Locuiește cu sora în vârstă doar de patru anișori și cu bunica de peste 70, slabă și cu fața trasă, îmbrăcată cu o haină veche, neagră, și o basma cafenie pe cap. Ca într-o fotografie de arhivă, în sepia, din primii ani de după război, Andrei, băiatul de 13 ani și bunica lui așteaptă, în după-amiaza Ajunului, preotul să vină "cu sfințirea", în fața unei case gata să se dărâme, într-o curte unde abia poți merge din cauza gropilor. Un gard stă să cadă undeva la dreapta, despărțind probabil o altă casă, la fel de dărăpănată, unde locuiesc alți copii cu părinți care nu le pot oferi o copilărie decentă. Sunt zile în care nu le pot oferi nici măcar supraviețuirea, cum povestește Andrei, cu un zâmbet trist pe buze.

*

Pe Andrei l-am întâlnit într-o zi oarecare de iarnă, când mergeam prin oraș, fără vreo țintă, căutând, mai mult din trecere, cadouri pentru Crăciun. În pasajul din Piața Unirii din Iași stătea, pe trepte, un băiat îmbrăcat într-o haină bleumarin, cu o căciulă neagră, veche, pe care se întrezăreau urme de acuarele. M-am apropiat, curioasă să aflu de la ce sunt urmele acelea de culoare pe hainele unui "cerșetor". Nu și-a ridicat privirea spre mine, nu mi-a cerut nimic, a continuat lucrul pe care îl începuse înainte de ajunge eu acolo: pe o piatră de râu picta o icoană, chipul Maicii Domnului, un chip senin, zâmbitor, un chip de fetiță cu ochii încrucișați și puțin oblici.

*

O piatră obișnuită, netedă, din acelea cu care copiii se joacă "9 pietre". O piatră pe care băiatul picta, cu un penson subțire de școală. Înmuia pensonul într-o cutie de acuarele din acelea pe care le aveam în clasele primare, apoi într-un căpăcel improvizat, cu apă. Pe treapta de lângă el erau 3-4 pietre asemănătoare, de mărimea unei palme adulte, pe care erau pictate chipuri ale altor sfinți. Icoane. Aș greși dacă aș spune că erau naive. Chipurile pictate de copil nu semănau cu cele ale sfinților de prin biserici, ci cu cele ale personajelor din desenele animate cu Heidi și Sailor Moon, pe care mi le amintesc de demult. Chipuri frumoase, luminoase. Chipuri de copil cu părinți, casă și copilărie fericită.

- Ce faci tu acolo? îl întreb, după ce l-am privit câteva minute cum lucrează.
- Pictez icoane pe pietre, îmi răspunde o voce de sub căciula veche și prăfuită. Nu și-a ridicat ochii spre mine. A continuat să miște repede pensonul, în linii trasate cu o precizie de bijutier.
- Unde ai învățat tu să faci asta?
- N-am învățat. M-am uitat la icoanele din biserică și am încercat să fac și eu la fel...

*

Îl cheamă Andrei și este elev în clasa a opta la Școala "Petru Poni" din Iași. Locuiește doar cu bunica, nu are părinți. Trăiește dintr-un ajutor social și, după școală, pictează icoane pe pietre de râu.

- Ce note ai tu la școală?
- Am note peste 8, îmi spune și abia acum își ridică ochii spre mine și schițează un zâmbet cu un contur trist.
- Unde stai tu, Andrei, la casă sau la bloc?
- ÃŽntr-un imobil...

Se apropie și alți trecători, mulți tineri, unii băieți de vârsta lui, cu mp3-play-urile în urechi.
- Cât costă icoanele?
- Cât vrea fiecare să dea pe ele...
O tânără îi întinde 5 lei noi și își ia icoana cu Fecioara Maria în galben cu chip fericit de Sailor Moon.
- Să așteptați până se usucă, îi spune băiatul.
- Da, sigur, îi răspunde tânăra zâmbind și îi mulțumește. Pare fericită. O văd cum se îndepărtează, strângând în palmă piatra pictată.

- Andrei, tu mai ai acasă alte haine?
- Mai am hainele cu care mă duc la școală...

- Și când mai vii pe aici?
- Am să mai vin mâine.

Oare o fi chiar în clasa a opta sau a fost doar un înger pe niște scări?

*

Vorbesc cu o doamnă mai în vârstă, care i-a adus un cearceaf, o pernă, prosop și săpun. Îi mai aduce de mâncare, acolo, în pasajul din Piața Unirii din Iași. Andrei o strânge într-un ghiozdan vechi și murdar de acuarele. O duc acasă, am o soră mică de 4 ani, îmi răspunde, când îl întreb de ce nu mănâncă.
- Unii oameni se nasc talentați și nu au noroc, spune doamna în vârstă. Andrei o aude și îi răspunde, trist:
- Eu sunt așa, eu nu am noroc.

- Tu ești un norocos, îi spun, știi de ce? Pentru că ne-ai întâlnit pe noi.
A zâmbit.

*

Cadourile de la Moș Crăciun, adică hăinuțele, ghetele pentru surioară și șoșonii pentru bunică, ceva lenjerie de pat, un cozonac, câteva pungi cu portocale și bomboane, niște friptură pentru modesta masă de Crăciun sunt doar amănunte care le vor fi luminat zilele și lungile nopți de iarnă, de cele mai multe ori fără lumină și căldură, sub un tavan care stă să cadă (azi-noapte iar s-a desprins o bucată din tavan, ne spune Andrei).

La plecare, Andrei ne-a mulțumit, ascunzându-și emoția și o curiozitate de a afla ce le-a adus Moș Crăciun, în pachetele încă nedesfăcute. Bunica începu să plângă. Am întrebat-o dacă are pensie: doar un ajutor social de 90 lei, alocația celor doi copii și ce mai ia Andrei pe pietre.

*

Andrei vrea să ajungă la seminar, vrea să învețe să zugrăvească biserici adevărate, cu sfinți adevărați. Iar culorile și chipul lui Sailor Moon să rămână doar în desenele animate pe care surioara lui să le poată vedea dintr-un fotoliu curat și cald, sub un acoperiș sigur, așa cum copilul meu, așa cum copilul tău le privește, în fiecare zi.



foto: Cristinel Popa


*

La cadourile lui Moș Crăciun, pentru Andrei și sfertul său de familie, contribuie:

Cristinel Popa, corespondent Jurnalul Național, Iași
Costin Anghel, Jurnalul Național, București
Radio Lynx, București

participanții la Cenaclul Virtualia Iași, decembrie 2006

Florina Daniela Bordieanu, Bacău
Mihaela Merchez, Iași
Vlad Turburea, București

Anca U., 19 ani, studentă, Iași
Alexandru Tuța, elev, 17 ani, Giurgiu

Și tu...