prietena avea casă cu pereți colorați
din care fără oprire creșteau crengi de măslin
și nimeni nu țipa de uimire
în toate casele s-ar fi născut cândva copaci
peste care acum începuse să ningă
copiii se strângeau în jur să asculte cum povestește
ninsoarea
eu mă întâlneam cu o femeie, avea chip de mamă, se numea tanti
avea deget lung îl întindea peste linii ferate până la plaja
cu terase și mări
copiii adormiseră balconul se umplea cu zăpadă
stătea gata să cadă
nimeni nu țipa de durere
în toate balcoanele ninsese cândva și zăpada crescuse
acoperind orice urmă de zbor
și eu mă întorceam într-o școală din cartierul vest
în școala mea
măturam peste litere și cataloage praful ca într-o poveste
cu pânze de păianjen constrastând straniu cu albul nupțial al cearceafurilor de veghe
veneau alte femei cu mături, aveau chip de batrâne și le numeam femeile-acelea
eu împachetez totul, înghesuindu-ma-n sânge, las câteva invitații de nuntă pe băncile ninse
și încep să uit și să uit