Da, azi am să răspund la orice întrebare, oricui. Vino, așează-te în fața mea, priveste-mă drept in ochi, și intreabă-mă. Intreabă-mă orice vrei tu. Intreabă-mă din științele exacte sau mai putin exacte. Intreabă-mă câte-n luna și-n stele, și am să-ți dau un răspuns. Azi am răspunsuri la orice intrebare. Azi, chiar am mai multe răspunsuri decat ati avea voi intrebări. Am să vă dau cate doua-trei răspunsuri la fiecare intrebare a voastră. Intrebați-mă. Voi răspunde.
Dacă mă vei intreba, de exemplu, de ce azi mă simt mai gol ca ieri, am sa-ti răspund că nu am nici un motiv pentru a mă simti plin. Am să-ti răspund că ieri am dat tot din mine, iar azi, mai port in mine doar peretii goi, si cu tencuiala căzută. Sau am să-ti răspund că sunt gol pentru că hainele sufeltului au intrat la lacrimi si mi-au rămas mici, mici de tot, pană le-am dezbracat chiar eu.
Intreaba-ma trecătorule, intreabă-mă! Curaj. Dacă frica ta nu o intrebe, am să-i raspund la tacerea ei cu urlete devastatoare. Se va chirci, se va muia din genunchi si va simti “fluturasi” in locul absent deja, numit “stomac”. O să-i tremure gatul, capul se va balansa usor, de la stanga la dreapta, necontrolat, si va sfarsi printr-o miscare browniană, in jurul umerilor tăi. Frica ta isi va dori să se autoizbeasca de peretii camerei, cu cerul gurii uscat, cu mintea incetosată.
Dacă o să mă intrebi de ce soarele răsare si apune, am să-ti spun adevărul adevărat: soarele stă pe loc, noi răsărim si apunem, noi ne invartim ca bezmeticii prin universul acesta care nu e numai al nostru, care nu ne apartine si nici nu vom avea exclusivitate asupra lui, oricat de mult ne-am dori sau păcăli.
Intreaba-mă! Hai, intreabă-mă de ce sunt atatea răscruci si am să-ti răspund că drumurile care se intersectează o fac dintr-un motiv anume ascuns mintilor noastre, bănuielilor noastre. O să-ti răspund că există doar pentru a ne regasi unul pe altul. O să-ti răspund că există numai si numai pentru acelasi motiv: fiecare răscruce, fiecare drum incrucisat cu un altul, cu doua sau cu trei alte drumuri, naste un unghi, niste unghiuri care vor să deschidă sau să inchidă porti.
Intreabă-mă! Intreabă-mă ce vrei tu. Chiar aici, mai jos, in cruda realitate a paginii goale. Aici, cu mana tremurandă si cu sufletul indoit că vei găsi raspunsuri la intrebările tale, intreabă-mă! Aici, acum vei gasi răspunsuri.
Intreabă-mă de ce unii iubesc mai mult decat altii, de ce unii sunt mai frumosi decat altii, de ce pe tine nu te-a iubit nimeni, de ce dacă ai iubit si tu o dată nu ai mai iubit după aceea de mai multe ori, de ce ai tendinte să scri pe foi albe, pe peretii de la baie, pe copaci, de ce simti nevoia morbidă să te amagesti si să te dez-amăgesti, des-amăgesti, atât de des, de ce ti-e somn si dimineata si seara, de ce ti-e foame, de ce mergi, de ce respiri, de ce uiti, de ce iti aduci aminte, de ce clipesti, de ce de ce de ce de ce decedecedecedece...
Intreabă-mă de ce mor oamenii, intreabă-mă de ce creste apoi iarba peste mormintele lor, intreabă-mă de ce vara trecuta cătelul tău s-a pierdut. Intreabă-mă de ce stăteam la cozi interminabile de paine, lapte, carne, butelii, gaz lampant și altele în alte vremuri, și de ce stăm acum la cozi interminabile, la rând, pentru a ne lua dreptul la cuvânt, rând care parcă nu ne mai vine...
Intreabă-mă de ce nu ai bani să plătesti intreținerea, întreabă-mă de ce mama ta te-a parasit, de ce tatăl tău te-a parasit, de ce ii place betivului băutura, de ce prostituatele iși vând trupul pe nimica toată, de ce călugarii se ascund în mânăstiri, de ce să “faci ce zice popa și nu ce face popa”, de ce uneori când te trezeșsti dimineața ai uitat ce ai visat, îți vine să plângi și ai un gust amar in gură.
Întrebă-mă de ce suferi uneori din diverse motive pentru care te miri și tu mai tarziu, întreabă-mă de ce lumânările ard, de ce bate vântul, de ce „1+1=2“, de ce numărul „pi“ nu este rotund si de ce cercurile nu au colțuri. Intreabă-mă despre natura umană modelată ca pătrat, are tendințe de semilună.
Intreabă-mă, intreabă-mă, intreabă-mă. Intreabă-mă de ce ai avea ceva de intrebat, de ce m-ai intreba tocmai pe mine, de ce cred eu ca ai avea ceva de intrebat, de ce as avea eu raspunsul pe care tu ai vrea sa-l auzi, de ce ti-as da eu raspunsul pe care ai vrea sa-l auzi, de ce nu te mint, de ce cred eu ca vei fi multumit de raspuns, de ce, de ce, de ce, decedecedecedece...
Si am sa-ti raspund: doar intreaba-ma.


Cristinei Ispas:

Sunt ceea ce vrei tu să fiu. Sunt ceea ce nu am fost ieri, nici alaltăieri. Sunt ceea ce sunt acum. Sunt ochii tăi, sunt poate chiar măinile tale cu care scri. Sunt gândul tău de azi de mnimineță, care îți înfunda un stomac o trăire vagî de secătuire. Sunt urechile tale cu care auzi, sunt aripile cerului, cu care norii se plimbă, sunt iarba care crește cu fiecare secundă. Sunt plânsul care acum, când mă întrebi: "cine ești", vrea să mă încerce. Sunt un simplu trecător prin viața ta, sunt un simplu participant la viața noastră comună, sunt cel care observă ceea ce este ascuns în spatele fiecărei măști atașate unei minți, unui suflet de natură divină. Sunt hohotul, răpăitul cascadei de dragoste, ură, deznădejde, speranță, frustare, uimire, încântare... Sunt orice vreau eu să fiu. Comandă-mi ce vrei să fiu, și voi lua acea formă. Sunt pur și simplu. Într-o dimineață te vei trezi și vei constata că tu ești un eu al meu, că eu sunt starea aceea plăcută pe care o ai când pielea îți este alintată. Într-o zi vei constata că "m-am insinuat în sufletul tău" și că de acolo fac lucruri deosebite. Cristina, eu sunt Mihail-Adrian. Adi.

Mie:
[...](autocenzurat...)
Sunt mult mai mult, sunt mult mai mult mai mul mai mult...
[...](autocenzurat...)(e mai bine!)
Sunt cel care, de fiecare dată când se trezește dimineața, ar vrea să plutească deasupra acestei lumi, nu ca un rang, nu ca o superioritate, ci, cu umilință, ca o stare.


Din nou, Cristinei:
îți voi răspunde la întrebare, ocolind-o puțin: m-am trezit de dimineață, chiar azi-dimineață. 15 iulie 2004, și senzația de goliciune de ieri era prezentă în continuare. Ieri "îmi îmbrăcasem armura strălucitoare, și privirea mea scruta zarea prin singura linie de lumină a coifului". După o cerșită luptă, la finele ei, către seară, am abandonat armura, coful, platoșa, arcul și săgețile, sabia. Eram frânt de oboseală, de greutatea armurii, nervii mei erau precum rădăcinile acelea ce ies din malurile mâloase, și care, parcă disperate caută să se agațe de ceva. Iar azi-dimineață, pe lângă aceeași senzație de gol, un gând cosea iarba împrejurul meu: "mi-a scris trei poeme cu multă subtilitate, cu mult substrat, cu chemare. Cine este ea?". Apoi nu m-am mai gândit.
Cine ești tu? Poate mă vei acuza de șalatanie dacă te voi întreba eu: "cine vrei să fi, Cristina?". Ai vrea să fi o ființă dinamică, o energie într-o continuă mișcare (pentru că nu asta este femeia? - un anumit tip de manifestare a energiei).Sau ai vrea să domolești acest freamăt interior care uneori te macină, te consumă chiar, și să-l transformi în cea mai veritabilă bijuterie: pacea interioară?!
Cine ești, tu, Cristina?! Tu ești cea care amăgește din priviri, cea care trezește printr-o mișcare de degete amăgitul. Cine ești tu? Ești cel de-al doilea tău prenume care poate că nu îl ai dar pe care poate ți-l dorești. Ești cea care de fiecare dată zvâcnește cu pasiune și străpunge rațiunea numai cu o singură bătaie de inimă. Cristina, poți fi orice iță dorești, dar, ce sens ar avea dacă ceea ce vei fi devenit deja, nu îți va aduce fericirea? Asează-te în fața unei oglinzi. Nu o oglindă de apă, una de sticlă, argintată, imobilă. Privește-te în ochi și întreabă-te "ce NU vreau să fiu?". După aceea ca rămîne doar ceea ce ești. "EȘTI ceea ce iți dorești să fii!". Cristina, ești o ființă deosebită. Ești unica Cristina care trăiește cum trăiești tu, care respiră cum respiri tu, care alintă cum alinți tu, care scrie cum scri tu, care iartă cum ierți tu. Ești centrul universului tău. Ești conducătorul lumii tale. În jurul tău, universul respiră.







...scuze pentru lipsa pe alocuri a diacriticelor sau mici greseli...