Stau uneori si ma gandesc daca toata viata noastra are vreun rost...adica ne nastem, ne pierdem un sfert de viata in scoala, si apoi suntem aruncati in jungla aceasta de neinteles. Iar mai apoi dam viata la copii pe care ne zbatem sa ii crestem, si apoi murim. Dar sa ramanem la viata in doi. are ea vreun rost? exista intr-adevar iubire adevarata? stai cu un om o viata intreaga si nu ajungi sa il cunosti...dar cand stai cu un om abia doi ani....cat il cunosti? cum poti spune ca iubesti ceva ce nici nu cunosti? iubesti pe cineva siu apoi afli ca nu ai iubit acea persoana cu ce avea ea de oferit, ci ai iubit o iluzie, o persoana care nu avea nimic de oferit, dar i-ai atribuit tu singur calitati care ai vrea sa le aiba...asfel incat sa o iubesti...sa fie numai a ta...si la ce bun? ca mai incolo sa afli ca nu a avut nici un rost? ca toti se folosesc de toti? ca toti se gandesc la ei insisi? ca toti sunt egoisti? pentru ce sa investesti sentimente ? nu stiu...cine stie sa imi zica si mie...