Singur, tăcut și îndumnezeit mă sting în lumina serii târzii, acompaniat de rânjetul vostru grotesc și de mintea voastră bolnavă și rea.Nu, n-are titlul cu care sunteți toți obișnuiți și repede vă veți repezi să strigați cu croncănitul vostru laș că “îndumnezeit” nu există, nu este un cuvânt, așa cum bine știu că veți face.Obișnuiți cu efemeritatea voastră bleagă veți încerca să o răspândiți ca pe o molimă în tot ce veți face și vă avertizez de pe acum că veți reuși!Da, vor mai veni alții pe care îi veți critica la lumina voastră artificială, Copii ai Soarelui Mort!Da, vor mai venii atâția cărora asemeni găinilor ce scurmă propriul rahat în curtea lor mică, le veți arunca în ochi dejecțiile voastre, eșecurile voastre, tot ceea ce voi nu puteți fii.
Da, voi nu veți muri nicicând, acesta este blestemul vostru!Prostia vă va înălța până la stadiul la care veți deveni nemuritori prin tembelismul vostru!
Cu ce placere veți chicoti în barbă, haini, când mă voi cufunda eu în rahatul pe care mi l-ați hărăzit!Da, știu, îl merit fiindcă și eu sunt ca voi!Ce, credeați ca sunt atât de pierdut încât să mă consider mai presus?Vă voi repeta, ca să vă gâdil orgoliul vostru senil:SUNT LA FEL CA VOI!!!Acesta este blestemul meu!
Sunt chiar mai jos ca voi!Asta fiindcă eu, în anonimatul meu atotștiutor îndrăznesc să mă pun împotriva curentului, îndrăznesc să urlu și să nu mă complac în schelălăielile voastre!
Ha!Ha!Ha!Cu ce ochi mirați veți privi scrierea mea!Apoi, cu un aer doct mă veți cataloga în dicționarele minții voastre, apoi mă veți apostrofa întrebându-mă cine sunt eu ca să vă vorbesc vouă, care ați citit atât!
Chiar, n-ați aflat până acum?Nu e de-ajuns să citești, mai trebuie și să înțelegi, mai mult, să VEZI!
Nu mi-am cerut scuze de prea multe ori în viață și tocmai de aceea vă voi cere scuze acum celor ce nu meritați cuvintele acestea, simple scăpări în cursul apei de netoți.Vă cer scuze că nu vă pot salva de ei, vă cer scuze din partea unui Dumnezeu bolnav că sunteți aici, în viață, și credeți-mă, dacă aș putea v-aș ucide cu mâna mea ca să vă scurtez agonia, dar nu pot.Și în final vă cer scuze pentru a-i șoca pe ei.
Dar ce înseamnă “îndumnezeit”?Închis în propria dumnezeire.În fiecare seară El vine firav, în agonie să-mi bată în suflet.In fiecare zi, Religia mai moare câte un pic,stingându-se încet, pierzând câte un îngeraș micuț în iarbă…
Ah… Cu ce plăcere veți striga unii acum că sunt nebun, sunt eretic!Iar alții, încercând în prostia voastră sumbră să mă surprindeți, veți veni tocmai să-mi afirmați că veți face pe dos ca să-mi arătați adevărul!
Prefer nebunia mea atunci crediței voastre!Prefer să îl găsesc pe Dumnezeu, deși târziu, pe moarte, dar încă puternic, decât credița voastră fără biruință!
Și cea mai ironică imagine este atunci poza mea, încătușat în El, și a voastră,căutându-l, încătușați în voi, fără a-l putea vedea!
Acum am terminat.Piesa s-a sfârșit.Ultimul act.Actorul își pregătește liniștit Sfârșitul, văzând și înaintând metodic prin pielea damnată.Vă las vouă gândurile mele, hoitul meu și piesa voastră!Vă las să o distrugeți și Dumnezeu fie cu voi!