despartea tacerea de corpul ei
privind luna prelung, ore in sir,
fara tremurul insinuant al inimii. era
in acele momente nesigura de articulatiile spectaculare
ale luminii in cuvinte si avene
si nu isi dorea decat sa fi putut lua de la inceput
forme,
contururi vagi, culori amestecandu-se fara granite...
gaura neagra a memoriei
in cer