6; II Tesaloniceni 3, 5), și prin această credință, să lucrăm cu multă sîrguință toată fapta bună.
La dumnezeiescul Botez ne-am lepădat de satana și de toate lucrurile lui. Dacă după Sfîntul Botez ne vom întoarce iarăși la păcate și nu ne vom pocăi de ele prin mărturisire la duhovnic și prin facerea canonului dat, atunci ne asemănăm cu cîinele care se întoarce la vărsătura sa și cu porcul ce se scaldă din nou în mocirla lui (II Petru 2, 22; Pilde 26, 11). Căci, într-adevăr mare datorie avem noi creștinii care ne-am îmbrăcat cu Hristos la Sfîntul Botez, să-I urmăm Lui prin toate faptele bune, așa cum ne îndeamnă Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Următori făceți-vă mie, fraților, precum și eu lui Hristos (I Corinteni 11, 1). Dar să întrebăm pe marele Pavel, cum urma el lui Hristos, ca să știm și noi în ce fel să urmăm Lui. Să ascultăm ce ne spune el: Trei ani noaptea și ziua n-am încetat cu lacrimi a învăța sfătuind pe fiecare. în osteneli multe, în bătăi, în temnițe, în primejdii de multe ori (Fapte 20,31). De la iudei de cinci ori am luat cîte patruzeci lovituri de bici fără una am luat, de trei ori cu toiege am fost bătut, odată cu pietre am fost împroșcat, de trei ori cu mine corabia s-a sfărîmat; o noapte și o zi în largul mării am petrecut; în călătorii de multe ori, în primejdii pe rîuri și de la neamuri și de la tîlhari, în primejdii în pustie și pe mare, în osteneală și trudă, în privegheri, de multe ori, în frig și în lipsă de haine, pînă în ziua și ceasul de acum și flămînzim și însetăm și sîntem goi și sîntem bătuți, sîntem pribegi, ne ostenim lucrînd cu mîinile; noastre, ocărîți fiind, binecuvîntăm; prigoniți fiind, răbdăm; huliți fiind, mîngîiem. Am ajuns ca niște gunoi lumii, tuturor lepădătura pînă azi (II Corinteni 11, 25-27).
Iubiți credincioși,
Iată în ce fel și prin cîte necazuri și prigoane urma lui Hristos dumnezeiescul și marele Apostol Pavel. Să ne punem întrebarea: oare noi creștinii de azi, care ne-am îmbrăcat cu Hristos prin Sfîntul Botez, mergem noi pe urma Sfîntului Apostol Pavel, precum mergea și el pe urma suferințelor lui Hristos? Dacă am lua noi aminte la Sfînta Evanghelie cîte a suferit Mîntuitorul pentru noi, cîte au suferit Apostolii și toți sfinții pentru dragostea lui Hristos, am cunoaște cît de păcătoși și neputincioși sîntem și cu cîtă lenevire și nepăsare lucrăm pentru mîntuirea sufletelor noastre, am cunoaște cît de puțin ne îngrijim să ne împodobim haina de nuntă a sufletelor noastre, pe care am luat-o la Botez mai curată decît soarele și care ni se va cere în ziua morții noastre și în vremea înfricoșatei judecăți a lui Dumnezeu.
Sfîntul Apostol Petru, arătîndu-ne care este haina și podoaba cea adevărată a creștinului, ne învață, zicînd: Podoaba voastră, să nu fie din afară, împletirea părului și a podoabelor de aur și îmbrăcămintea hainelor scumpe. Ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasă podoabă a Duhului, blînd și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Că așa se împodobeau odinioară sfintele femei care nădăjduiau în Dumnezeu (I Petru 3, 3-5). Același lucru învață și Sfîntul Pavel pe femeile creștine, zicînd: Asemenea și femeile în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcîndu-și lor podoabă din sfială și din cumințenie, nu din păr împletit și din aur sau din mărgăritare sau din veșminte de mult preț; ci din fapte bune precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu (I Timotei 2, 9-10).
Iată cum se cuvine a se împodobi femeile creștine. Adică a nu iubi numai podoaba cea din afară, ci a se împodobi mai ales cu haina cea duhovnicească a sufletului lor, prin lucrarea faptelor bune și să-și aducă aminte de amenințarea lui Dumnezeu care zice: Pentru că fiicele Sionului sînt atît de mîndre și umblă cu capul pe sus și cu priviri obraznice, cu pași domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor, Domnul va pleșuvi creștetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor. În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, lunițe, cercei, brățări, văluri, cununi, lănțișoare, cingătoare, miresme, talismane, inele, verigi de nas, veșminte de sărbătoare, mantii, șaluri, pungi, oglinzi, pînzeturi subțiri, turbane și tunici. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune; în loc de cingători, frînghie; în loc de cîrlionți făcuți cu fierul, pleșuvie; în loc de veșmînt prețios, zdrențe și în loc de frumusețe, pecete de robie (Isaia 3, 16-24).
Dar nu numai femeile, ci și bărbații trebuie să fugă de lux și de podoabe și să se silească fiecare a-și împodobi cu fapte bune aurul cel dinăuntru, adică sufletul său. Fiecare creștin trebuie să-și aducă aminte că la judecata viitoare, nu va judeca Dumnezeu hainele, ci faptele noastre. Cel ce se va sili a-și împodobi haina sufletului său cu toată fapta cea bună, unul ca acesta nu se va rușina cînd va fi chemat la nunta marelui Împărat (Apocalipsa 19, 7-9).
Dacă cineva dintre noi ar fi chemat să meargă înaintea unui împărat pămîntesc sau a unui mare conducător de țară, cîtă grijă ar avea să-și împodobească hainele sale ca să nu fie batjocorit pentru a sa neglijență. Dar noi cînd vom fi chemați la nunta mirelui Hristos înaintea Celui ce este Împăratul împăraților și Domnul domnilor (Apocalipsa 19, 16), ce fel de rușine, cîtă groază și muncă vom lua, dacă nu ne vom îngriji a ne împodobi haina sufletelor noastre? Oare nu vom auzi și noi ca omul din pilda Evangheliei de azi: Prietene, cum ai intrat aici, neavînd haină de nuntă? Oare nu vom auzi noi atunci pe dreptul Judecător și Preaveșnicul Împărat, zicînd: Legați-i mîinile și picioarele și aruncați-l în întunericul cel mai dinafară, unde este plîngerea și scrîșnirea dinților (Matei 22, 13).
Vai de noi, fraților, cît de puțin ne îngrijim a ne împodobi haina cea de nuntă a sufletelor noastre și cîtă pedeapsă de la Dumnezeu ne așteaptă pentru această lenevire și negrijă! Noi, păcătoșii, uităm că vine moartea și după moarte este judecată și muncă veșnică pentru cel ce moare nepocăit și nepregătit.
Dumnezeiescul părinte Efrem Sirul, arătînd chinurile care îi așteaptă acolo pe cei păcătoși, zice: "Acolo se vor topi ochii bețivilor, acolo se vor veșteji cărnurile judecătorilor, acolo se vor chinui cu foame cumplită și groaznic vor pătimi cei ce în alăute și fluiere beau vinul; acolo cu mare durere se vor tîngui și cu dinții lor vor scrîșni și cu amar își vor bate fețele lor desfrînații și preadesfrînații, furii, ucigașii de oameni, vrăjitorii, fermecătorii, descîntătorii, scriitorii de mincinoase scrisori, stricătorii de copii, vrăjitorii, mîncătorii de sînge. Aceștia toți, și cei asemenea lor, care fără pocăință au păcătuit pînă la sfîrșitul lor și pe calea cea lată și desfătată au umblat, care duce la pierzare, acolo în chinurile iadului își vor afla negreșit sălășluirea" (Sf. Efrem Sirul, Tomul III, București, 1910, p. 39).
Dumnezeiescul și sfîntul Apostol Pavel gura lui Hristos ne arată că trebuie a ne dezbrăca de hainele răutăților noastre și a ne îmbrăca cu omul cel nou, zicînd: V-ați dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui și v-ați îmbrăcat cu cel nou, care se înnoiește, spre deplină cunoștință, după chipul Celui ce l-a zidit. Și iarăși zice: Îmbrăcați-vă, dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și iubiți cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blîndețe și cu îndelungă răbdare... Iar peste toate acestea, îmbrăcați-vă întru dragoste, care este legătura desăvîrșirii (Coloseni 3, 12-15).
Ați auzit, frați creștini, ce îmbrăcăminte trebuie să avem noi creștinii și care sînt podoabele duhovnicești ale hainelor de nuntă ale sufletelor noastre? O, de nu am uita noi păcătoșii, învățătura și sfătuirea marelui Apostol și de ne-am îngriji în toată vremea a ne îmbrăca cu aceste sfinte virtuți, care împodobesc haina cea de nuntă a sufletelor noastre, ca, în ziua cea mare a judecății lui Dumnezeu, să nu ne rușinăm și să nu fim aruncați în munca cea veșnică! În ziua aceea drepții vor străluci ca soarele. Atunci se va vedea podoaba și frumusețea hainelor de nuntă ale fiecăruia și se va cunoaște după haina cea din afară dragostea și silința fiecăruia, cu care am lucrat în această viață la mîntuirea cea veșnică a sufletului nostru.
Iubiți credincioși,
Pînă aici am vorbit despre podoaba hainei de nuntă a sufletului nostru. În încheiere voi arăta cîteva istorioare sfinte, prin care veți înțelege că oamenii sfinți și aleși ai lui Dumnezeu au strălucit în viața lor cu lumină duhovnicească, nu numai înăuntrul lor, ci chiar în afară s-au arătat cu podoabă și slavă dumnezeiască, prin care se arată sfințenia și lumina cea duhovnicească a sufletelor lor.
De exemplu, citim în istorisirile sfinte că Set patriarhul, fiul lui Adam, cînd era de patruzeci de ani, a fost răpit de îngerul Domnului la înălțime și a învățat știința multor taine ale lui Dumnezeu și vestita știință a astronomiei; iar cînd s-a pogorît pe pămînt, fața lui s-a luminat foarte mult din cereștile vederi de acolo. Această strălucire și slavă a feței lui, care era ca o față de înger, a rămas la el toată viața sa (Hronograf, Mînăstirea Neamț, 1837, p. 86-87).
La fel a strălucit fața lui Moise, robul lui Dumnezeu, cînd s-a pogorît din muntele Sinai cu Tablele legii: Atît strălucea fața lui Moise, încît toți fiii lui Israel se spăimîntau la vederea feței lui și nu puteau să sufere strălucirea feței lui, încît proorocul Moise își acoperea fața sa, pînă cînd intrau ei să grăiască cu dînsul (Ieșire 34, 29-35). Așa strălucea și fața sfîntului apostol, întîiul mucenic și arhidiacon Ștefan, ca o față de înger, cînd vorbea către evrei (Fapte 6, 15).
Fața Sfîntului Sisoe cel Mare a strălucit ca soarele în vremea sfîrșitului său, după cum se scrie despre aceasta în Pateric: "Cînd vrea să se sfîrșească acest mare cuvios părinte, șezînd părinții pustiului lîngă dînsul, a strălucit fața lui ca soarele și le zicea lor: "Iată, Avva Antonie a venit!" După puțin timp a zis: "Iată ceata Apostolilor a venit!" Și s-a luminat fața lui iarăși și iată era ca și cum ar fi vorbit cu oarecare, și s-au rugat lui bătrînii, zicînd: "Cu cine vorbești, părinte?" El a zis: "Iată, îngerii au venit să mă ia și mă rog să fiu lăsat să mă pocăiesc puțin!" Îi zic lui bătrînii: "Nu ai trebuință să te pocăiești, părinte!" Și le-a spus bătrînul: "Cu adevărat nu mă știu că am pus început bun", și au cunoscut toți că este desăvîrșit. Și iată că de năpraznă s-a făcut fața lui ca soarele. El le zicea lor: "Vedeți, Domnul a venit și zice: Aduceți-Mi pe vasul pustiului!" Și îndată și-a dat duhul și s-a făcut cu un fel de fulger, și s-a umplut toată casa de bună mireasmă" (Pateric, București, 1828, p. 70).
Iată, frați creștini, cum slăvește Dumnezeu încă din acest veac pe oamenii Lui cei aleși și sfinți, care cu adevărat în toată viața lor le-a plăcut binele și care s-au ostenit cu mari nevoințe, cu post, cu priveghere, cu rugăciunea, cu fecioria și cu multe alte fapte bune, și mai ales cu smerenia și-au împodobit haina cea de nuntă a sufletului lor.
Zice Domnul în Sfînta Scriptură: Pe cel ce Mă slăvește pe Mine, îl voi slăvi (Filipeni 4, 19; Romani 9, 23) și iată cum a slăvit El pe cei ce L-au iubit chiar din veacul de acum. Vedeți cît de mare și adîncă smerenie avea acest sfînt și bine plăcut al lui Dumnezeu. La moartea lui au venit marele Antonie, ceata proorocilor, a îngerilor și, mai presus de toți, Însuși Domnul și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, iar el se ruga să-l mai lase puțin să se pocăiască, că nu socotea în mintea lui că a pus început de faptă bună. Bine a zis sfîntul Isaac Sirul că: "Smerenia este haina lui Hristos". Cu această haină a lui Hristos era îmbrăcat sufletul acestui mare sfînt Sisoe. De aceea, smerenia, zice Sfînta Scriptură, merge înaintea slavei. (Pilde 15, 33; 29, 23). Însuși Mîntuitorul nostru Iisus Hristos atît l-a slăvit și l-a înălțat de a strălucit fața lui ca soarele, asemenea cu a Sa în Muntele Taborului. Aceasta ca să se adeverească cuvîntul Său Care a zis: Pe cel ce Mă slăvește pe Mine, îl voi slăvi (Psalm 83, 12; I Regi 2, 8) și Cel ce se smerește pe sine se va înălța (Matei 23, 12; Luca 9, 48; Iov 5, 11).
Așadar, iubiți frați creștini, să nu uităm și noi nevrednicii, de slava acestor oameni sfinți de care am amintit mai sus, și să ne silim cu toată sîrguința a ne împodobi haina cea de nuntă a sufletelor noastre, cu toată podoaba faptelor bune, dar mai presus de toate, cu dragostea de Dumnezeu, de aproapele și cu desăvîrșita smerenie. Amin.