Patima invidiei este incomparabil mai activa decat egoismul, maladie benigna. Iar virusul egalitatii ne indeamna sa ne vrem raul cu inversunare. Ura fata de ceilalti poate fi mai puternica decat iubirea de sine. Cioran: mai bine toti in iad, si cat mai afund, decat sa se bucure vreunul de ceva in plus; mai bine toti sub osanda decat sa scape careva. Setea de iad egalitar mi s-a aratat si mie in multe celule, unde un fel de varianta a legii utilitatii finale a lui Bohm-Bawerk functiona fara gres:pizma sta in raport de proportionalitate inversa cu marimea diferentei existente intre unitatile care formeaza o colectivitate omeneasca.

La Dante si la jules Romains e altfel. In Paradisul, cei din raiul al treilea nu-i gelozesc pe cei din raiul al cincilea: se bucura de bucuria acelora, participa cu drag la beatitudinea lor, iar de locul lor in raiul mai de jos sunt pe deplin multumiti. Jules Romains in Les hommes de bonne volonte: prefer sa locuiesc intr-o camaruta din mansarda unui palat decat intr-un salon al aceleiasi paraginite si devastate cladiri.

***

Dumnezeu, iertator, nu pedepseste intotdeauna pacatele si greselile noastre. Diavolul, treaz, nu ne trece cu vederea nici o fapta buna. (De partea cealalata a ecuatiei, semnul valorilor se inverseaza)
De aceea e atat de greu de faptuit binele, pentru ca intalnesti la tot pasul indarjitele impotriviri si sicusitele piedici ale celui viclean.
Nietzsche: „Suntem indeosebi sanctionati pentru virtutile noastre”
Deindata ce ia hotararea de a face binele, omul asuma o raspundere imensa si-si baga de buna voie capul in lat. Ce-i drept, binele fiind de esenta divina, voitorii de bine dau dovada – e un punct asupra caruia trebuie sa dam dreptate diavolului – de mare cutezanta si chiar trufie. Oricum, inainte de a te avanta in domeniul binelui este necesar a sti ca treci pe teren minat

***

Problema raului in lume: prima intrebare incuietoare pe care ti-o pun cei ce se mira ca poti crede.
Nu exista explicatie concludenta, raspuns categoric.
Dintre toate, cel mai coerent raspuns mi se pare cel dat de Dostoievski, insusit de Pavel Evdokimov: Dumnezeu a creat lumea inocenta, fara de rau. Dar pe om l-a creat liber, adica liber de a crea raul, de a-l introduce in lume. Acesta e riscul pe acre si l-a luat Dumnezeu prin actul creatiunii, riscul divin asupra caruia staruie Losski in teologia apofatica. Omul a trecut de la ideea de rau, la posibilitatea raului (stiut de Dumnezeu ca virtualitate) la infaptuirea raului.
(Nu inseamna ca raul a preexistat la Dumnezeu, altfel decat 0 ca opus al lui 1 in orice sistem binar; de vreme ce se poate asa ceva, se poate si in cazul contrariului acelui ceva, adica lipsa lui: flip-flop.
Relatia dintre bine si rau nu implica preexistenta raului la Dumnezeu altfel decat 0 este implicat de 1, negativul de pozitiv, nefiinta de fiinta)
Introducerea raului in lume, ca principiu activ, este un act de creatie, analog actului divin. Satana il ispitea pe Adam soptindu-i” veti fi ca Dumnezeu”. Graind astfel Satana nu a mintit pe de-a-ntregul: faptura, timp de o clipa, a devenit divina; a creat paralel cu divinitate: raul. Care a contaminat lumea.
Ceea ce si explica de ce singurul lucru pe care l-a dus Iisus de pe pamant in cer sunt stigmatele.