Cu dinții unui soare mult prea suferind
Mușc carnea umplută de venin
A unei nopți prea crud de rece.
Topesc cu ceara unei lumânări arse
Iubirea lunii către noapte...
O ascult cum îi fredonează la răsărit
Un cântec melancolic ce se pierde.
Omor cu mâna verdelui trist al ierbii
Ultima picătura a ploii.
S-a amestecat cu sângele nopții
Și s-a format soarele unui cer
Fals de albastru...