eteroclite viziuni înfiorându-mi carnea
(nu-i așa că și voi ați trăit sentimentul
pe care nu l-a trăit nimeni?)
joacă și experiment ca o disecție pe cuvinte
chirurgii au omorât poeții naivi

„nulla dies sine poema”
cafeaua fiartă cu apă oxigenată
nu-mi amintesc dacă am cumpărat
ziarul cu poezii săptămâna asta
„nu l-ați cumpărat” zice vânzătoarea
„mie nu-mi lipsește nici un exemplar”

fiii bovarismului metafizic până la nerv
am otrăvit fluturii idilici cu stilistică
verbul e un baros care sparge cuvinte
logos-ul nu are grade de comparație

mai om sau mai poet este un non-sens
nu insistați să nu păreți sărah în duh
gargara metaforică e singurul ideal
și imaginea oglinzilor deformante

nu-i așa că și voi ați văzut chipul
pe care nu l-a văzut nimeni?

cuvintele sincere vin dinspre nebunie
și merg înspre nebunie
maimuțele aprind focul
izbindu-și capul de piatră
arde lumea pentru ultima dată
fumul se ridică la cer șerpi curioși

am siluit zânele printre versuri de lămâiță
au rămas căpcăunii uitați în noi
am tăiat sălciile am spurcat boboteaza
ne-am tapetat nopțile cu sfinți dezbrăcați

fiecare poet crede despre sine
că este fiul imaculatei concepții artistice
epuizăm prostește valențele dezbaterii cristice
așteptăm următoarea regie

„na-ți-o ție dă-mi-o mie” ziceam odinioară
mingea se rostogolea către maturitate
ne jucam de-a „Călăreții” eu eram ăla naiv
care lua mereu pe câte unul în spate
și visam că în loc de copite am mâini

nu-i așa că și voi ați visat jocul
pe care nu l-a visat nimeni?

se făcea că:

două guri de vin beau în mine una o vărs morților
sunt mai multe suflete sub țărână decât ape în trup
o viță sălbatică s-a-ncolăcit otrăvind crucea de nuc
ce struguri acri!

tăcut e totul și-i pe veci nimic nu va renaște
pe gropi acoperite crud un mânz de aer paște –
ce pace tace-n marmori reci amușinând în umbră
ce codri de banali eroi dorm sub lumină sumbră

lăsați coliva să vină la mine se tânguie stomacul
grâul din pământ a ieșit în pământ se întoarce
primește hrană săracul

tremurate păsări cu sprâncene de noapte
desenează pui de nuc fără piele de soare
nucile cad și se fac alte cruci prețioase
rădăcinile sfintei păduri de mărgăritare

punctul viu al retinei dizolvă punctul ei mort
vii sunt plozii gropilor pierduți prin avort
trage părinte mai tare de forceps
întoarce fătul din mamă pe dos
trage popă nu-ți fie milă
la iubit ești focos –
moșește!

lucește mirul botează-mă întru untdelemn
eu sunt grăitorul născut cu unghii și semn
deschide-mi cartea sfințește-mi nepăcatul
și nu spera! în urma mea mereu vine altul

și așa va fi fost să fie până la ultimul om
până la ultima aripă, până la ultimul pom
până când ultimul cer se va uni cu necerul
până când via va-ncolăci de-a pururi eterul

respir
nu sunt mort
dă-mi o palmă la fund
să auzi ce tare plămânii mei plâng
însă cordonul e viu nu-l tăia niciodată
el e secțiunea de aur dintre groapă și artă