m-ai uitat undeva între infinit și oceane
ai plecat fără să te uiți înapoi
cu toate nisipurile pustiindu-mi și ultima insulă
le făceai cu mâna pescărușilor în hohote
soarele își repeta plecăciunile și poezioarele
de dragoste pentru lună poate doar
de data asta o va ruga să nu mai fie atât de
așa cum doar tu știi să fii și albatroșii
îngăimau cuvinte de adio printre sughițuri
și vântul te striga te striga te striga

pescuiam zâmbind valurilor-oglindă
prinsesem o mică sirenă și mă amuzam
cum încearcă povestea cu tatăl ei Neptun
doar-doar o voi lăsa să mă sărute o dată
știu că obrazul ăsta e numai al tău
eu întreg cu tine de mult devenisem una

și nu îmi mai ești prezență cotidiană
te-am pierdut printre îmbrățișările stâncilor cu marea

ești prea prins în mrejele pescuitului de sirene
m-ai lăsat să zâmbesc pescărușilor
să mă strângă soarele în brațe cu dor de lună
m-ai rătăcit printre strigăte de vânt

sunt aici iubite
din sufletul tău nu am plecat
niciodată