Legenda spune că erau odată patru surori, ce se întreceau în frumusețe, iar tatăl lor, Anul, era foarte mândru de această concurență.
Fiind născută prima, pe un ger de crăpau pietrele, acesteia i-a dat numele Iarna, celei de-a doua, Primăvara, fiind mai plângăcioasă chinuindu-se îndelung, fără prea mult succes tatăl său să-i șteargă lacrimile, nereușind să facă mare lucru până ce n-a trimis-o pe sora acesteia, Vara, cea plină de căldură ce nu numai că i-a uscat lacrimile șiroinde ci i-a mai și preluat din sarcini ducând până la capăt povara acesteia date de tatăl său dintre care cea mai importantă fiind trezirea Naturii la viață
Atât de mult ținea la sora ei, încât, rugându-se din tot sufletul la Soare s-o umple de căldură, a și uitat de numărul zilelor împărțite de tatăl său, încât, tot ce prinsese viață de la sora ei Primăvara, se și copsese, sau crescuse suficient de mult, încât pentru a nu se irosi nimic din roadele pământului, a fost nevoită să apeleze la surata ei, Toamna, care era înzestrată cu atâtea cămări încât să încapă toată agoniseala mîngâiată de razele blânde ale Soarelui, ce a avut grijă ca aceasta să fie îndestulătoare pe toată perioada de odihnă din timpul Iernii, cea mai răsfățată în sărbători.
De la Primăvara cea plângăcioasă, cu harul ei unic renăscător de viață, apoi Vara cea zburdalnică de atâta veselie și vacanțe, ajungem la respectabila Toamnă, frumos ornată cu o paletă din cele mai variate culori, cu ușurință alese de la toate roadele pământului, încât, ai putea să te miri de unde face aceasta rost de paleta multicoloră, ce –i schimba înfățișarea de la o zi la alta, dar gurile rele spun că din cauza frumuseții sale de neegalat, Iarna ar fi cea care , îi argintează tâmplele cu bruma, din ce în ce mai groasă amintindu-i parcă, să nu uite că este timpul să-i facă loc!.

Iulian Nistor- Vaslui,

14 Octombrie 2006