Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii
(Despre patima iubirii de averi)

Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea (Psalm 61, 10)

Iubiți credincioși,
În multe locuri ale Sfintei și dumnezeieștii Scripturi, găsim învățături în care se arată cît de greu și amăgitor este păcatul iubirii de avuții și ce osîndă primesc cei ce își pun nădejdea în avuții și nu fac milostenie din averile lor, spre a cîștiga în felul acesta mila lui Dumnezeu, după cuvîntul Sfintei Evanghelii, care zice: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7); și iarăși: Fericit bărbatul care se îndură și dă (Psalm 111, 5).
Una din învățăturile Sfintei Scripturi care arată la cîtă orbire și nebunie ajunge omul care are inima sa lipită de avuții, este și pilda Evangheliei citită astăzi, care începe cu aceste cuvinte: Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina... (Luca 12, 16). dar pentru care pricină a rînduit Dumnezeu să rodească țarina acestui om bogat? Dumnezeu, fiind Preabun, preadrept și îndurat, nu pedepsește pe om pentru orice păcat în veacul de acum, căci așteaptă îndreptarea lui și voiește ca toți oamenii să se mîntuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4; Tit 2, 11). El nu vrea moartea păcătosului (Iezechil 18, 22-32), ci plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți și răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi (Matei 5, 45). El ca un Preabun a binevoit ca și țarina acestui bogat să rodească cu îmbelșugare, ca văzînd mulțimea roadelor sale să-și aducă aminte de cei săraci și necăjiți și de bunavoia sa să împartă milă la cei ce nu au, ca să cîștige și el milă de la Dumnezeu în ziua cea mare și înfricoșată a Judecății celei de apoi.
Dar bogatul, în loc de milostenie cugeta în sine, zicînd: "Ce voi face că nu am unde aduna roadele mele?" Iată în ce grijă aruncă averea pe omul robit de ea. Cel sărac și necăjit văzîndu-se strîmtorat de lipsă, zice și el: "Ce voi face că nu am cele de trebuință pentru mine, pentru soție și pentru copiii mei? Nu am hrană, nu am bani, nu știu ce să fac din cauza sărăciei mele".
Dar cîtă deosebire este între sărac și acest bogat care zice: "Ce voi face că nu am unde să adun roadele mele?" Vedeți, fraților, nedumerirea nedreaptă și grija nebună?
Dacă în mintea acestui bogat ar fi fost dreapta socoteală și în inima lui frica lui Dumnezeu și milostenia, el îndată ar fi zis în sine: "Slavă Preabunului Dumnezeu că și anul acesta a rodit țarina mea, ca să am de unde da și altora care sînt săraci și necăjiți și nu au cu ce trăi!"
Dar mintea acestui bogat nebun și cu inima împietrită nu a cugetat că bogăția nu este a lui, ci a lui Dumnezeu (Agheu 2, 9; II Paralipomena 25, 9) și că Dumnezeu o dă cui voiește (Facere 24, 35). Grija cea mare a bogatului una era: că nu are unde să-și pună roadele sale (Luca 12, 17). Și îndată a hotărît: Aceasta voi face: voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strînge acolo toate roadele mele (Luca 12, 18).
Iată, în ce chip și-a dezlegat nedumerirea și grija. Să strice hambarele și să facă altele mai mari și acolo să adune roadele țarinei și toate bunătățile sale.
O, nebunie a omului. O, inimă nesățioasă de a aduna averi peste averi. Zic doctorii că cel bolnav de hidropică cu cît bea apă cu atît mai tare însetează.
Așa și inima bogatului iubitor de avere, cu cît adună mai mult, cu atît poftește să aibă mai multă avere. Și precum iadul nu se satură să primească suflete și focul lemne, așa fără de saț este inima bogatului nemilostiv.
Inima bogatului nemilostiv și iubitor de avere este foarte departe de dragostea față de Dumnezeu și de aproapele. Acest om pururea uită de Dumnezeu, de moarte, de chinurile iadului și de judecata cea dreaptă și preaînfricoșată a lui Dumnezeu care va arunca în osîndă veșnică pe cei nemilostivi.
Să audă cei nemilostivi cuvintele apostolului care zice: "Veniți acum voi bogaților, plîngeți și vă tînguiți de necazurile care vor veni asupra voastră. Bogăția voastră a putrezit și hainele voastre le-au mîncat moliile. Aurul și argintul vostru a ruginit și rugina lor va fi mărturie asupra voastră și vă va mînca trupurile ca focul. Ați strîns comori pentru zilele cele de apoi! Plata lucrătorilor care au secerat țarinele voastre, pe care voi le-ați oprit strigă la cer și strigările secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot... (Iacob 5, 1-7).
Dar să revin la cuvîntul Sfintei Evanghelii. Bogatul, după ce a cugetat în inima sa să-și mărească hambarele, a zis: Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strînse pe mulți ani. Odihnește-te, mănîncă, bea și te veselește. Iată, fraților, ce răsare în inima bogatului nemilostiv. Nu gîndește că va muri și toate cîte a adunat vor rămîne, nu gîndește că este trecător și străin pe acest pămînt. Nu gîndește că este dator, din toate cîte i-a dat Dumnezeu, să dea milostenie la cei lipsiți și săraci, ci cugeta să bea și să se veselească din cele ce a adunat în cît mai mulți ani. O, bogatule fără de minte! De unde știi că tu vei trăi mulți ani? Cine ți-a spus că vei trăi pînă mîine dimineață? Cine te-a făcut pe tine stăpîn pe viața ta? N-ai auzit pe Duhul Sfînt, zicînd: Omul deșertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec (Psalm 143, 4).
Dar ce a urmat asupra acestui bogat pironit cu mintea și inima la avuțiile sale? Dumnezeu i-a zis: Nebunule, în această noapte sufletul tău vor să-l ceară de la tine. Dar cele ce ai adunat, ale cui vor fi? Iată ce spune Dumnezeu bogatului nemilostiv, că: în această noapte sufletul tău îl vor cere de la tine. În care noapte? În aceea în care în mintea și inima omului lacom și nesățios după averi nu era nici o lumină a harului lui Dumnezeu, ci un mare întuneric al păcatelor lui. Marele Apostol Pavel ne îndeamnă: Să lepădăm lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu hainele luminii (Romani 13, 12). În alt loc ne spune: Nu fiți părtași la faptele cele fără de roade ale întunericului, ci mai vîrtos să le mustrați (Efeseni 5, 11). Aceste lucruri ale întunericului erau ca o noapte a păcatului în mintea și inima bogatului robit de avuții, precum noaptea iubirii de argint, care a întunecat mintea lui Iuda Iscarioteanul; noaptea iubirii de dezmierdări, care a întunecat mintea și inima lui Baltazar (Daniel 5, 24); noaptea nemilostivirii acelui bogat, care în flacăra iadului fiind, cerea de la Avraam un deget înmuiat în apă.
Iubiți credincioși,
Tot păcatul pe care îl facem este un întuneric și o noapte mare, care ne desparte de lumina harului divin. Dumnezeu este lumină și locuiește în lumina cea neapropiată (I Timotei 6, 16). Sfîntul Apostol Pavel ne poruncește, zicînd: Ca fii ai lumini să umblați (Efeseni 5, 8). Dacă vom fi pururea veghetori cu mintea și ne vom sili după a noastră putere la toată fapta bună, atunci ne vom afla ca fii ai luminii înaintea lui Dumnezeu nerobiți cu mintea și cu inima de patimi și de averi.
Marele Apostol și Evanghelist Ioan ne învață că: Cel ce urăște pe fratele său este în întuneric și umblă în întuneric și nu știe încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui (I Ioan 2, 11). Această noapte a păcatului a întunecat mintea și inima bogatului despre care ne vorbește Mîntuitorul în Sfînta Evanghelie de azi. Să ne păzim, frații mei, cu mare frică de Dumnezeu, să nu cădem în întunericul păcatelor. Iar dacă din neatenția noastră, pe neobservate am alunecat în noaptea păcatelor, să alergăm cu mare sîrguință la spovedanie și la pocăință cu multe lacrimi, spre a dobîndi lumina harului lui Dumnezeu pe care am luat-o la dumnezeiescul Botez, cînd ne-am făcut fii ai lui Dumnezeu (Tit 3, 2-5).
Să nu zăbovim în noaptea păcatelor și în robia grijilor pămîntești ca nu cumva să ni se zică și nouă că în această noapte vor să ceară de la noi sufletele noastre (Luca 12, 20). Ați auzit că Domnul i-a zis nebun acestui bogat nemilostiv, care era în adîncul nopții păcatului din cauza iubirii lui de averi și de dezmierdări. Cu adevărat, nu există mai mare nebunie în această viață decît a pune nădejde în averile noastre, a ne face împietriți și nemilostivi cu inima și a ne lega cu sufletul de averi, de dezmierdări, de beții și de toate plăcerile veacului de acum care sînt deșertăciune și moarte.
Să auzim și pe Solomon care adeverește acest lucru, zicînd: Mărit-am lucrurile mele; ziditu-mi-am case; ziditu-mi-am vii; făcutu-mi-am grădini și livezi și am sădit întru ele tot felul de pomi roditori; făcutu-mi-am lacuri de ape ca să ud dintr-însele dumbrava de lemne odrăslitoare. Avut-am slugi și slujnice și robi, am avut și cirezi și turme multe de oi, am avut mai mult decît toți cei ce au fost mai înainte de mine în Ierusalim. Adunatu-mi-am argint și aur și avuțiile împăraților și ale țărilor... și tot ce au poftit ochii mei n-am depărtat de la dînșii și nu mi-am oprit inima de la nici o desfătare (Ecclesiastul 2, 4-10). Și care a fost rezultatul acestei bogății și desfătări? Iată care: Mi-am urît viața, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub soare. Că toate sînt deșărtăciune și vînare de vînt (Ecclesiastul 2, 17). Așa ar trebui să cugete toți cei bogați și plini de avuții, care-și cheltuiesc averile lor în petreceri, în beții, în dezmierdările trupului și în desfătările cele viclene ale veacului de acum, care duc pe om la pierderea sufletului său.
Iubiți credincioși,
Cîtă dreptate are cel ce a zis: "Toate sînt mai neputincioase decît umbra. Toate nu sînt decît visurile mai înșelătoare, pe care într-o clipeală moartea le apucă". Și iarăși: "Cînd dobîndim lumea, în groapă ne sălășluim", zice Sfîntul Ioan Damaschin, în slujba înmormîntării. La fel încheie și Domnul în Evanghelia de astăzi: Așa este cel ce își strînge lui comori, iar nu întru Dumnezeu se îmbogățește (Luca 12, 21).
Așadar, tot cel ce adună averi și se leagă cu mintea și cu inima a de banii săi, de averile sale și de dezmierdările trupului său, acela nu în Dumnezeu se îmbogățește, ci în prăpastia iubirii de bani și a iubirii de averi se aruncă pe sine, spre a lui veșnică pierzare. Cel ce adună bani peste bani și averi, iar la milostenie nu se gîndește, unul ca acela din zi în zi își mărește povara sufletului său, își mărește prăpastia căderii sale în muncile iadului, căci cu cît adună mai multă avere, cu atît se face mai departe de Dumnezeu și mai adînc se scufundă în grijile sale cele viclene ale veacului de acum.
Să știm și aceasta că nu toată bogăția este spre osîndă. Că cel ce adună cu dreptate bani și averi, dar nu-și lipește inima de nimic, ci, dimpotrivă, ajută pe cei săraci și face multe milostenii, unul ca acela se mîntuiește mai ușor decît cel sărac care cîrtește și se lipește cu mintea și inima de puținele sale agoniseli. Aceasta ne-o dovedesc numeroase exemple de bogați evlavioși, dregători de țări și chiar sfinți care aveau avuții, precum dreptul Iov, dar fiind foarte credincioși și milostivi, pe mulți săraci îi scăpau de la moarte, zideau biserici și mînăstiri, case de oaspeți, spitale. Astfel, pentru milostenia și iubirea lor de Dumnezeu și de oameni, se mîntuiau înaintea multora. Deci nu averea pierde sufletul omului că toate sînt create bune de Dumnezeu, ci întrebuințarea ei rea și robirea inimii și a minții noastre de cele materiale și de plăceri.
Nimeni dintre noi nu se poate considera astăzi bogat și stăpîn pe averi. Toți sînt aproape la fel în cele din afară, dar destul de diferiți în cele dinlăuntru. Adică în tăria credinței, în viața curată, în rîvna pentru rugăciune, în post, în smerenie și în iubirea aproapelui. Înaintașii și părinții noștri de demult aveau averi puține și copii mulți dar aveau și credință multă. Ei făceau toate cu rugăciune și mulțumire, ca înaintea lui Dumnezeu, care vede și știe inimile noastre. Ei își împărțeau puținele averi în trei părți. Cea mai mare parte o foloseau pentru casă, pentru familie. A doua parte o dădeau danie bisericilor care se zideau din nou și pe la mînăstiri ca să fie pomeniți toată viața. Iar a treia parte din avere o dădeau milostenie la cei săraci și suferinzi ca să se roage pentru ei.
Așa să facem și noi, frații mei. Din puținul cît îl avem să folosim cea mai mare parte pentru întreținerea familiei, a copiilor, a vieții pămîntești. O altă mică parte să dăm pe la bisericile care se repară și se înnoiesc, căci miluim casa Domnului în care se face zilnic Sfînta Liturghie și ne ajută la mîntuire. A treia parte, fie și cît de puțin, să o dăm la săraci, la cei bolnavi și pentru pomenirea morților, că pe ei nu are cine să-i mai ajute, și vom avea mare plată. Aveți grijă să nu cheltuiți banii din puțina avere, pe haine scumpe, pe lux, pe mîncăruri alese, pe distracții rele și beții, că prin aceasta ne adunăm osîndă sigură.
Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne izbăvească de patima iubirii de argint și de tot păcatul, ca să ne îmbogățim în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.