Tanjesc...
Ma gandeam acum ceva timp ca odata ce ajungi sa simti bucurie, fericire...incepi sa cauti umbrele, tristetea, melancolia. Ca si cand ti-ai pierde profunzimea sufleteasca, expresiile, gandurile, chipul meditativ, fara tristete. Pentru ca lumea iubeste mai mult o lacrima decat un zambet. Pana si literatura, litera de lege a fiintei e plina de suferinta si asta face creatia ei o frumusete rece, infioratoare, si adanca.
Dar daca suferinta purifica, atunci fericirea la ce serveste?