Binecuvântarea mare

Liturghia propriu-zisă, ca împreună slujire a preotului și credincioșilor, debutează cu binecuvântarea solemnă a Împărătiei Sfintei Treimi, mărturisire a faptului că Sfânta Liturghie reprezintă intrarea Bisericii în Împărătia lui Dumnezeu.

Dumnezeu - Cuvântul ne vorbeste și apoi ni se oferă ca hrană

Proscomidia fiind un ritual pregătitor săvârsit în taină de preot, Liturghia, așa cum se descoperă ea credincioșilor, este alcătuită din două părti care au o structură paralelă și sunt indisolubil legate: Liturghia Cuvântului (a catehumenilor) și Liturghia Euharistică (a credincioșilor). Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu convoacă, vorbeste, se istoriseste și, în cele din urmă, se oferă pe Sine ca hrană .

La Liturghia Cuvântului, în timpul căreia în centrul Sfintei Mese se află Sfânta Evanghelie, Dumnezeu Cuvântul ne vorbeste și ni se împărtăseste prin cuvânt: citirile din Sfânta Scriptură, predica, rugăciunea și cântarea căci "cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în cel ce m-a trimis pe Mine are viată vesnică" (Ioan 5, 24) iar "cuvintele Mele duh sunt și viată" (Ioan 6, 23).

La Liturghia Euharistică în centrul Sfintei Mese se află Potirul euharistic descoperindu-ne sensul principal al acesteia de împărtăsire cu Dumnezeu Cuvântul întrupat, cu însusi Trupul și Sângele Lui, căci "Cuvântul S-a făcut trup" (Ioan 1, 14) și "dacă nu veti mânca Trupul Fiului Omului și nu veti bea Sângele Lui, nu veti avea viată în voi" (Ioan 6, 53).

Liturghia Cuvântului se împlinește în Liturghia Euharistică, cele două părti ale Sfintei Liturghii realizând numai împreună întâlnirea deplină cu Hristos cel Înviat și intrarea Bisericii în Împărătia lui Dumnezeu.

Liturghia debutează prin slăvirea Împărătiei Sfintei Treimi

Sfânta Liturghie începe prin rostirea de către preot a binecuvântării mari: "Binecuvântată este Împărătia Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor". În limbaj liturgic "a binecuvânta" înseamnă "a slăvi", "a lăuda" . Liturghia debutează asadar printr-o slăvire a Împărătiei Sfintei Treimi scotând adunarea liturgică din conditiile existentei căzute, din "lumea aceasta" și raportându-o la Împărătia lui Dumnezeu ("Împărătia Mea nu este din lumea aceasta" - Ioan 18, 36), Împărătie care vine ("Vie Împărătia Ta" ne rugăm în Tatăl nostru - Luca 11, 2) și a venit deja ("iată a ajuns la voi Împărătia lui Dumnezeu" - Luca 11, 20).

Scopul Sfintei Liturghii este intrarea în Împărătia lui Dumnezeu

După învătătura Traditiei și a Scripturii, Împărătia lui Dumnezeu este cunoasterea lui Dumnezeu, iubirea fată de El, unirea cu El și viața întru El . Este "dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt" (Rom. 14, 17).Este Împărătia iubirii între Dumnezeu și noi și între noi însine. A binecuvânta această Împărătie înseamnă a recunoaste și a mărturisi că ea este valoarea supremă și ultimă și, ca urmare, a exprima dorinta adunării liturgice de a intra în ea. Mai mult, binecuvântarea mare afirmă scopul Sfintei Liturghii ca fiind intrarea în Împărătia lui Dumnezeu.

Binecuvântarea Împărătiei ne îndreaptă astfel atentia, mintea și inima spre unicul lucru de trebuintă, intrarea în Împărătie, relevând faptul că încă din viața aceasta este posibil a deveni părtasÎmpărătiei lui Dumnezeu. Sfânta Liturghie prilejuieste trăirea anticipată a Împărătiei cerurilor și prefigurarea ajungerii depline în ea.

Împărătia lui Dumnezeu este extinderea iubirii Sfintei Treimi la noi

Binecuvântarea mare este o mărturisire a Sfintei Treimi. "Prin întrupare oamenii au învătat mai întâi că Dumnezeu este în trei fețe. Si cum Sfânta Liturghie este taina acestei întrupări a Domnului, la începutul ei se cuvine să fie pusă în lumină și să fie propovăduită Treimea". În acelasi timp este o mărturisire că Împărătia lui Dumnezeu este Împărătia Sfintei Treimi, a Tatălui ceresc iubitor, a Fiului devenit prin întrupare Fratele cel mai iubitor al nostru și a Duhului Sfânt, curătitorul nostru de patimile care ne stăpânesc ca forme multiple ale egoismului. Împărătia lui Dumnezeu este extinderea iubirii Sfintei Treimi la noi, iubire căreia se cuvine să-i răspundem și noi cu iubirea noastră fată de Dumnezeu și între noi. Este o Împărătie a dragostei în care comuniunea celor ce fac parte din ea sporeste conținuu în Sfânta Liturghie pentru a ajunge desăvârsită în viața viitoare.

Binecuvântarea este și o afirmare a vesniciei Împărătiei lui Dumnezeu: "Binecuvântată este Împărătia � acum și pururea și în vecii vecilor". Se subliniază astfel caracterul eshatologic al Sfintei Liturghii, iesirea din timpul "acestei lumi" și intrarea în dimensiunea vesniciei.

Împărătia ni s-a deschis prin crucea Fiului lui Dumnezeu

Binecuvântând Împărătia Treimică, preotul face semnul Sfintei Cruci cu Evanghelia deasupra antimisului. Evanghelia este "icoana" Cuvântului lui Dumnezeu, de aceea, prin însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, se subliniază faptul că Împărătia ni s-a deschis prin și în Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu care, luând firea umană, a biruit moartea prin cruce arătându-ne iubirea vesnică a lui Dumnezeu pentru noi și descoperindu-ne că nu putem intra în această Împărătie decât prin jertfă, asumându-ne crucea: "oricine voieste să vină după Mine să se lepede de sine, să-si ia crucea și să-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34).

Împărătia lui Dumnezeu este nedespărtită de cruce, dar în ea nu intrăm ca indivizi ci ca persoane unite în Biserică. "Toată Sfânta Liturghie este miscarea comunitătii în duhul de jertfă a lui Hristos spre unirea deplină cu Hristos cel jertfit și înviat și spre jertfirea reciprocă între ei din puterea jertfei Lui". Unirea comunitătii cu Hristos cel jertfit se face pentru a se aduce și ea împreună cu El jertfă Tatălui și astfel să se realizeze Împărătia Treimii în toate. Împărtăsirea Bisericii din jertfa lui Hristos, exprimată simbolic de rânduiala Proscomidiei, se împlinește astfel în cadrul Sfintei Liturghii.

Puterea Împărătiei lui Dumnezeu constă în Duhul Sfânt

Binecuvântarea Împărătiei lui Dumnezeu este o cerere ca ea să vină la noi și ca noi să fim înăltati la ea. Afirmăm astfel sensul profund al slujirii divine în general și al Sfintei Liturghii în special și anume "pregustarea" Împărătiei lui Dumnezeu care, desi nevăzută "lumii acesteia", se află deja în mijlocul nostru (Luca 11, 20). Puterea acestei Împărătii constă în Duhul Sfânt prin care Dumnezeu vine în noi. Duhul Sfânt este Duhul libertătii care ne arată fii liberi ai Tatălui ceresc (Romani 8, 15; II Corinteni 13, 17) și ne curăteste de toată întinăciunea păcatului dacă ne pocăim cu sinceritate. De aceea în Împărătia lui Dumnezeu toți suntem împărati și fii ai Celui Preînalt, eliberati de egoism și uniti în iubire jertfelnică. Perspectiva de a deveni părtasi, în Duhul Sfânt, Împărătiei lui Dumnezeu și putinta pregustării acesteia ne descoperă Sfânta Liturghie ca o sărbătoare adevărată, plină de lumină.

"Amin"-ul este mărturisirea dorintei de a fi părtasi Împărătiei lui Dumnezeu

"Amin"-ul rostit de comunitate ca răspuns la binecuvântare având sensul de "asa să fie", exprimă participarea plină de bucurie a tuturor celor prezenti la Liturghie, la lucrarea sfântă care începe. Este o mărturisire a dorintei credincioșilor de a fi părtasi Împărătiei lui Dumnezeu și a încrederii că se vor învrednici de această bucurie. Dar "amin"-ul rostit ne și responsabilizează deoarece în Împărătia lui Dumnezeu nu intră nimic necurat sau întinat (Apocalipsa 21, 27; Efeseni 5, 5) și, ca urmare, cel ce vine la Liturghie se cuvine să-i aducă lui Dumnezeu pocăintă pentru păcatele sale .

Concluzie

Binecuvântarea mare, desi a fost introdusă în rânduiala Liturghiei abia în secolul al XI-lea, a devenit un moment esențial al acesteia, cu profunde implicatii, pe care am încercat să le deslusim în cele de mai sus. Binecuvântarea marchează începutul Sfintei Liturghii și, de aceea, este foarte important ca, din acest moment, cu totii, clerici și credincioși, adunati în Biserică, fiecare la locul său, să înceteze orice altă activitate îndreptându-si întreaga atentie spre participarea la Sfânta Liturghie care este, cu adevărat, intrarea noastră în Împărătia lui Dumnezeu.