Mi-e dor de diminetile insorite de primavara...vreau sa simt boarea diminetii mangaindu-mi fata...de fapt mi-e dor de toate vremurile care au trecut. Simt ca nu o sa se mai intoarca in veci si asta ma intristeaza nespus. Stiu, sa nu traiesti in trecut si sa incerci sa savurezi prezentul ca si cand ar fi cel mai important lucru...dar, inevitabil incep sa ma gandesc la tot ce a fost, inclusiv diminetile cu soare, si savoare de mirodenii si de roua proaspat cazuta...
dar trebuie sa se intoarca...trebuie doar sa astept( si asta e o utoconvingere nereusita), sper..cuvantul la ordinea zilei