Privesc la mine , la prietenii și la ani ce au trecut. Nu credeam că un om se poate schimba atât de mult , că maturitatea are loc fără să îți dai seama . Am pierdut noțiunea timpului și m-am lăsat acaparată de tot ce e în jurul meu .
Mă uit în trecut că eram naivă și foarte încrezătoare în mine și acum sunt dar am învățat să văd limita.
Îmi aduc aminte cât de credincioasă eram și acum, sunt “certată cu biserica”.Mergeam la biserică bucuroasă și priveam cum femeile plângeau, îmi puneam un șir de întrebări, câte păcate poate avea un om să se simtă așa vinovat încât să plângă tot timpul în biserică. Nu găseam răspunsul , mă pierdeam printre întrebări și nu înțelegeam. Acum, îmi dau seama că nu trebuie să ai păcate mari să simți greutatea sufletului, înțeleg cât de greu e să te împaci cu tine însuți . Grijile , problemele, suferința te pot doborî și tu ca om să cauți o mică sperantă Nu îmi vine să cred cât de greu îmi e acum să merg la o biserică . Deși trec zi de zi pe lângă ea nu pot intra , mă uit , o privesc dar nu intru
Imi aduc aminte cât mă consumam pentru probleme și căutam un vinovat în fiecare persoană dar acum îmi dau seama că eu sunt singura vinovată pentru tot. Sunt conștiientă că totul depinde de mine dar acum depinde și de alte persoane. Nu trăiesc izolată , trăiesc printre oameni și conviețuiesc alături de ei .
Am încercat să neg și am negat o parte din mine crezând că așa o să îmi fie mult mai ușor dar m-am înșelat. Am greșit și greșesc mai departe dar îmi dau seama că problemele prin care am trecut și m-au afectat nu o să mai aibă același impact asupra mea .
De multe ori ascult viața altor persoane uneori mă amuză dar de multe ori mă întristez știind cât de mult dor.
A trecut un an , au trecut 2 ani și totuși nu îmi vine să cred cât de mult mă pot schimba și ce scurtă e viața.
Am încercat tot ce se putea dar încă sunt urmărită de umbrele trecutului, nu îmi pare rău.

Nu credeam în răutatea omului dar acum cred. Credeam că dacă nu faci rău nimănui nu ai nici tu parte dar uite că viața mi-a arătat că mă înșel în privința asta . Mi-a arătat că sunt oameni orbiți de ambiție, egoism și nu țin cont de nimic.
Mă uit la mine că am prins teama cuvântului “NICIODATÃ “, că sunt momente în viață când faci compromisuri sau ești pus în fața situației de care ai fugit de cele mai multe ori.
Privesc în trecut cât de ușor îmi era să pronunț cu ușurintă anumite cuvinte si cât de greu îmi e acum. Imi dau seama de însemnătatea cuvintelor și nu le mai pot spune așa ușor . Nu mai pot judeca pe nimeni pentru faptele sale, nu mai pot eticheta omul după haină și culoare .
Trec anii și dorințele nu mai sunt același.
Am luptat, am obosit și mi-am dat seama ce greșeală am făcut când am renunțat.
Am renunțat la tot și am zis că timpul le rezolvă pe toate . Timpul a trecut și am fost acaparată de un alt stil de viață. Frumos , plăcut , cui nu i-ar place dar pentru mine mult mai dureros. Eram fericită dar am rănit alte persone dragi mie. Stress-ul psihic era mult mai mare , nopți nedormite cât despre parte sensibilă, doare și mai mult cu cât conștientizezi ce faci.
Am crezut că totul vine de la sine dar mi-am dat seama că timpul le rezolvă dacă lupți că totul se rezolvă de la sine dacă iei totuși și o măsură în privința asta , că fericirea nu constă în vise și speranțe , bucuria nu o găsești în bogăție , cadouri , distracție și uitare de sine .Viața e simplă dar noi o complicăm și de multe ori ne complacem . Recunosc că am făcut și această greșeală.
Satisfacția e mult mai mare când știi că ai făcut ceva în privința la tot dar eu nu am făcut. M-am mulțumuit cu surogate și jumătați de măsură . Am greșit și îmi recunosc greșeala.
Îmi vreau viața înapoi , vreau stress-ul meu venit numai din partea mea și nu a altor persoane.
Mă uit în trecut cât am încercat să scap de sensibilitatea dar ea m-a lovit exact când nu trebuia. Acum o accept , asta sunt și mă accept.
Nu pot renega ce îmi aparține , nu pot uita de o parte a sufletului care mă caracterizează. Am iubit și m-am atașat de fiecare persoană deși nu trebuia . Dacă totuși eram mai parșivă și nu avem această latură poate acum eram departe dar în mod sigur eram singură.
Am prietenii cu care pot discuta orice problemă și mă pot sfătui , mă sprijină, se bucură/ plâng alături de mine. Cu asta mă mândresc, că am cu cine să împart o parte din mine.
Mă uit în trecut și mă uit în prezent cât de mult te schimbă viața , anii trec și ajungi într-un stadiu când trăirile , acțiunile , greșelile sunt percepute total diferit. Nu mai poți judeca cu asa ușurință și nu mai poți eticheta.
Mă gândesc dacă aș da timpul înapoi ce aș face și poate aș repeta același greșeli. Știu cât de bine o să îmi prindă in viitor dar nu îmi doresc să facă nimeni sau să treacă prin ce am trecut eu.
Maturizarea e precum un copil în formare. Decizile sunt mai greu de luat și îți dai seama că nu ești singur și nu te învârți singur la tot, mă uit în prezent că sunt alte lucruri care se învârt în jurul meu .
Mă uit în trecut dar și în prezent și regret că am făcut alte persoane din jurul meu să sufere.
Mă doare când știu că prietena mea suferă pe seama greșelilor mele , imi pare rău că mi-aș dori să fie fericită și nu mi-aș dori să se bucure de surogate așa cum fac eu.

Am greșit și poate ambiția mea o să mă ducă spre altă greșeală.
Am vrut liniște și mi-ai oferit liniște trecând peste ce îți era drag ție . Am vrut să fi langă mine și totuși tu ai fost când nu ai vrut . Îmi pare rău că suferi pe seama greșelilor mele deși nu am avut intenția și nu am crezut că o sa te afecteze așa mult situația mea.

Privesc în trecut dar și în prezent …