Statea acolo, pe banca, intre un batran stafidiu si dezgustat de viata si doi tineri. Nu vroia sa se uite in jur, ii era frica. Sa nu vina vreun cunoscut sa o salute si sa-i reproseze ca nu a mai dat nici un semn de viata, ca si-a uitat vechii prieteni ! Sa nu vada zambete pe fetele necunoscutilor, sa nu vada dragoste sau compasiune. O doare tot ! Se vede in privirea pe care nu o ridica deloc din pamant, se vede in felul in care merge, in care vorbeste. Cu greu vorbeste si numai in cand e neaparat nevoie. Nu vrea sa incerce sa zambeasca sau sa se simta bine, pentru ca stie ca nu are pentru ce, nu merita. Nici nu vrea sa caute in ceilalti ceea ce ii trebuie de fapt, si-asa va fi inselata, ca si pana acum !…
Nu putea sa nu auda conversatia celor doi tineri de langa ea. Vorbeau de dragoste ? Cum se poate asa ceva ? Lumea tot nu a inteles ca nu exista dragoste azi ?,isi zicea. Ce fraieri, se imbata cu apa de ploaie. Niste visatori ! Bine ca sunt si din astia,ii zic eu. E nevoie !!!
Se preface ca nu ma aude, ma ignora, ma indeparteaza din ce in ce mai mult. Nu face prostia asta, ii zic. Eu ti-am mai ramas...si o lume intreaga, pe deasupra !