iau asupra-mi pasul grăbit
fantoma cuminte prefăcută în carne
împlinindu-mă
caut durerea în ochii senini
mucegăită
lumea ta își cântă moartea într-un spațiu comun
ți-a fost dat surâsul poți simți
cum te iubesc până dincolo
fără nici o unealtă
cuvintele curg în palmă
îmbrăcând pe cel singur ispititor
și umblu prin tablourile tale
într-un limbaj comestibil
mănânc și beau mă străduiesc să nu
las urme de înfrângere
să nu las în urmă ziua în care orice e prea mult
tușesc ușor de vreme ce m-ai vândut
femeia e doar o iluzie abandonată
la gura copiilor acolo unde se risipesc drumurile
cineva trudește să îmbrace o moarte în alb desăvârșit