De la volumul de debut („Chestionar vacant“, Ed. Little Star, București, 2004) până la cel de față („Anatomie comparată“, Ed. Casa Ciurea, Slatina, 2006), poezia Liuței Scarlat a cunoscut o evoluție exponențială.
Printr-o metamorfoză neașteptată, versurile acesteia au devenit ironic-sarcastice, încărcate de adânci conotații filozofice, fiind înveșmântate de fiecare dată în metafore sclipitoare. Structurarea volumului este inspirată, dovedind o experiență indiscutabilă, care a fost acumulată într-un interval foarte scurt, ceea ce dovedește un potențial practic fără limite. Rămâne de văzut dacă acest potențial va fi exploatat și în volumele ulterioare, sau Liuța Scarlat se va mulțumi să „ardă“ intens doar prin acest volum, pentru ca apoi să se piardă în anonimat.
Poeta pășește în scenă declamând ironic în chiar primul poem al grupajului inițial, intitulat „Dintr-o agendă“: „Iunie a căzut din cireș/ Zic unii că/ a mâncat cu nesaț// Alții își cioplesc din lemn prețios/ Capete care pot/ să cugete// Ceilalți îi contestă/ Afirmând că/ E mult mai cu cap/ Să arăți cu degetul.“ (Puțin estivală)
În „Ad repetabila“ versurile devin adimensionale și atemporale, creând o atmosferă de început de lume: „Mă simt ca o clepsidră/ Zvârlită pe o arcă,/ Ce s-a golit o dată/ Cu ultimul reflux./ Secundele aleargă/ Peste nisipuri ude/ Vagi tresăriri solemne/ De siluete nude.“
Poeta își dorește să meargă „Desculță/ Prin iarba nopților verzi/ Până când speranțele [...] „Vor născoci curcubee“ (Însemnare de mugur), deoarece „Neliniștea a trecut pe la“ ea „Ca o turmă de capre albe/ Hăituită de o fiară flămândă.“ (Neliniște). În această neobișnuită călătorie „Febra tălpilor [...]/ Lichefiază urme/ Și descompune drumuri.“ (Notă de călătorie)
Agenda Liuței Scarlat conține, printre celelalte pagini, o „Pagină răvășită“ și o „Pagină ștearsă“, aceasta din urmă părând oarecum stranie: „Albul gândurilor negândite/ Dospesc prin porii tâmplei,/ Timpul disociază miezul secundelor/ Iar lumea se face/ Transparentă și mărginită.“ (Dintr-o agendă)
În „Jocul cu urme“, poemul care dă titlul celui de-al doilea grupaj, poeta mărturisește: Port în mine urma/ Strigătului maicii mele,/ Care m-a născut într-o joi/ Și deasupra mea stau neclintite/ urmele strigării mele.// [...] Astăzi acele urme/ Îmi tatuează trupul/ Reliefându-se tot mai adânc/ Până când măruntaiele mele/ Devin o urmă concentrică.“
Concluziile rezultate în urma unei experiențe de viață agitată sunt rezumate într-un „Postscriptum la un poem“, care încheie grupajul: „Coordonatele existenței mele/ Sunt valul și geamandura./ De parcă viața mea ar fi/ Un curs perpetuu de navigație/ Pe o mare cu țărmuri versatile/ Și unica salvare de la naufragiu/ Este liniștea.“
Cuplurile (Adam – Eva, ciuta albă – calul albastru, tandemul de îndrăgostiți „ca două tăceri inegale“, cele două năluci) defilează misterios în grupajul „Când eu ciută albă“, având uneori un comportament contradictoriu: „Lui Adam nu-i pasă de șarpe/ Evei nu-i pasă de Adam/ Iar șarpelui chiar/ nu-i pasă de nimic.“ (Repetabilă poveste unică)
Următorul grupaj, intitulat „Frânturi de anotimp“, conține mici pelicule cinematografice, adevărate capodopere ale genului, ce surprind momente cheie ale celor patru anotimpuri: „Fiindcă/ A încălcat protocolul/ Și a venit/ Fără acordul gaițelor/ Situația primăverii a devenit echivocă./ Umblă îmbrăcată sumar,/ Provocator parfumată,/ Și oamenii de zăpadă/ Se topesc/ Arătând-o cu degetul.“ (Primăvara echivocă)
Peliculele cinematografice sunt substituite cu tablouri suprarealiste în „Instantanee“, cel mai reușit grupaj al volumului, în care poeta alcătuiește imagini fabuloase, manevrând cuvintele cu o siguranță de invidiat: „Aceeași secundă irepetabilă/ Disecând elipse.// Halucele meu drept/ Mereu pe muchia lumii./ Eu, atârnând de cosițele-mi/ Împletite de Dumnezeu.“ (Curriculum vitae)
„Poemele albe“ din finalul volumului sunt dialoguri directe cu Divinitatea, versuri luminoase și sincere, care dovedesc aspirația permanentă a Liuței Scarlat spre Înalt și Sublim: „Doamne/ Nu sunt decât/ Un bob de grâu din întinsele tale holde/ Ajută-mă Doamne!/ Să fiu și eu/ Pâine...“ (Rugăciune)

Nic Zărnescu