...ar mai fi de spus, dar asta la Tympul potrivit...

Își lasă poeta ascunsă dorința pe-o frunză de verde și-un gând împietrit. De unde se vede cum visul se pierde-n durerea cu nașteri și-n El înmiit. Trecuse povestea-n cântarea cu țărm. Stradela, lătratul, oglinda ovală... Pun nod de albastru pe gând risipit în clepsidra în care doar peștele-n ploaie-i tăcut și iubit... nimic nu-i ceea ce pare... iar peștele-n ploaie ți l-am arătat...Tu știi cum este acolo, la mine, unde pescuiesc vara? Plaja se numeste Gâtanul... ce plăcut este să te știi urmărit... și tu să faci dragoste cu Dumnezeu... Știi că mie și acum mi se pierd scrisorile de mână. Poate de aceea țin la aceste scrisori. Să văd până unde și cât se întind rădăcinile acestei povești...

Ai dorit să știi povestea acestui portret. Atât știam. Că-i început într-un peisaj cu o cărare coborâtoare spre mare. Ca să aflu mai mult, l-am căutat. Am alfat că-i dificil și suspicios. Că deși este în mare lipsă de bani, nu vinde din atelier. Că de povestea vânzărilor se ocupă un evreu cu care tocmai mă certasem într-o seară la Cârciuma lui Herimon. Se zice că, în lunile de vară, în fiecare dimineață, pe cărarea asta coborau ele, culegătoarele de scoici... Zvonurile erau tot mai contradictorii. Șoaptele se încurcau singure. Se făcea că iar e seară. Una din șoapte imi povestea despre domnișoara (J), de pe plaja de la Costinești careia i-ai facut poze cu rogojina și cu nava eșuată. Alta-mi spunea despre domnișoara Cristina. Și aici, lucrurile au început să se complice întrucât printre scrisorile lui erau mai multe Cristine...