noaptea își repetă obsesiv dansul convulsiv
peste somnul ei
femeia visează un timp
timpului îi crește păr alb foșnitor peste orașe
în cădere orașele fecundează moartea
moartea vine stigmatizată cerându-și iertare
își adâncește genunchiul în pământ sufocându-l
femeia râde
gura îi ia foc
incendiază cerul frivol
al panourilor publicitare
eliberează îngerii
redefinește timpul
în vreme ce ca o leoaică își naște la nesfârșit copilul
între liniștitele ierburi
crescand