lucrez în vers ca-n rugăciune cu tăcere
genunchii buzelor abia i-aud în gând
cum dezbrăcându-se de oasele de piele
îmi urcă treptele uimirii rând cu rând

orânduit în trup ca foi numerotate
nici să respir nu pot m-aș risipi
îmi sunt deopotrivă fire și nefire
aproape simt că m-aș putea iubi

sub pleoape ard ulei de flori de soare
rotindu-și dorul rădăcinilor de lut
mă țin de gâtul bolții ca de-un tată
ce mi-a fost mamă către început

îmi fac din aer turlă de odihnă
îmi fac din clopot aer de-mprumut
și toacă mâinile întinse spre lumină
bătute-n dunga zării fără așternut