Închisoarea Aiud, 1956 – 1964


Divorțul



În barbaria, în inumana îndoctrinare marxistă, cu plan vădit de a răsturna și înlocui vechile orânduiri, staliniștii de la noi au declanșat o luptă monstruoasă împotriva a tot ce însemna conștiință românească, cu măsuri distructive asupra celor ce gândeau și încercau să se manifesteze împotriva lor. Securiștii, activiștii, informatorii, întreaga politică oficială, pândeau, atacau și dădeau lovituri nimicitoare tuturor celor ce nu vorbeau ca ei.
Oribilă și condamnabilă a fost campania de a altera spiritul poporului român, credința și morala sa. Au lovit cu dârzenie și ură în toate încheieturile, vizând în mare parte familia care este celula de bază socială.
Eram la Aiud și zilnic soseau sentințele de divorț ale soțiilor celor condamnați. Constrângeau și obligau pe femei, în special cu copii, să desfacă căsătoriile, lovind în acest fel moralul celui închis și periclitând existența celor de afară.
Personal nu primisem această lovitură și-mi exprimam întreaga durere și compasiune pentru cei în cauză. Cunoșteam metodele mârșave prin care forțau familiile rămase singure să divorțeze și tremuram la gândul că va trebui să suport și eu acestă durere. Soția era mai în vârstă, nu avea meserie, nu muncise, era casnică și avea doi copii. Ultimul copil îl părăsisem când avea doar opt zile și gândul îmi era zi și noapte la el, mă chinuiam și mă rugam pentru ei.
Într-una din zile mi se aduce sentința de divorț, moment năpraznic care mi-a produs pe loc un șoc nervos. Am repezit hârtia funestă, refuzând să o semnez și, în spasme, m-am prăbușit pe dușumea începând să urlu și să-mi sfâșii hainele și carnea de pe față și corp. A fost nevoie să mă bage în cămașă de forță și să mă alimenteze artificial. A doua zi mi-am revenit puțin, dar eram sfârșit. În spital, și apoi din nou în celulă, m-am bucurat de calda și mângâietoaarea asistență a camarazilor din jur care au folosit toate metodele pedagogice pentru a-mi ridica și susține moralul. Mult timp a trebuit ca să-mi revin la rațiune, să alung gândul deplorabil de a mă sinucide.



Victimele


Numărul deținuților în Penitenciarul Aiud se ridicase la de trei sau patru ori capacitatea de cazare. Trecuți prin chinurile și torturile securității, plimbați cu dubele pe la mai multe închisori, supuși unei alimentații distructive, îndurerați de situația lor și a familiilor, condamnații ajunseseră epave, cu organismele vlăguite și însângerate. Condițiile inumane și aglomerațiile au creat mediu propice îmbolnăvirilor de tot felul.
Lipsa de mișcare, de aer și soare, ca și hrana insuficientă , infecțiile de tot felul la care nu se dădea asistență medicală corespunzătoare, au dus la prăbușirea plămânilor, ficatului și sistemului nervos.
Se găseau la un moment dat aripi întregi de celule cu izolați TBC, slabi, palizi, tușind și scuipând sânge. Situația lor era disperată, văzându-se terminați și în ghiarele morții iminente. Numărul lor se evalua la 300 de oameni.
Au încercat să izoleze pe hepatici, dar nu mai era cu putință, căci existau foarte mulți, cam 700 cu ficatul consumat și îmbolnăvit. Durerile unora erau foarte mari, gemeau și se tăvăleau în pat și pe jos.
Exista o secție specială cu aproape cincizeci de bolnavi psihici, unde se întâmplau mari tragedii. Puțini din ei erau cu mintea rătăcită în urma anchetelor năpraznice și ucigătoare, dar diavolii au elaborat un plan de a zdruncina pe cei ce se dovedeau dârzi și tenaci, care respingeau hotărât compromisul și colaborarea și îi internau împreună cu nervoșii. Între aceștia erau strecurați și unelte care simulând nebunia atacau pe cei indicați, le făceau viața insuportabilă, îmbolnăvindu-i. Se produceau încăierări, soldate în unele cazuri cu morți.
Au fost perioade când în Aiud mureau până la douăzeci de oameni pe săptămână. Unele celule deveniseră adevărate morgi, unde se aruncau cadavrele până la construirea sicrielor, în realitate niște lăzi neâncăpătoare în care unii erau înghesuiți și se cunosc cazuri când se tăiau picioarele celor mai înalți cu fierăstrăul. Erau duși apoi la groapă, fără o lumânare,fără cruce și fără cununi. Eroi cunoscuți.

Mihail Munteanu

Va urma