(Continuare, începutul aici)




dezechilibrează-mă pe auzul altor iepuri nu pot sta mult
mă grăbesc să-ți prind simfonia a V-a la scenă deschisă
mâine va fi octombrie de vină cu pantaloni dezevazați
(Expoziție cu portret de femeie, Ipostaze de bestie)

Ce o fi „dezevazați” ? Aha: “dez-evazați”...
Michel are o sumedenie de licențe poetice. Și despre aceasta ar fi trebuit să spun, referindu-mă la cartea sa.

Bine ales Brașovul, pentru eveniment. Dar eu aș fi ales chiar Branul...
Casa Cristina se află pe strada Curcanilor...Hmmm...Ce imaginație maladiva mai aaam! Găsesc semnificație fiecărui amănunt ce ține de organizarea respectivei lansări de carte în lipsa autorului...Mă simt bântuindă printr-un film cu fantome. Și eu. În orașul acesta, prezidat de castele medievale...Oare chiar nu va apare și însuși / însăși Michel?
Da, eu aș fi ales chiar Branul.

e cineva mai sus de mine pe dracu’ mai e sună ambulanța
vizionarilor decantați moartea mi-e-n carouri și atrage
magneții niciunor planete am bilet la propria-mi decapitare
se ține cu public notează adresa e un bulevard neîmpușcat asexuat
(Excremente în culori valide, Ipostaze de bestie)

„Iată și Chirița din provincie!", îmi zic, în taxi, neîmpăcată cu roșul triumfând printre culorile vestimentației mele. (Vă asigur: unica piesă de acest fel - pentru cineva defel suplă! – unica piesă în tot Chișinăul, așa încât nu putea fi vorba și de varinate cromatice.)
Marius Chelaru – despre care Alma (Alina Manole) mi-a șoptit ceva mai înainte că e de la Convorbiri Literare - mi se tot adresează, într-un forțat dialect moldovenesc, de altfel foarte strain mie, încadrându-se activ, involuntar, dar al naibii de adecvat!, în scena comediei din mine.
Era clar, îmi spun, că am fost „dezbătută”, de aceste personaje (vorba lui Michel! Sic!), care au mers împreună de la Iași până la Brașov. „Dezbătută”, ca un subiect fierbinte ce am fost, în legătură cu revolta mea pe poezie.ro, manifestată în fața românilor de pe site, care susțin că ar exista „limba moldovenească”. De parcă o constituție aberantă a comuniștilor, a antiromânilor cu nostalgia sovietcilor, din Chișinău, le-ar turna cumva și lor apa la moară...
- Te superi?, se interesează vesel Marius Chelaru. Mie chiar îmi place limba asta dulce, a moldovenilor...
- Nu, nu...Ei!, să mă supar! Cum aș putea?!...
Într-adevăr nu era loc de supărare. Mă aflam în ambianța unor ieșeni inteligenți și inimoși: pe Mihai Leoveanu și pe Alma îmi părea că îi cunosc de când mă simt pe lume.

mințeam
orașul se năruia pe singurul pescăruș
ce-a răcnit
când l-a-nghițit marea
(Expoziție cu portret de femeie, Ipostaze de bestie)

Biblioteca Județeană. În curte, în compania fumului de țigară: Omer (Alexandru Pop), Eugen Suman și o tânără, care, conform unor calcule, trebuie să fie Andreea Draguleasa (Enigma). Deși nu pare a fi defel copilița aceea, din galeria foto a siteului: parca arată cumva altfel decât acolo. Oricum, e o copiliță...Și, poate, pentru că îmi e foarte dor de fata mea, care trebuie sa sosească în următoarele zile din Madrid, poate ca din alte considerente, mă simit traversată de o neașteptată duioșie, privind-o pe Andreea, îmi vine să o îmbrățișez ca pe un copil al meu, să o mângăii... Mă limitez să îi zămbesc...

Intrăm. Urcăm trepte. Trepte-trepte-trepte...Localul îmi amintește de Podul Pogor din Iași...Ne întâmpină Silvia-Ana Martin. O „ghicesc” de la prima vedere. Blondă. Suplă, elegantă, chip inteligent. Calmă. Cumva „rece” sau...prea concentrată? De ce îmi pare că am mai văzut-o undeva? Cred că astfel - din hrubele subconștientului - mi se desprinde imaginea acelei femei, din creația lui Michel Martin. Da, este exact acea femeie, îmi zic. Gând, succedat însă, imediat, de altul, care poate fi considerat păcatul mai multor persoane adunate la evenimentul literar în cauză: să fie ascuns, oare, în ființa aceasta atât de draguță, însuși Michel? Nu, nu aș exclude...De ce nu? Ah, ah, ah! Ce incitaaaaaaaaaaant! Uite că poartă un tricou pe care e scris M i c h e l… Mă grăbesc să îi șoptesc la ureche că nu sunt pregătită să vorbesc despre poezia lui Michel:
- Regret, știu că decepționez....
- Trebuie, încercați cumva... să spuneți ceva... faceți parte din program...
Toată lumea din sală se rotește, se rotește, amețesc...
- Mă și simt rău, nu știu ce am, mă doare capul...nu, nu pot...

Sala nu e chiar plină-plină, dar sunt mulți, totuși. Pe mulți îi cinosc. Îl recunosc pe Adrian Munteanu: este exact ca în poza de pe site...Iar acesta trebuie să fie Liviu Dascălu: cred că l-am văzut în pozele vreunui cenaclu din Iași...Aleks, plin de viață și curiozitate...Liviu Nanu, preocupat parcă de ceva, nu își găsește locul...Mă întreabă de ce sunt supărată...Nu știu ce zice de pupat :) Chiar nu mai știu ce mai zice...(Cred că ne-am aplicat niște pupici pe obraji, nu îmi amintesc...)
- Nu, nu sunt supărată, încerc să îi explic, mă simt rău, îmi e somn, cred, deși am reușit să dorm vreo oră, de când am ajuns în Brașov...Bâlbăi ceva despre călătoria mea în trenul personal...
Realizez că sunt chemată să mă așez la masa din centrul atenției, că e rezervat acolo un loc, în dreptul căruia îmi e scris numele: „Silvia Caloianu, Chișinău, reprezentant poezie.ro”.
Continuă să vină lume...Sala are o ținută festivă...
Da, important: pe fiecare scaun - câte o pagină (dublă?) „de carte”, cu...

Nu mai vin, înțelege, nu mai vin
Vei uita că am fost frumos, vei uita că pe ochii mei
Ai visat, ai mâncat, ai rumegat iarba nopților
Nu mai vin, am murit atât de tare și se râde pe-aici
Sunt un haos care înjură doamnele bune
Nu mia vin, haide iubito, caută-mă
Prin altă moarte
Printre alți ucigași

(Cântec pentru niciodată, Ipostaze de bestie)

(Va urma.)