Sufletu-i singur si plange,
Afara e iarna si ninge,
Si picuri mari din ochii-i adanci
Cad alene pe obrajii-i fierbinti.
Opreste-i de poti
Alunga-i tristetea
In ape albastre sa inoti
Aratandu-i frumusetea.
Ale fetei lacrimi opreste,
Zambetul ei il priveste,
Si inoata in albastrul ochilor ei,
Iubind abisul, de vrei!
Ascunsa-i iubirea din inima sa,
Alearga nebuna pe urme de stea,
Ratacind pe carari nevazute,
Spunand adio, iubirii pierdute.
Si viata ei scurta,
In al valurilor tumult,
Priveste-o, si asculta,
Glasul iubirii de demult.