8 ș i ⅛


sunt într-o casă străină dar am senzația de cunoscut, totuși. știu că sunt la bunica (cealaltă) care e incredibil de bătrână , are păr lung, alb și rar, e îmbrăcată într-un capot până la genunchi și e foarte activă, dansează ciudat, are încheieturi foarte flexibile, dă mult din coate ca o apucată. toată familia e acolo, unchiul c, mătușa, tata, unchiul r și m. parcă toți așteaptă să moară bunica… stăm cu toții mai multe zile e o casă mare, dormim separat.
e seară. eu stau la fereastră (geamul e închis) și vizavi văd o casă veche, închisă la culoare și cu un balcon semicircular. pe balcon iese bunica - mă îngrozesc stai nu nu te mișca să nu faci vreo prostie. apoi o văd că dansează pe balustradă – vreau să țip dar nu pot și dacă pot, nimeni nu aude – bunica dansează până se termină balustrada…pășește în gol și continuă să danseze în aer câteva clipe, (e foarte veselă) și apoi cade ca în desenele animate. încep să urlu și să-mi zic în gând “o, doamne nu!”. sunt vizavi – o văd jos, toți sunt în jurul meu și mă întreabă de ce țipam, dar nimini nu se impacientează, nu au nici o reacție ce s-a întâmplat, ai pățit ceva? le explic și nu, bunica e bine în pat sănătoasă da doarme a obosit de cât a dansat revino-ți e în ordine ți s-a părut

*
Nu vreau să recit, nu vreau să mă oblige nimeni să fac ceva, nu-mi place să ascult plângăcioși ipocriți (așa că atunci când încep să vorbesc îmi astup urechile) nu-mi place când îmi place ceva, e neobișnuit pentru mine să mă simt bine. Am mereu senzația de contrafăcut, de finisaj prost, de bucată de lut stupidă, uscată, cu care nu ai ce să faci pe care o minți mereu.
Noul meu experiment se numește cât de singur și izolat poți fi. De 17 ani merge singurătatea mea, merge ca unsă. Nu sta așa aproape de mine că-mi distrugi experimentul și trebuie s-o iau de la capăt. Și o iau de la capăt…

*
- am visat că o să mor într-un lift. -
mă simt blocată într-o poveste. mă aflu într-o junglă și trebuie să scap neapărat de acolo. zăresc într-un luminiș o cabină de lift și mă urc în ea , știu că trebuie să am grijă că doar am visat că o să mor într-un lift. știu că cineva mi-a zis atenție trebuie să urci doar până la etajul 6. E ultimul. mă urc în lift și văd că sunt butoane până la 10 și fără să mă gândesc la nimic apăs pe 10. apoi îmi dau seama că am greșit la naiba o să mor. liftul accelerează, o forță mă apasă de podea și știu că o să mor strivită . mă gândesc
asta e ajung la etajul 6 (cabina se desprinde de ceva, se zgâlțâie) și apoi văd liftul din afară, de mult mai sus, cum urcă în plin aer, ca o rachetă de anul nou (eu văd cu încetinitorul) apoi – ajungând la 10 - , coboară, cade, se prăbușește cu viteză maximă. groază.
supraviețuiesc. am hainele prăfuite.

*
nu vreau să urăsc pe nimeni
nu pot să memorez ceva ce nu înțeleg
nu vreau să judec
astea sunt defecte

*
pisica mea e bolnavă rău dar încă nu știu de ce. o țin în brațe și mă uit prin blana ei unde descopăr cu stupoare o căpușă. vine cineva și-mi zice mai caută că sigur are mai multe….o întorc pe burtă și văd că nu mai are blană mă simt îngrozitor că nu am observat mai devreme pielea îi e parcă de cauciuc, lucioasă și observ că are niște pete dar mă uit mai aproape nu sunt pete sunt zeci de căpușe care îi umblă frenetic pe sub piele de fapt nici nu cred că sunt căpușe ci mult mai grav. mă întreb cum au ajuns acolo. senzație de groază. pisica nu zice nimic nu o doare nimic știe doar că va muri nu pot s-o duc la medic

*
persoana cu care mă înțeleg cel mai bine e pisica mea
răutatea mi se scurge periodic pe lângă unghii
și ziua și noaptea
sfârăie și doare
de aia revine mereu de-aia îmi cad unghiile de-aia nu mă mai opresc
din mine curge apă de acuarelă


*
ai grijă, ia-i bisturiul din mână
ce, vrei să păteze bunătate de parchet
cu sângele ei înnebunit amestecat cu plictis și confuzie - în procent de 98% aflați numărul de moli -
și să ne pună să-l plătim?!
Prin mine trec rădăcini, se descompun animale și frunze moarte se scurge apa de ploaie și uleiul de mașină care aduce curcubeul


*
Analiză. Am 4 urechi. 2 pentru ce aud din exterior. 2 pentru interiorul meu.
Problemă. Dacă ce aud din exterior nu e setat la maxim, nu pot să astup interiorul și mă sufoc în contradicții, în simultan. Accese de fericire urmate de o dorință aprigă de a muri. sintetizat, totul se transformă în dejecțiile pe care le înșir din tastatură direct pe caietul virtual.
Când scrisul se transformă în necesitate, din cauza sufocării și excesului de gânduri care mă fac să nu pot să funcționez aproape normal. Eu nu am normal. Nu cred că m-aș împăca cu el.
Am citit adineauri ce scrie mai sus și n-am înțeles nimic….știu un lucru sigur: nu se scrie din plăcere, nu e ca o temă de vacanță

*
cred că una din marile mele temeri este să nu mă mai intereseze nimic în jurul meu. Să nu mai am nici o preocupare, să nu fiu legată de nimic. nu e tocmai vesel