focul viu ca o nălucă
se-afundă în măruntaiele nopții
din întuneric
doar frigul năvalnic mă înconjoară
cu vedenii nesfârșite
și frunze moarte mă acoperă
dezvelind cărări uitate spre niciunde
ecouri tresar în noapte
și urlă la luna rece
(mi-i dor de ea deși este aici)
și vocea depărtării iar mă cheamă
pletele-i flutură în vânt...