Crezul (I)

Sarutul păcii, actul care exprima unirea noastra în iubire prin îmbracarea în iubirea lui Hristos, este, în acelasi timp, o marturisire de credinta în Sfânta Treime și o premisa a marturisirii unitatii de credinta prin rostirea Crezului. Numai uniti în iubire și marturisind aceeasi credinta revelata ne aratam a fi cu adevarat Biserica lui Hristos și putem aduce Sfânta Jertfa.

Credinta este atât un dar al lui Dumnezeu cât și un raspuns al omului

Credinta este întâlnirea omului cu Dumnezeu și cunoasterea Lui. Ea se naste în suflet prin primirea cuvântului lui Dumnezeu: credinta este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos (Rom 10, 17). Sfânta Scriptura ne învata ca credinta este o lucrare a harului dumnezeiesc vindecator și mântuitor în om: Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blândetea, înfrânarea, curatia (Gal. 5, 22). Credinta este mântuitoare: prin credinta se va îndrepta omul (Rom 3,28) caci dreptul din credinta va fi viu! (Avacum 2, 4). Omul trebuie sa se deschida acestei lucrari a harului prin împlinirea poruncilor adica credinta sa fie lucratoare prin iubire (Gal. 5, 6). Astfel ajungem ca Hristos sa Se salasluiasca, prin credinta, în inimile noastre, înradacinati și întemeiati fiind în iubire (Efes 3, 17).

Sfintii Parinti fac distinctie între credinta din auzire care ne aduce la Hristos și credinta care constituie însasi viața Bisericii și a membrilor ei despre care Sfântul Pavel spune ca face ca Hristos sa se salasluiasca în inimile noastre. Sfântul Maxim Marturisitorul o numește pe prima credinta simpla sau din cele auzite iar pe cea de a doua credinta desavârsita sau din cele vazute, unitatea și partasia omului cu Dumnezeu. De la credinta simpla la cea desavârsita se ajunge prin primirea harului în Sfintele Taine ale Bisericii (în special Botezul, Mirungerea și Euharistia) și prin angajarea într-un efort ascetic care urmareste curatirea de patimi și dobândirea virtutilor potrivit poruncilor dumnezeiesti. Credinciosul intra astfel, în Biserica, într-o relatie personala, în permanenta crestere, cu Persoanele Sfintei Treimi care revarsa darul duhovnicesc, inclusiv pe cel al credintei.

Credinta este asadar atât un dar al lui Dumnezeu cât și un raspuns al omului. Acest raspuns consta în supunerea iubitoare fata de adevarul întrupat în Hristos, revelat de El și marturisit de Biserica. Supunerea iubitoare fata de adevarul revelat presupune cunoasterea dogmelor Bisericii și efortul ascetic personal. Cunoasterea dogmelor este esențiala deoarece orice abatere a cunostintei noastre intelectuale de la dreapta înțelegere a Revelatiei se va rasfrânge inevitabil asupra manifestarilor duhului nostru. Cu alte cuvinte, o viața cu adevarat dreapta este conditionata de adevaratele conceptii despre Dumnezeu, despre Sfânta Treime".

Dar, dupa cum arata și Sfântul Isaac Sirul , nu ne putem opri la cunoasterea intelectuala a dogmelor deoarece aceasta tine de credinta simpla sau din auzire. Noi suntem chemati ca, prin lucrarea poruncilor, sa ajungem la credinta desavârsita, adevarul marturisit prin credinta transformându-se astfel în mântuire și viața.

Crezul, desi introdus mai târziu, s-a încadrat organic în rânduiala Liturghiei

Primirea credintei din auzire care consta în cunoasterea dogmelor și înaintarea spre credinta desavârsita, din cele vazute, se împlinește în Biserica. Marturisirea credintei este o parte integranta și indispensabila a slujirii Bisericii. Slujbele în ansamblul lor sunt o marturisire a credintei, învatând și comunicând adevarul mântuitor, ajutându-l pe fiecare madular al Bisericii sa participe la acest adevar.

Sfânta Liturghie, Taina Tainelor, este în întregime o marturisire de credinta și o daruire a credintei mântuitoare ca cunoastere a lui Dumnezeu și întâlnire cu El, având ca moment culminant împartasirea cu Trupul și Sângele Domnului, de aceea dupa împartasire cântam cu bucurie: Am vazut Lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinta cea adevarata, nedespartitei Treimi închinându-ne, ca aceasta ne-a mântuit pre noi.

Cu toate ca marturisirea credintei este un aspect definitoriu al Sfintei Liturghii, practica rostirii Crezului, ca moment al marturisirii comune a credintei, nu face parte din structura originara a Liturghiei, fiind introdusa la Antiohia la sfârsitul secolului al V-lea de patriarhul Petru Fullos iar la Constantinopol la începutul secolului al VI-lea de patriarhul Timotei (511-518). Cei doi patriarhi erau adepti ai ereziei monofizite și au introdus Crezul în Liturghie în încercarea de a-si demonstra fidelitatea fata de credinta Sfintilor Parinti. Patriarhii ortodocși urmatori au pastrat practica rostirii Crezului deoarece acesta s-a încadrat organic în rânduiala Liturghiei, alaturându-se anaforalei liturgice care pâna atunci reprezenta principala forma de exprimare a dogmelor.

Crezul a fost formulat la primele doua sinoade ecumenice

Crezul desemneaza, în sens general, o sinteza a învataturilor de credinta creștine fundamentale. Crezul se mai cheama și simbol al credintei. Termenul de simbol vine de la un cuvânt ce însemna parola în taberele militare. Deci pentru creștinii din vechime crezul sau simbolul de credinta era o parola ce îi arata a fi adevarati creștini.

Desi în Noul Testament nu exista un crez formulat ca atare, înca de la începutul Bisericii au circulat scurte formulari, amplificate ulterior, care exprima conținutul credintei, ferindu-o de erezii. Aceste crezuri erau utilizate în legatura cu Botezul, atât pentru instruirea catehumenilor cât și pentru marturisirea credintei de catre acestia în timpul slujbei.

În anul 325, la primul sinod ecumenic tinut la Niceea, pe baza crezurilor baptismale folosite în Siria, Palestina și Cezareea, Sfintii Parinti, insuflati de Duhul Sfânt, elaboreaza, ca raspuns la erezia lui Arie care contesta dumnezeirea Fiului, prima parte a Crezului rostit astazi la Sfânta Liturghie. Sinodul al II-lea ecumenic, tinut la Constantinopol în anul 381, ca raspuns la erezia lui Macedonie care contesta dumnezeirea Sfântului Duh, completeaza Crezul de la Niceea cu învatatura despre Sfântul Duh, despre Biserica, Botez, învierea mortilor și viața vesnica. Fiind elaborat la sinoadele ecumenice de la Niceea și Constantinopol, acest Crez este cunoscut sub denumirea de Crezul niceo-constantinopolitan și este crezul prin excelenta al creștinismului recunoscut la sinodul al IV-lea ecumenic de la Calcedon (451) ca expresie autentica a credintei Bisericii universale. Acesta este Crezul introdus în Liturghie la începutul secolului al VI-lea și pastrat pâna astazi.

Rostirea Crezului este o expresie a unitatii de credinta

Marturisirea credintei prin rostirea Crezului este o expresie a unitatii de credinta a madularelor Bisericii prin marturisirea aceluiasi adevar mântuitor.

Credinta creștina este cunoasterea și trairea mântuirii ca restabilire a unitatii cu Dumnezeu și, întru El, cu ceilalti membri ai Bisericii și cu întreaga faptura, dupa chipul unitatii Sfintei Treimi. Este cunoasterea anticipata, în Biserica, a Împaratiei lui Dumnezeu ca unitate de sus: Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toți sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și acestia în Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis. Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem (Ioan 17, 20-22). Unitatea de sus este conținutul vieții dumnezeiesti treimice. Credinta înseamna asadar partasia la unitatea de sus cu Dumnezeu și semenii, iar Biserica este tocmai împlinirea credintei, este acea unitate care primeste, în care se intra și la care devii partas prin credinta. De aceea credinta nu poate fi individualista. Nu poti avea credinta mântuitoare în afara Bisericii. Credinta se dobândeste și se traieste în Biserica, în comuniune cu ceilalti și exprimând unitatea cu ceilalti.

Sfânta Liturghie este Taina în care înaintam spre împlinirea desavârsita de catre Duhul Sfânt a unitatii de sus a Bisericii prin aducerea Sfintei Jertfe și împartasirea cu Trupul și Sângele Domnului: Iar pe noi pe toți care ne împartasim dintr-o pâine și dintr-un potir, sa ne unesti unul cu altul prin împartasirea Aceluiasi Sfânt Duh (Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare). O conditie esențiala pentru ca Duhul Sfânt sa ne uneasca în Biserica este marturisirea aceleiasi credinte revelate. Legatura organica între unitatea credintei și împlinirea Bisericii în Euharistie alcatuieste centrul vieții Bisericii. De aceea numai cei uniti în marturisirea credintei ortodoxe se pot împartasi la Sfânta Liturghie. Rostirea Crezului este dovada ortodoxiei credintei și a unitatii de credinta, conditie pentru aducerea Sfintei Jertfe și împartasirea cu Trupul și Sângele Domnului.

Rostirea Crezul este o reînnoire a fagaduintei facute la Botez

Crezurile au fost utilizate înca de la începutul Bisericii pentru instruirea catehumenilor și marturisirea credintei la Botez. Din secolul al IV-lea, dupa formularea lui la primele doua sinoade ecumenice, folosirea Crezul niceo-constantinopolitan s-a impus în practica Bisericii mentinându-se pâna astazi. Astfel, fiecare creștin ortodox, la Botez, s-a lepadat de satana și s-a unit cu Hristos marturisindu-si credinta prin rostirea acestui Crez fie direct (daca a fost botezat matur) fie indirect, prin intermediul nasului (daca a fost botezat prunc).

La Sfânta Liturghie, rostirea Crezul înseamna pentru toți credincioșii o reînnoire a fagaduintei facute la Botez, o afirmare a calitatii de membru al Trupului lui Hristos, Biserica.

Rostirea Crezului este și o proclamare a credintei

Marea majoritate a creștinilor ortodocși de astasi au fost botezati ca prunci, nasii marturisind credinta pentru ei. Din pacate putini nasi îsi înțeleg responsabilitatea pe care si-o asuma atunci când boteaza un prunc de a-l îndruma pe calea Bisericii, de a-l învata credinta. Ca urmare multi ortodocși nu cunosc dogmele credintei noastre. Rostirea Crezului la Sfânta Liturghie este un prilej pentru acestia de a învata tainele credintei. Așa dar rostirea Crezului este și o proclamare a credintei pentru cei "necunoscatori și neînvatati".

Rostind Crezul ne aratam multumirea fata de dragostea pe care Dumnezeu ne-a dovedit-o lucrând mântuirea noastra

Contemplând tainele mântuirii noastre exprimate de Crez nu putem decât sa fim multumitori, ca anticipare a multumirii vesnice din veacul viitor. Marturisirea dumnezeiescului simbol al credintei, scrie Sfântul Maxim Marturisitorul, arata multumirea tainica pentru ratiunile și modurile înteleptei providente dumnezeiesti cu privire la noi, prin care ne-am mântuit, multumire care va avea loc în veacul viitor. Raspunsul nostru la mântuirea daruita noua de Dumnezeu este credinta. Rostind Crezul, ca expresie concentrata a credintei, ne aratam multumirea fata de dragostea pe care Dumnezeu ne-a dovedit-o lucrând mântuirea noastra. Ne pregatim astfel sa ducem, în unitate de credinta și iubire, mai departe multumirea noastra prin aducerea Sfintei Jertfe și rostirea anaforalei liturgice.

Crezul (II)

Unitatea Bisericii ca traire anticipata a Împaratiei cerurilor este atât o unitate de credinta cât și de iubire. De aceea marturisirea unitatii de credinta prin rostirea Crezului este legata de sarutul păcii, ritualul care exprima unitatea de iubire. ?Propriu-zis dreapta credinta este ratiunea de a fi a iubirii și temeiul neclintit al unitatii. Iubirea nu e de conceput fara daruire deci fara dar. Iar darul iubirii autentice este adevarul; în Biserica adevarul credintei. Astfel unitatea deplina e posibila în credinta cea una, absoluta, revelata a Prea Sfintei Treimi prin Hristos în Duhul Sfânt".

Numai uniti prin iubire putem sa marturisim dreapta credinta comuna

Invitatia diaconului la daruirea sarutului păcii și raspunsul credincioșilor scoate în evidenta faptul ca unitatea de iubire se împlinește în unitatea de credinta: ?Sa ne iubim unii pe altii ca într-un gând sa marturisim!?. Numai uniti prin iubire putem sa marturisim ?într-un gând? dreapta credinta comuna: ?Pe Tatal, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinta și nedespartita?. Acest raspuns este o prima marturisire sintetica a credintei în Sfânta Treime, întarita de actul concret al sarutului păcii.

Usile istoriei se închid și suntem facuti partasi ospatului de nunta al lui Hristos

Usile, usile, cu întelepciune sa luam aminte! rosteste diaconul introducând rostirea Crezului. Initial prima parte (Usile, usile!) era un îndemn adresat ipodiaconilor pentru a închide și pazi usile bisericii și a nu lasa sa intre necredincioșii și catehumenii. Partea a doua (Cu întelepciune sa luam aminte!) este o provocare a atentiei credincioșilor asupra Crezului care urmeaza a fi rostit.

Sfintii Parinti ne atrag atentia asupra sensurilor duhovnicesti ale acestui îndemn. ?Închiderea usilor bisericii, scrie Sfântul Maxim Marturisitorul, arata trecerea celor pamântesti și intrarea viitoare a celor vrednici în lumea inteligibila sau la ospatul de nunta al lui Hristos (?); de asemenea, lepadarea desavârsita a lucrarii ratacite din simtiri". Sfânta Liturghie este înaltarea Bisericii în Împaratia lui Dumnezeu. Daca prima parte a Liturghiei, Liturghia catehumenilor sau a Cuvântului, exprima deschiderea misionara a Bisericii catre lume, cea de a doua parte, Liturghia credincioșilor (euharistica) reprezinta separarea Bisericii de lume, iesirea din timp și intrarea în Împaratia lui Dumnezeu. Usile istoriei se închid și noi suntem facuti partasi ospatului de nunta al lui Hristos. În Biserica primara acest lucru era exprimat de închiderea efectiva a usilor bisericii dupa ce au ramas înauntru numai cei credincioși care se vor și împartasi. Este un privilegiu înfricosator sa ramâi în biserica la Liturghia credincioșilor, privilegiu pe care îl constientizam atât de putin astazi. Nu poti intra la ospatul de nunta al lui Hristos fara haina de nunta pentru ca vei fi aruncat afara (Matei 22, 1-14) de aceea, pentru a ne face vrednici trebuie sa lepadam ?lucrarea ratacita din simtiri? adica sa ne curatam de toata pervertirea pe care patimile au lucrat-o în noi. Cu nazuinta de a înainta astfel de la credinta simpla, din auzire, la cea desavârsita, din vedere, sa lepadam toata grija cea lumeasca, cum ne îndeamna și imnul heruvimic, și sa ne îndreptam toata atentia spre marturisirea credintei prin rostirea Crezului.

Crezul este o sinteza a dogmelor credintei noastre

Crezul niceo-constantinopolitan sintetizeaza învatatura Bisericii exprimând ?paradoxurile fundamentale? ale credintei noastre și anume unitatea de fiinta și deosebirea personala între Tatal, Fiul și Duhul Sfânt și, pe de alta parte, unirea dumnezeirii cu umanitatea în Persoana Fiului, paradoxuri la baza carora sta iubirea nemasurata a lui Dumnezeu din sânul Sfintei Treimi revarsata asupra omenirii. ?Se înțelege de la sine ca nici un crez finit nu poate spune vreodata tot ce este de spus despre Dumnezeul cel infinit. Crezul e mai curând o declaratie omeneasca dumnezeieste insuflata, spre a ne ajuta la înțelegerea lui Dumnezeu. Sfântul Pavel numea pe Hristos "darul negrait" al lui Dumnezeu, ceea ce subliniaza faptul ca nici un crez nu poate cuprinde vreodata sau sa ajunga la capatul plinatatii întelesului lui Hristos. Cu toate acestea, recunoscându-ne finitudinea, nu putem ascunde cele ce a facut Dumnezeu pentru noi. Trebuie sa ne rostim credinta, oricât de nedesavârsit. Aceasta a încercat sa faca Biserica prin Crez. Trebuie sa stim ce anume credem și în Cine credem, daca vrem sa traim ca creștini.?

Cred într-Unul Dumnezeu.

Crezul începe cu afirmarea unitatii de fiinta a Sfintei Treimi și conținua cu prezentarea însusirilor Persoanelor dumnezeiesti caci Dumnezeu este Unul în fiinta dar întreit în persoane, Tatal Atottiitorul, Facatorul Cerului și al pamântului, vazutelor tuturor, și nevazutelor. ?Cei 318 Sfinti Parinti de la Niceea care au compus Crezul vostru, al tuturor celor ce purtati imaginea lui Dumnezeu în sine, care sunteti alesi, l-au numit mai întâi pe Dumnezeu "Tata", apoi "Atotputernic" și "Facator". Ei au facut aceasta fiind luminati de catre Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Si au facut-o în primul rând deoarece Cel Preaînalt este Tatal lui Hristos: Domnul dinaintea timpului și a crearii lumii. În al doilea rând, deoarece Fiul întrupat al lui Dumnezeu a adus ca prim dar oamenilor ? acelora care Îl urmeaza ? adoptia; adica dreptul de a-L numi pe Tatal Sau, Tata al lor. Tatal nostru! (?) Fericirea voastra consta și în faptul ca Tatal vostru cel ceresc este și Atotputernic și Facator? al tuturor celor vazute și nevazute.

Si întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut, carele din Tatal s-a nascut mai înainte de toți vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin carele toate s-au facut.

Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, de o fiinta cu Tatal. Nasterea din veci a Fiului din Tatal este mai presus de puterea noastra de înțelegere. O putem asemana cu nasterea luminii din lumina caci ?Dumnezeu este lumina și nici un întuneric nu este întru El? (I Ioan 1, 5). Sfintii Parinti au folosit patru expresii pentru a arata legatura dintre Hristos și Tatal: ?Lumina din lumina?, ?Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat?, ?nascut? și ?de o fiinta cu Tatal?. Prin alte doua expresii se arata legatura între Hristos și creatie: ?nu facut? și ?prin care toate s-au facut?. Hristos nu face parte din creatie, ?toate prin El s-au facut; și fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut?(Ioan 1, 3).

Carele pentru noi oamenii și pentru a noastra mântuire, S-a pogorât din ceruri, și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și s-a facut om. Si s-a rastignit pentru noi în zilele lui Pontiu Pilat, și a patimit, și s-a îngropat. Si a înviat a treia zi, dupa Scripturi; Si s-a suit la ceruri, și sade de-a dreapta Tatalui. Si iarasi va sa vina cu Slava sa judece viii și mortii, a caruia Împaratie nu va avea sfârsit.

Opera mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu este prezentata în etapele ei principale: asumarea firii omenesti prin întrupare în istorie, patimirea, moartea, învierea, înaltarea la ceruri și a doua venire.

Si întru Duhul Sfânt, Domnul de viața Facatorul, Carele din Tatal purcede, cela ce împreuna cu Tatal și cu Fiul este închinat și slavit, Carele au grait prin proroci. Duhul Sfânt este a treia Persoana a Sfintei Treimi, Datatorul de viața.

Daca Fiul îsi ia fiinta din Tatal prin nastere, Duhul Sfânt si-o ia prin purcedere din Tatal. Catolicii au adaugat în Crez afirmatia ca Duhul purcede și de la Fiul (Filioque). Dar Biserica Ortodoxa pastreaza Crezul în formula originara care reflecta învatatura Sfintei Scripturi și a Sfintei Traditii potrivit careia Duhul purcede numai de la Tatal iar Fiul îl trimite în lume: Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine (Ioan 15, 26).

Întru una, sfânta, soborniceasca și apostoleasca Biserica.

Sunt enumerate însusirile Bisericii. Biserica fiind Trupul lui Hristos este una pentru ca Hristos nu poate avea mai multe Trupuri. Este sfânta pentru ca Duhul Sfânt împlinește în ea sfintenia lui Hristos sfintindu-i pe membri ei. Este soborniceasca sau universala pentru ca este destinata sa cuprinda toate popoarele, de peste tot și de totdeauna și pentru ca este o comuniune de iubire. Este apostoleasca pentru ca pastreaza învatatura Domnului așa cum a comunicat-o apostolilor și are succesiunea apostolica a ierarhiei prin hirotonie.

Marturisesc un Botez întru iertarea pacatelor.

Botezul este Taina prin care primim mântuirea lucrata de Hristos, murind și înviind împreuna cu El, este Taina prin intram în Biserica și dobândim iertarea pacatelor. Fiecare om poate fi botezat o singura data dupa cuvântul Sfântului Pavel: un Domn, o credinta, un Botez (Efes. 4, 5).

Astept învierea mortilor. Si viața veacului ce va sa fie. Amin.

Nadejdea în învierea mortilor sta în centrul credintei noastre. Hristos a venit pentru ca sa ne daruiasca viața vesnica. El ne-a încredintat de învierea mortilor prin învierile savârsite de el și mai ales prin propria Sa înviere. Daca se propovaduieste ca Hristos a înviat din morti, cum zic unii dintre voi ca nu este înviere a mortilor? Daca nu este înviere a mortilor, nici Hristos n-a înviat. Si daca Hristos n-a înviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica este și credinta voastra. Iar daca nadajduim în Hristos numai în viața aceasta, suntem mai de plâns decât toți oamenii. Dar acum Hristos a înviat din morti, fiind începatura (a învierii) celor adormiti. Ca de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om și învierea mortilor. Caci, precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia (I Cor. 15, 12-22).

Crezul trebuie rostit în comun de întreaga comunitate

Rostirea Crezului are asadar o importanta deosebita: este o expresie a unitatii de credinta, o dovada a ortodoxiei credintei și, prin aceasta, o pregatire pentru împartasire; o multumire pentru mântuire și o reînnoire a fagaduintei facute la Botez de a ne uni cu Hristos și a crede Lui; o proclamare a credintei pentru cei nestiutori; o marturisire a iubirii lui Dumnezeu pentru noi și a dragostei noastre fata de El și între noi. Având în vedere toate acestea, atât din punct de vedere liturgic cât și pastoral, se impune rostirea în comun a acestuia de catre întreaga comunitate. Astfel ne aratam în mod concret unitatea în credinta și, pe de alta parte, fiecare credincios va ajunge sa învete Crezul.

Clatinarea Sfântului Aer simbolizeaza darul desavârsit și bogat al Sfântului Duh

În timpul rostirii Crezului preotul clatina Sfântul Aer deasupra Sfintelor Vase pâna la cuvintele si a înviat a treia zi, dupa Scripturi dupa care îl împacheteaza, Cinstitele Daruri ramânând în conținuare descoperite. Este o practica atestata de patriarhul (monofizit) Sever al Antiohiei (+ 538) care ne transmite interpretarea veche potrivit careia aceasta clatinare aminteste de viziunea Sfântului Petru (Fapt. Ap. 11, 5-10) și simbolizeaza darul desavârsit și bogat al Sfântului Duh care i s-a descoperit lui Petru ca va cuprinde și neamurile și care se va pogorî peste darurile puse înainte prefacându-le în Trupul și Sângele Domnului.