zadarnic zornăie zidurile

buzunare sparte asemeni unui năvod
aruncat aiurea
asupra cuburilor
ce-și scurg lichidul culorii
printre ochiurile punctelor cardinale.

să nu închidem timpul
asemeni unui fotograf.
am uitat să ne ștergem urmele
urmele reci,
urmele decojite,
urme – fărâme,
dar totuși Urme...

m-am speriat
când ai început să aranjezi
tăcerea dintre noi

pot să dispar
iar mâinile statuii vor găsi cu siguranță ieșirea.

în final,
cel ce învinge Nordul se poate pietrifica
pentru ca în felul acesta, cei ce-or veni
dintr-însul născuți, liberi de timp,
să știe că așa va fi...

gata.
astăzi tac, pentru ca să nu-mi uiți vocea...
nu m-ai chemat niciodată
chiar de ai crezut că mă chemi

sign in as invisible or not?