suferi de splendoare așa cum nu știu cine spunea că suferă de alb
imacularea pustiește la fel ca întunericul


bănuiesc că-mi privești gleznele
ți se par fragile și asta mă stingherește.
încerc să-ți vorbesc apăsat. mă ridic puțin pe vârfuri

e momentul să recunoaștem că au trecut toate acestea
și că ne-a înghițit stupida umbră a incertitudinii

de atâta alb moare numai poetul
eu mor ascuțită de inima ta.