agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4298 .



15 mai 1950 - soției unui eretic
personals [ ]
(Fericirile. Scrisori către ucenici)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Cuviosul_Ioan_de_la_Valaam ]

2006-12-26  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Nicole Chinez




15 mai 1950 - soției unui eretic

Cu adevărat, Hristos a înviat!

Am primit scrisoarea ta din 13 mai; am citit-o și am plâns de bucurie. Slavă Domnului, te-ai liniștit și Domnul te-a învrednicit să te împărtășești cu Sfintele Taine ale lui Hristos. De aceea ți-am simtit disperarea pe care o încercai.
Răspund acum la întrebările din cea de-a doua scrisoare. Străduiește-te să fii credincioasă soțului tău, nu-l înșela și ascultă-l în toate, mai puțin în ceea ce privește Ortodoxia! Nu trebuie să discuți cu el probleme religioase; însă dacă el le abordează, răspunde ce știi după ce te-ai rugat mai înainte în suflet lui Dumnezeu. Lămurește-l printr-o viață creștinească virtuoasă, nu prin cuvinte! Nu-l obliga să meargă la biserică. Dacă dorește, acesta este alt lucru. Fii mulțumită și recunoscătoare să te duci. Roagă-te numai pentru el, ca o copilă: "Dumnezeule, mântuiește pe X, soțul meu, și fie-ți milă de el, păzește-l și luminează-l". Lasă restul în seama milostivirii lui Dumnezeu și fii liniștită! Dumnezeu să te înțelepțească!
Fii întotdeauna bună și respectuoasă cu mama lui; dacă îți spune ceva neplăcut, rabdă! Nu vorbi probleme religioase cu ea, altfel îți vei pierde pacea interioară. Nu lua hotărâri la mânie și fii scurtă în conversație. Sub influența mâniei păcătuim întodeauna și spunem lucruri nedrepte pe care le regretăm mai târziu. Îmi aduc aminte cum erai atunci când ai venit la Valaam; erai atunci o adolescentă de 15 ani!
Mi-ar plăcea să vad cu cine semeni astăzi; din păcate este imposibil. Aș dori o fotografie cu tine și cu soțul tău. Dacă se poate, trimite-mi una! Îmi va face o mare plăcere să o privesc atâta timp cât voi fi în viață.
Cât de ușoară este astăzi comunicarea prin scrisori datorită avionului! Distanța este așa de mare și curierul atât de iute. Îi mulțumesc călduros soțului tău pentru medicament. Nu a ajuns încă, dar sper să îl primesc curând. Transmite-i salutari cordiale și cele mai bune urări ale mele: Dumnezeu să-i dea sănătate și reușită în treburile sale. Ce limbă vorbiți voi acolo? El știe rusa?
Copila mea mă rog ca Dumnezeu să te binecuvânteze și cu dragoste în Hristos te pomenesc în rugăciunile mele pentru tine, cât și pe soțul tău și pe mama lui.
Dumnezeu să vă apere!

...

Ultima ta scrisoare m-a bucurat foarte mult! Îmi scrii că vei muri creștină. Și eu o doresc și mă rog să fie așa. Roagă-te pentru soțul tău, dar nu-l cicăli și nu-i cere să devină ortodox. Prin sfaturile tale poți să-l rănești și să-l îndepărtezi de la Ortodoxie. Roagă-te, lasă-te în voia lui Dumnezeu și încredințează restul milei Sale. Cum a fost examenul lui? Nu mai poți să-ți aduci aminte chipul meu când ai venit la Valaam! Eu mi-l aduc aminte foarte bine pe al tău, cât și de discuția și plimbarea noastră pe insulă!

Crede că Dumnezeu există, că e o viață viitoare, că nu există sfârșit și că sufletul e nemuritor - că nu poate nici măcar să îmbătrânească!

Vezi, am acum 77 de ani și mă simt tânăr.

Fiecare bătrân sau bătrânică ți-o va spune: sufletul vivifică trupul. Trupul este pământ și se întoarce în pământ, în vreme ce sufletul este de la Dumnezeu și se întoarce tot la El. Totuși, trăind în lumea agitată, vă este greu să acceptați asemenea gânduri.

Străduiește-te totuși să crezi în Sfânta Scriptură!
Cât despre cântecele bisericii, dă dovadă de discernământ. Roagă-te și urmează-ți inspirația inimii. Îmi scrii de asemenea că aveți slujbe minunate. Este bine deoarece, într-o oarecare măsură, asta înalță sufletul. Și noi avem acum slujbe înălțătoare; de sărbători se întâmplă să fie și cinsprezece preoți, înveșmântați în cele mai frumoase straie. Finlandezii se arată foarte interesați de slujbele noastre.
În fotografie soțul tău arată foarte bine; se vede că are suflet bun, căci chipul este oglinda sufletului. Tu însă nu arați prea bine: nu știu de ce ți-ai strâns buzele și n-am înțeles ce ți-ai pus pe cap. M-am uitat chiar și cu lupa - fără succes. Nu-mi mai trimiteți medicamente contra durerilor de inimă. Nu sunt chiar atât de bolnav pe cât crezi! În această vară am lucrat, iar acum celebrez slujbele; rămân chiar în fiecare zi în picioare de la început până la sfârșit.
O mare mulțumire "rusească" pentru medicamentul împotriva reumatismului. Mulți părinți îl folosesc și vă sunt recunoscători.
Iartă-mă pentru întârzierea cu care îți răspund.
Este adevărat, oamenii ce te înconjoară acum sunt diferiți. Dar ce altceva îți rămâne de făcut decât să ai răbdare și să te obișnuiești astfel ca înțelegerea să domnească acolo unde asta depinde de tine.
Dumnezeu în marea Lui dragoste să vă păzească!


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!