Viata mea este o gara ce-mbie trenurile plictisite si-nsetate cu apa ei rece. Are o singura fantana, sapata direct in peron, adanca, iar apa este cea mai limpede si mai cristalina din tinut. In gara opreste orice tren, personal, rapid, marfar, nu conteaza. Totul este sa aibe gogosi. Cu cat gogosile sunt mai mari si mai coapte, cu atat trenul primeste mai multa apa. Apa vie. Gara nu-si mai aduce aminte de cand a invatat trocul. In ea au oprit trenuri din Oltenia, din Moldova, din Ardeal, ba odata a oprit si-un tren de peste ocean.

De cateva zile gara s-a inchis. A secat apa, au ramas doar gogosile. Aruncate aiurea, pe banci, pe iarba, pe peron. Sunt invelite in staniol si au servetele roz. Degeaba. Ce-a secat, secat a ramas. Prin gara mai trece doar postasul, cu Pegasul lui ruginit, sa lase reclamele agentiilor imobiliare, magazinelor de mobila, de brichete. Sunt mari reduceri de preturi la Selgros, Billa si Carrefour.

Viata mea a fost o gara. In ea oprea orice tren.