E aproape scârbos
Să fii înșelat de propriile-ți speranțe
E ca un nod în gât
Pe care sub amigdale-ți simți vârât
E ca un gol în stomac
Aruncându-te sa dormi, fără hamac
E ca ultima picătură
Ce paharu-ți amar îl bei cu ură.

Am iubit și eu, odată,
Iar dragostea mi-a dat brânci
de pe creastă
De atunci plutesc spre asfințit
Nemurire, nu te-am dorit.

Am vrut doar clipa de eternitate
Să o sorb dintr-un pahar
Încet, încet, până la senilitate
-Îți simt și acum gustul amar.

Cum aș putea să ating din nou creasta
Fără aripi, fără suflet
Dă-mi din nou iubirea
Spre dincolo, bilet.

Regret doar momentul despărțirii
Ce a fost, s-a dus
Eu nu mai sunt
Tu nu mai exiști.