Nu am crezut ca voi putea iubi Toamna…Aceasta doamna mereu sovaitoare, mereu indoielnica si plina de cantec ce-si schimba acordurile dupa placerea norilor…
Ieri, de exemplu, am cautat rasaritul si am trait mirarea sa-l gasesc ciufulit de bruma, somnoros de atata ceata si de prea mult fum rasuflat de campuri…
Azi insa, am deschis fereastra, spre a saruta racoarea diminetii si am simtit fiorul duios al ei…M-a imbratisat cu toate cuvintele ce nu le stiam decat din vechile carti ale bunicii, m-a mangaiat cu dulce blandete pieptanandu-mi parul in codite … Am stat cu ea ascultandu-o cum mi se destanuia,parca cerundu-si iertare…
Oamenii nu inteleg durerea mea, cand vantul imi alunga frunza dincolo de pamant, in adancurile albastre ale marii; eu am nevoie de spuma cerului, sa imi clatesc mainile ,sa imi pot culege visele dintre gandurile tinerilor; iubesc si eu, stii?!si noi, anotimpurile avem dorinte,chiar daca nu ne strigam dorul spre haul eternitatii..Cand vin la voi, imi aplec pasul in pamantul cald, si pamantul imi saruta degetele cu fiecare radacina,ma culc pe bratele padurii iar padurea ma leagana in doina de catanie si-n doina de jale; adorm cu buza lipita de obrazul raului, raul care imi sopteste splendoarea ce a intalnit-o de-a lungul tarii…
M-a indragostesc de tacerea bancii, de zambetul jovial al pietrelor, de chiar trotuarul acesta, ce se contopeste in clepsidra Marelui Vrajitor…
Sa nu ma urasti si tu cand,fara de cuget, ma rup in albe fulgere si ma scufund in betia strugurilor…Se-ntampla atunci sa nu mai am puterea de a pasi printre cruci, printre neputintele fluturilor si sa trec peste limitele privirii…
Incearca sa ma vezi cu ochii inchisi, cu narile respirand aroma placintei de gutui, sa ma cunosti din versul poetilor si din unduirea secundei intre filele de calendar…
Nu credeam sa ajung sa iubesc Toamna… Eu m-am nascut in septembrie.
Si ma tot nasc, numai in septembrie…
Sa nu ma urati.