Tu, tu, tu… Ce esti tu? Creatura lui Dumnezeu? Nu?! Creatura speciala a lui Dumnezeu? HA!
Si te-am avertizat, te-am avertizat tot timpul! Te-am vazut cum sareai de colo colo ca o bila intr-un joc, ca un afurisit de yoyo.
Urmatorii 1000 de ani te asteapta, sunt acolo, dupa colt, si tu ce faci? Esti copilul adoptiv perfect al mileniului urmator. Oameni ca tine… se stie de unde vin…
Ascute apetitul uman pana la punctul in care poate rupe atomii cu dorinta sa; cladeste egouri de dimensiunea unei catedrale; conecteaza lumea cu fibra optica la fiecare impuls de moment; lubifiaza fiecare vis statut cu fantezii aurite pana cand fiecare om ajunge un imparat, propriul sau Dumnezeu. Acesta-i idealul! Si de aici unde ajungi?
Cand ne agitam pentru o afacere sau alta, cine se uita la Lume? Cine vede ca aerul devine tot mai imbaxit, ca apa se impute, chiar si mierea de albine ia gustul metalic al radioactivitatii prostiei, radioactivitate care tot vine din ce in ce mai repede.
Nu poti sa gandesti sau sa te pregatesti. Tot ce faci in acest timp e sa vinzi viitor, sa cumperi viitor, cand, de fapt, nu ai viitor!
Suntem intr-un perpetuum mobile, amice. Sunt un milion ca tine! Toti se reped spre viitor si toti sunt gata sa faca orice, chiar sa si-o puna cu Dumnezeu, in numele evolutiei care de fapt e involutie.
Pe urma iti dai seama ca a venit vremea sa platesti pentru toate cate ai facut, dar realizezi ca nu ai suficienta moneda. Ce faci? Te dor mainile, ochii iti sunt incetosati si tipi dupa ajutaor. Dar ghici ce?! Nu-i nimeni acolo! Esti cam singurel… Esti micuta creatura speciala a lui Dumnezeu…
Poate ca-i adevarat… poate ca Dumenzeu a aruncat zarurile de prea multe ori… poate ca ne-ar lasa pe toti sa murim.
Dar cred ca ai dreptate. Eu doar privesc. Nu ma pot abtine, doar privesc, astept, imit in rasuflare… Dar nu sunt eu papusarul lumii, nu eu fac sa se intample ceea ce se intampla!
Liberul arbitru… e ca aripile de fluture, odata atinse, nu se mai pot ridica, fluturele nu mai zboara. Scena doar iti e aranjata, dar sforile papusii cu chipul tau le tragi singur…
Te-am enervat? Foarte bine! Da-o afara! Manfesta-te! Oricum mai e multa in tine! Furia e ultima care pleaca, e ultimul ascunzis, e ultima suflare a sufletului.
Dincolo de tine nu e nimic in lumea asta bun pentru persoana ta! Nu mai fi atat de prost! Nu te mai amagi singur! Sa pierzi? Nu-mi permit sa gandesc asa despre tine. Nici tu. Nu-i asa?
Of, vanitatea… cu siguranta pacatul meu preferat! E atat de primitiv… egocentrismul, narcisismul, tu esti afrodisiavul tau natural… HA!
Vinovatia e ca o valiza cu niste caramizi afurisite. Tot ce trebuie sa faci e sa scapi de ea!
Pentru ce cari tu toate caramizile alea, imi spui si mie? Pentru Dumnezeu?
Asta-i? Pentru Dumenzeu? Hai sa-ti spun… hai sa-ti spun eu ceva despre Dunezeu.
Lui Dumnezeu ii place sa priveasca. E pus pe sotii tipul. Gandeste-te! Ii da omului instincte. Iti da acest dar extraordinar si ce face cu el? Parca pentru amuzamentul Lui personal, pentru showul sau cosmic, stabileste reguli aintitetice. E cea mai mare teapa: „uita-te, dar nu atinge”, „atinge, dar nu gusta”, „gusta, dar nu inghiti”. Si in timp ce tu sari de pe un picior pe altul, El ce face? Rade ca un tamp acolo sus! E sadic! Este ca un mosier asupritor!
Sa slujesc asa ceva? NICIODATA!
Liberul arbitru asta… e ca o curva. Si totusi Biblia spune altceva. Ca binele invinge si Dumnezeu e calea… O fi, dar te-ai gandit vreodata la sursa Bibliei?
Si dragostea? Se face prea mult caz pe ea! Biochimic nu-i nici o diferenta intre dragoste si consumul unei cantitati mai mari de ciocolata.
Ce suntem pana la urma? Habar n-am! Dar pot sa-ti spun ce nu suntem. Tu nu esti un geniu, iar eu nu sunt un muritor de rand. Eu – un privitor care vrea sa intre inca odata in joc, tu – un jucator care vrea sa stie ce stiu eu...
Studiaza, pustiule, studiaza!