Anti- dacă

De poți să faci pe prostul cînd altul te repede
Făcînd-o pe deșteptul și c-un cuvînt nu-l cerți,
De nu te-ncrezi în nimeni și nimeni nu te crede,
De-ți poți ierta păcatul, dar altora nu-l ierți;

De nu amîni o clipă un rău să-l împlinești,
Și dacă minți mai tare cînd alții nu spun drept,
De-ți place în iubire cu ură să lovești,
Și totuși îți pui mască de sfînt și de-nțelept,

De te te tîrăști ca viermii și-n visuri nu-ți iei zborul,
Și numai interesu-ți îl sui la rang de țel,
De părăsești învinsul și treci cu-nvingătorul,
Și-i vinzi, fără sfială, pe amîndoi la fel;

De rabzi să-ți afli scrisul și spusa tălmăcite,
Drept adevăr, să-nșele mulțimea oarbă, și,
Cînd vorbele și fapta în vînt ți-s risipite,
Tu dîndu-le la dracu, poți altele scorni,

De poți să faci întruna dintr-un cîștig, o mie,
Și patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-ți plătești bănuțul luat ca datorie,
Dar tu să fii plătitul, găsești că-i drept și demn,

De poți să-ți storci și gîndul, și inima, și nervii
Îmbătrînite-n rele, să facă rele noi,
Și sub nehotărîre, plecîndu-te ca servii,
Cînd toți strigă: Nainte!, doar tu strigi: Înapoi!,

Dacă, stînd în mulțime, te-mpăunezi semeț,
Dar lîngă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Și pe dușmani sau prieteni, tratîndu-i cu dispreț
Te faci că ții la dînșii, dar îi înșeli amarnic,

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde-un rău,
Și-n umbra lui te-nliniști ca-n umbra unui pom,
Al tău va fi Pămîntul, cu tot prinosul său,
Vei fi-ntre Domni întîiul, dar niciodată om.