Ce foame ne desparte pe câmpul plin de cadavre,
Ce sete ne sufocă dorința?



În univers, în gând, în timp…. O zi perfectă; doar una hămesită prin cele flămânde. O zi înfometată de cer. Doar una cu tine printre stele, cu ștreangul de gât, uitând cine sunt, ori uitat de vreun mine, spânzurat de personalitatea ființei tale; o singură zi in iad, m-aș simți înger.
O singură zi, o singură uitare, un alt eu, un alt tu, într-o zi perfectă cu lune si sori, odată și doar o dată, intr-un etern nesfârșit, al tău, al nimănui, pe veci doar o visare….
Eu mor! Tu calci duios mătasea albă, cu crudu-ți zâmbet mumificat deasupra sticloșilor mei ochi…albaștri. Atât de frumoasă, atât de străină, cum nici in vis, moartea n-apare.
Ca o zi perfectă te pierzi în întuneric, lăsând dâre; atât de ne-nțeleasă, pe-atât de ne-nțeles….
Sunt singur cu-a mea zi perfectă, cu prea mult soare pentru ochii-mi deschiși și prea mult întuneric, pentru ceea ce nu văd.
Cu tine aș sta o zi…; nemuritoare zi; uitând de oricine și orice; spânzurați între etern și nimic, plângând și urlând aș fi doar o zi, nimic mai mult!
O zi, ce n-aș da să fiu măcar o zi cu tine!