dimineața îmi vine să mă salvez. elaborez strategii
las câțiva martori să mă ajungă
le dau motive să mă bănuiască
de viață de moarte
de orice ar fi între ele

nu mă întorc după chei
voi deschide cumva
nimic nu e cu adevărat închis
sunt un spărgător iscusit. găsesc întotdeauna momentul să deschid cercul

nu mă pregătesc pentru nimic
ziua îmi lunecă peste șolduri ca un furou
o las acolo pe gresie
și intru.
cât de aproape ești când nu știi
când nu ești pregătit.

vorbele mă feresc de multe zâmbete inutile
ele mă feresc de nebunia curată
poate că ar trebui să mă înfig în timpanele nopții
în locul acestor metafore perimate.

la sfârșitul zilei
ca acum
sunt doar o tăcere lipicioasă
pe cearșaful cu imprimeuri portocalii.