Nimic nu se compara cu despartirea de pamintul iubit, de casa in care ai stat, de amintirile ce ma chinuie, de toti cei dragi, si de prietenii familiei mele care mi-au acordat increderea ani si ani in sir....Dar, cum totul este trecator imi dau seama ca raman cat de curand singur, si , oare cine ma va mai iubi si de atunci, da , de atunci incolo, adica de cand voi fi batran? Singura persoana indreptatita sa mai detina puterea de iubi un batran urat, garbov, bolnav, caruia ii este greu sa isi ia un pahar cu apa, este copilul meu. Poate si sotia mea, dar cu ea este altceva, chiar daca am trait impreuna , nu voi fi niciodata ceea ce sunt pentru fetita mea...universul copilariei ei...poate. Dar nimeni nu va sti ce voi fi eu, sau daca voi fi, caci viitorul e incert si , poate ma voi duce pe alte taramuri inainte de a deveni batran, si o sa ii las sotiei mele dreptul la viata si acela de a deveni o mama singura si batrana. Poate, dar totul este lasat de acolo, de Sus. Si poate Cineva de acolo ma va iubi si ma va lasa sa devin nici macar singur, ci va abate viata in doi si la mine in cripta mea de Viata. Oare , cine ma va mai iubi atunci cand voi purta hainele grele ale tarziului Vietii? Sper ca fetita mea cea scumpa si dulce , caci doar ea mai poate sa ma aduca acolo unde copilaria mea s-a sfarsit, adica in jocurile ei nevinovate si dragalase, caci am trecut pragul maturitatii mult visate odate, si tare mult as mai vrea sa redevin copil, si numai puisorul drag al vietii mele mai poate sa faca lumina in sufletul meu de adult. Cred ca numai ea. Sau poate si sotia mea?! Caci mama si tata sunt batrani, si ar fi timpul sa devin ceea ce cred eu ca as vrea sa fie fiica mea pentru mine, acel cineva care se numeste Copil, atat timp cat mai are parinti