Ne jucam cu samburi de lumina cand ti s-a spus ca din noi se naste sufletul.
Eram atat de mici, Adame, iar simturile iti erau atat de pline incat nimic nu iti mai schimba imaginea vietii. Ne chemau intemperiile senzatiei, dar noi ramaneam sa replantam radacinile uscate ale Raiului. Of, Adame, cate am gresit. Mi-a inflorit pantecul si die el mi-a tasnit iubirea ca un pilon spre cer. Of, Adame, cat de multe am gresit atunci cand din iubire am zamislit iubire. Si cat de adanci pareau prapastiile ce le saream. Si cat de-ntinse marile...
Adame.. Cat de vii eram cand ne crestea sufletul din munti, iar visele prindeau si ele viata.Si toate prin iubire. Suntem atat de mici, Adame, incat stim ca tot ce mai avem e pilonul iubirii noastre din Cer, iar de cate ori ne zgaltaie suferinta pamantului ne agatam de el.
Sunt doar o biata Eva, Adame. Mi-ai dat o coasta si din ea ti-am facut bucurii cand innoptand in necunoscut, suferind pentru durerea pamantului , iti inclestai mainile in jurul meu.
O Eva sunt, dar stiu ca din picatura sanului meu inmugureste lumea. O biata Eva plapanda plamadind un pilon de iubire.. Doar o Eva, Adame, dar fara mine n-am mai fi, caci eu sunt si durerea-ti si fericirea-ti.
De cand suntem ti-ai inaltat temple, ti-ai adunat osti si-ai cucerit lumi, dar in final, tot ce ti-a ramas .. sunt eu. Uite. Ni s-a terminat lumea, Adame si-ai ramas cu asta biata farama de Eva, care sustine curcubeul iubirii pe care ti-ai inaltat imparatia.
De cand suntem s-a cutremurat lumea. Am reinviat Universul, din ce in ce mai mic si am fost din ce in ce mai oameni. Stii , Adame, ca de atunci s-a mai cutremurat lumea? S-a zdruncinat cu totul si Raiul a cazut in sunet surd de cotoare de mar. Din el, tot ce-a mai ramas e asta Eva, de-a carei iubiri ti-ai impletit bratele.
De atunci suntem aici, Adame... Si suntem Oameni