Era o dimineață splendidă de octombrie, la câteva săptămâni după deschiderea anului iniversitar.Cu mulți ani înainte de anul `89.
Profesorul R.H. intra pe poarta IANB, Inst.Agronomic „Nicolae Bălcescu” din București,
astăzi, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.Profesorul părea tare trist și îngrijorat De aceea m-am gândit că n-ar strica să-i spun ceva vesel.
„Vă salut, domnule profesor. Ce faceți dumneavoastră în dimineața asta atât de frumoasă și
policoloră de toamnă bucureșteană ?”
„Tovarășe Turcu, îmi pare rău că nu am timp să admir vremea dar am atâtea griji că nu-mi văd capul.Mă gândesc oare ce s- a mai întâmplat iarăși la institut că nu-i zi, să nu apară tot felul de reclamații, nemulțumiri și plângeri venite de la toate nivelurile, începând cu oamenii de serviciu,
personalul administrativ și terminând cu cadrele didactice, mai ales.Nu știu ce este de făcut.”
Am uitat să vă spun că profesorul R.H., șef de lucrări, era și Secretarul Comitetului de Partid pe Institut, funcție care se vede treaba că-l solicita din cale-afară.Văzând eu că sarcinile de partid îl afectează atât de rău încât omul nu știa ce să mai facă să fie liniște și pace pe pământ
am încercat să-l încurajez .
„Domnule profesor, eu știu ce este de făcut.”
Auzind aceasta, prof. R.H.se oprește brusc, aproape contrariat de oferta mea atât de directă și deschisă și zise:
„Spune tovarășe Turcu !Ce este de făcut ?”
„Iată ce este de făcut”am zis eu.”Acum câteva săptămâni s-a deschis noul an universitar.Când eram eu elev la școala primară din satul meu natal, Tupilați, județul Roman, sat mare și frumos, pe malul drept al Moldovei și cu Hanul Ancuței pe malul stâng, pe șoseaua București – Suceava – Cernăuți, la deschiderea anului școlar, noi elevii în frunte cu învățătorii noștri, îmbrăcați în straie curate, naționale, așteptam adunați în careu, în curtea școlii, venirea preotului.Preotul sosea ținând într-o mână o cruce scânteietoare iar în cealaltă mână un buchet mare de busuioc.Dascălul se ținea aproape de preot, ducând o cofiță nouă, făcută din lemn de brad, plină cu agheazmă de la Bobotează.”
În timp ce povesteam eu toate acestea, prof. R.H., cu o mirare abia disimulată se uita la mine și parcă nu-i venea să creadă ce auzea.
„Preotul începea să oficieze cu mare prestanță slujba iar noi eram numai ochi și urechi.Din când în când, preotul muia buchetul de busuioc în agheazmă și făcea cu el în aer semnul crucii cu gesturi atât de largi încât nouă copiilor ni se părea că preotul unea cu ele nu numai cele patru puncte cardinale ci și cerul și pământul cu noi cu tot.Apoi fiecare elev trecea prin fața preotului să sărute crucea și să pupe mâna preotului iar preotul îl mângâia pe cap de câteva ori cu buchetul de busuioc muiat în agheazmă și-i spunea „ Să fi cuminte, să înveți bine, să iei note mari și să te gândești mereu la Dumnezeu că El ne ține pe toți”După aceea intram, cu preotul în fiecare sală de clasă, unde preotul stropea cu aghiazmă mai întâi icoana din clasă, apoi pereții, băncile noastre și tabla.Așa începea anul școlar în vremurile acelea și nu se întâmpla nimic rău la școală tot anul...Desigur că aici, la Institutul Agronomic din Bucureși, fiind vorba de o școală atât de înaltă, cu mii de studenți, ar trebui să vină, păstrând proporțiile, nu un preot ci un sobor de preoți și prelați, care să facă o slujbă mare și frumoasă în fața Universității, cu toți studenții și profesorii adunați în careu și apoi să sfințească cu busuioc și agheazmă toate amfiteatrele și laboratoarele, biblioteca și căminele studențești.Și să vedeți dumneavoastră atunci, că după această deschidere a anului universitar cu slujbă de sfințire, nu va mai fi nici un necaz în școala noastră tot anul împrejur.”

*
* *
Au trecut vreo câteva luni dela această întâmplare când, într-o zi, mă oprește un coleg și mă întreabă, foarte bine dispus, cum a fost cu discuția aceea a mea cu profesorul R.H. despre sfeștania de deschidere a anului universitar, dându-mi și detalii pe care n-am putut decât să i le confirm.La sfârșit l-am întrebat de unde a aflat el toate acestea iar el mi-a răspuns râzând că prof. R.H. a istorisit întreaga poveste la toți de față, într-o pauză a unei ședințe de la Comitetul de Partid pe Institut și că au făcut toți mare haz .După alte câteva zile un alt coleg, de astă dată un coleg de catedră m-a întrebat și el pe un ton șugubăț același lucru, menționând copios numeroase amănunte semnificative întrucât luase și el parte la ședința de mai sus, împreună cu talentul lui literar.
Astfel am putut să constat că profesorul R.H.a reținut cu lux de amănunte tot ce i-am spus și că, în plus, încercarea mea de a-i abate puțin gândurile de la sarcinile de partid care îl împiedecau să se bucure de frumoasa toamnă bucureșteană, a dat roade.Poate și pentru că așa a vrut Bunul Dumnezeu să se întâmple.

Gh.L Turcu, 1 oct.1985
doctor în biologie