Imi pusesem rochia albastră
pentru tine nu mai avea flori
s-au desprins să-ți caute urmele
plecat fiind într-o goană
apoi tot polenul din vara i-a cernut
pe buze orhideei
în stilul tău doar cu puțină sfială
ascunsă la mine prin nume
somnul de frumusețe făcându-l
mai blând, curgător
Gândurile îmi vin de la biserică
o altă zi de odihnă mi se lipește
de rochie un fel de ochi
care te caută în el
te prinde bine culoarea lui
în fiecare zi mai vine unul
să plângă să râdă
până cand orbită rochia
mi te va duce la culcare...