- Care râzi în front bă? Boule!
Se bălăngănea rău Mistrețu. Se pare că băuse destul de mult dacă, animalu’ ce era, la 1.90 d-abia mai putea să ducă.
- Bă leat! Auzi bă, îl face lent major pe Mistrețu.
Cascheta jumătate pe ceafă și pletele pe umeri îi dădeau un aer slinos. De altfel băiat îngrijit lentu. De pletele lui se luase și Gen. Milea, Dumnezeu să-l ierte! Venise într-o inspecție la lucrările de irigații la care munceam, lucrări raportate efectuate încă de prin anii șaizeci. „Ãsta-i cap de soldat? Băga-l-ai în mă-ta!”. Se cam udase lentu atunci. Stătea răposatu Milea cu mâinile în șold și Mistrețului îi fluturau pletele în vântul și praful stârnit de elicopter.
-Voi credeți că eu nu știu că-mi spuneți Mistrețu? Bă răcanilor, vă mănânc bă!
Începusem să râd, beat și eu. Cam greu cu avansările într-o unitate de diribau. Aveam o mână de ofițeri și subofițeri care mai de care mai ciudați, adunați din toate colțurile țării. Un căpitan de infanterie din Iași, un colonel de aviație din Constanța, un plutonier major din Bacău, un adjutant din Brăila, Ponea, mare figură și ăsta, și Mistrețu, comandant de unitate, locotenent. Niciodată n-am înțeles cum funcția doboară gradul. Fuseseră trimiși la munci din cine știe ce motive de dosar, departe de familii, vai de steagul lor! Am uitat de unde era Mistrețu.
-Bă Bogdane, tu te ragi în front? Ia ieși la raport.. grijania... .
Eram prea amețit ca să-mi fac probleme. Nici adidașii din picioare, nici vestonul băgat în pantaloni, nici bascul plin de ulei nu mă făceau să tremur. Îl cunoșteam bine, era băiat bun. Am ieșit ca împușcat dintr-o flintă ruginită până la marginea formației. Trei pași de defilare ce sunau cel puțin cretin sub adidașii mei, pas alergător în toate direcțiile, la șase metrii în fața lui încă trei pași de defilare, jumătate de întoarcere la dreapta.
-Toașe locotenent, caporal Bogdan, comandantul grupei mijloace minare, plutonul comandament, compania geniu, s-a prezentat la ordinele dumneavoastră.
Salutul regulamentar la bascul fără „cuc” și formula de prezentare săpată în memorie încă din regimentul din Piatra Neamț, formulă depășită aici la munci, au făcut ca formația de soldați jumătate din ei beți, jumătate doar amețiți, să se prăvălească de râs.
-Care râzi bă Boule? Ia treci aici lângă mine bă Bogdane, că tu-mi ești băiat simpatic.
Și-a răsucit mustața lentu și, cu mâna părintește cuprinzându-mă după umăr, s-a adresat soldaților încă în delir.
-Uite bă soldat, hal de militar în armata română. Vai de mama voastră. Marș la loc că-mi ești simpatic, prostane!
Salutul la fel de regulamentar, mișcările regulamentare ce le învățasem la școala de gradați din Roman, m-au dus din nou în anonimatul formației.
În seara aia l-am ascultat mult timp pe Mistreț, ne-a vorbit de mamă, de puști de nevastă-sa. De la un timp eram toți care culcați într-o rână, care stând pe vine. Mistrețul stătea pe bordură cu cascheta și pantofii scoși, își masa picioarele și schimba cu noi amintiri. O seară de duminică plăcută, când un raport de seară putea deveni atât de ușor altceva.

Pan
10.09.2002